Prin păduri,
Visele noastre încărunțite
Se deșteaptă din letargie.

Secundele s-au oprit mirate
ÃŽn scorbura lunii,
Timpul plânge cu galben pe verde
Dintr-un ochi autumnal,
Eu mă închin sub tăișul zilelor
Până ascult glasul pământului
În urechea mea interioară,
Și-aștept.


Cu gust de cireșe amare pe buze
Mă-ntâmpină noaptea
Foșnind .

Sunt o frunză.