Ma doare amintirea
Ca pamantul era patrat si rece
Din colturile lui pandindu-ma tacute
Abisuri flamande

Ca iluzii dulci
Ce-si paseau suflarea pe lacrimile desertului
Nu-mi mai imping privirea ratacita
Spre speranta

Ca ingerii tristi
Au pierdut trecutul cand lacrimile lor
Trezeau viata fara moarte in omniescentele
Suflete sterpe

Ca pruncii rataciti
Sarutau cu prima suflare soarele si viata
Nu asteptarea tacuta a himericului
Eterna moarte

Ma doare visul
Ca mai poate fi la fel.
Mi-e dor de mine...
De la inceput