-tatălui meu, la împlinirea a doi ani de la trecerea sa în neființă-


O lacrimă stingheră din ochiul meu se naște
Și-n noaptea grea veghează făclia ta de Paște.
Mormântul ți-e alături înveșmântat în taină,
Pământul te cuprinde, e-acuma noua-ți haină.

Din candela visării începi ușor să picuri
Lăsând în urmă lumea creată din nimicuri.
Nu te mai doare, tată, deloc nici o-ntrebare,
Durerea lumii noastre acum nu te mai doare.

Și ca să fiu cu tine și să îți fiu de strajă
Am înflorit statuie ca-ntr-un crâmpei de vrajă
Iar din mormântu-ți reavăn și crucea de stejar
Îngenunchind în noapte, eu mi-am făcut altar.