cum poți să mai exiști
când ți se taie raiul în două
și malurile lui stau față-n față
ca niște armate dușmane
vreau să scriu acum
cât creierul sângerează
pixul acesta este egalul lui dumnezeu
nu vreau să aștept să se așeze drojdia
nu vreau să aștept să mă ridic deasupra
să ating distanța regulamentară
de unde se văd mai clar
dezastrul și rămășițele lui
iată sunt o cutie nenorocită de carton
din care s-au scos pantofii
și i s-a pus capacul la loc
vine de undeva un necunoscut
vrea să-mi vândă cuțitele la preț redus
eu îmi pipăi carotida și simt
o irezistibilă atracție
o fată chiar o fată era
arătarea aceea albă
o ectoplasmă care vorbea la telefon
pe urmă izbitura zilei în față
când telefonul dispărea
cu numere cu tot
și s-ascundea într-o pădure
printre ciupercile roșii
ca niște semnale de alarmă
mi s-a sfâșiat realitatea
de sub ea iese o față de cal
care aleargă singur și fără jocheu
continuându-și cursa până la capăt
să fii conștiincios
să-ți neglijezi până și durerea
ca să-ți îndeplinești obligațiile
din când în când era marți
din când în când era miercuri
atunci se ridica mercurul în termometru
aș fi vrut să fac o perversitate
să-mi deșert cuvintele
în urechea unui bărbat
până la orgasm
dar tot ce fusese posibil
e acum o mare pată arsă
rămasă pe fața de pernă
după ce ai adormit cu țigara aprinsă
dacă rămân singură
ca pisica aceea care-și pierde sângele
printre copaci nevăzută de nimeni
am avantajul unei umilințe distinse
un geam spart pe care cineva
a lipit un pergament
iată fumez fumez ca o nebună
mi-am regăsit riscurile
sunt mai tânără decât o nuia de salcie
în duminica floriilor
văd adevărul văd vaza de sticlă
în care apa a secat
ar trebui să-mi fardez
pleoapele obrajii
o pungă încrețită pe fundul căreia
au rămas dâre de boia
ar trebui să mă întâlnesc
cu niște domni bătrâni
să-mi trec setea
prin vara lor secetoasă
vin umbrele ca niște cămăși
străine de noapte
vin umbrele ca niște trenuri negre
în dreapta și-n stânga terasamentului
morți tineri nepăsarea lor pură
ștergând orice promisiune
acum când nu mai există alternativă
când inelul și-a pierdut piatra
nu mai apelez la nici o carte de poezie
nu mă mai tentează nici măcar
furtul unui vers
asta-i trufia mea
cu ea mă acopăr
sub stâlpul de beton
țeapăn și rece
prin care trece curentul
fără să-l atingă