Atâta rouă am în suflet
Și frigu mi' până la oase
Rămas-am singur ca să cuget
Unde s-au dus clipe voioase.

Căci iarna vine pe furiș,
În țurțuri lacrimi poposesc,
Iar pojghița e cât un criș,
Priviri sticloase mă strivesc.

Vârtejuri sunt, ca-ntr-o furtună
Cuvintele ce le-ai rostit,
Aud ecoul lor cum tună.
Ochit fu punctul și lovit.

Dar am un cer acol' 'năuntru
Și, dintr-o dat', un curcubeu
Îmi spune ca să fiu mai tandru,
Îmi amintește să fiu eu.

Pe cerul meu încoronat
S-au dus de-acuma norii
Un cor de păsări mi-au cântat,
Mi-au alungat fiorii.

De vrei să zbori pe cerul meu
Este atât de simplu
Copiii te vor face zmeu
Cuvintele zidi-vor templu.