Astăzi mi-am petrecut capul pe o nouă minge
(cică trebuia să mi-l suport că-mi bateau visele pe după umeri)
M-am instalat undeva între cer și pământ
Comandând niște minuscule invazii de lunatici.
Păstram legătura între lumi, ca nu cumva din oboseala, umerii s-apuce să se încrucișeze.
Cu o mână îmi țineam ochii deschiși
(pe vremuri mă puteam transforma într-un fluture sălbatic)
Cu cealaltă mână îmi plantam iluzii pe la rădăcinile unor baobabi
(într-o zi va trebui să-mi diger toți cactușii din mine)
Uneori dădeam cu mâna pe la frunte
să prind de veste de-mi trec mai mult de două trei haotice gânduri
O dată m-am oglindit ocean,
am potrivit cu degetul niște stele
Ce-și legănau mersul mai mult rostogolind orbite
Iar tu stăteai și ascultai cum timpul trece,
...rece, luptându-te cu mine, nu te puteam atinge nici măcar cu o privire,
Mai rău treceai pe lângă mine și-mi aruncai niște copii de replici,
Nu scap, văd că-mi dă bine să-mi legi de brațe sfori
Ca tu să cânți iar eu să joc marionetă
Într-un act pe care nici măcar nu l-am scris eu.
La final, acolo din copacul minunat,
Băteai din crengi strigând un pic amar:
-Bis, bis!
Măcar de nu pot scăpa de ale tale scenete
Am să te trag pe al meu tărâm ca actul bis
Să-l suferim, jucându-l împreună.