Nu că n-aș fi de acord
aveam de gând, oricum, să sar coarda
până la sfârșitul lumii,
sau până renunț …

M-am cățărat pe furiș
pe treptele cerului
încercând să arunc ilicite priviri peste gard
și-am aflat cu stupoare că:

nu am rămas pe dinafară,
sunt, cu precizie milimetrică, înăuntru,
prizonier, privind spectacolul lumii
de la etaj…

Și dacă pornesc de-odată la drum
pe cărări divergente?
Dacă m-apuc
să prefac paralelele în cercuri tangente?

Ori altă năzdrăvănie:
îmi ancorez rădăcinile-n ceruri, iar floarea
mi-o despletesc în adânc?
Și dacă aripa mi-o fac unealtă pentru săpat de mormânt?

Ha, eu nu renunț niciodată!
…la cele ce făptuiesc cu intenție directă.
Ar mai fi, totuși, câteva
ricoșee cu scrumiera…

Și mai mușc din măr…


3.11.2003