Mi se preumblă zilele spre minți,
Prin cărnuri usturând de-acum un mâine.
Visez să-mi port oasele-n dinți,
Să fiu, măcar, precum un câine.

Să fac cu soarta jonglerii,
S-arunc cu timpul-n spate,
S-alerg Egiptu' ca de hingherii,
Urlând spre zori crăpate.

Când simt în miază-zi căldura
S-ascund adânc ciolanul,
Căci din sămânță răsare cultura:
Din fluier fermecat doinește, iar, Ciobanul.