Noaptea de Sanziene


Printre stele, o adiere
Vantu-n noapte raspandeste,
De prin tainice intinderi
Pe-un cal alb, ea se iveste.

Rasarind din intuneric
Pare-n noapte o fantasma,
Ochii-i straluces feeric,
Trupul ei e doar mireasma.

El priveste cu uimire
Fata ei de roza pala,
Fosnetul dulce-al matasii
Mangaie firul de iarba.

Ea paseste, e un fulger
Luminand noaptea de smoala
Paru-i de-aur curge-n valuri
Odihnindu-i-se-n poala.

Umeri albi ce insasi luna
Feciorelnic ii rasfata,
Trupul ei un fir de nalba
Sub matasuri prinzand viata.

Gura-i mirosind a fraga
La saruturi te imbie
Trupu-i intrece parfumul
Florilor de iasomie.

Unduindu-se, in brate,
Fata-i cade ca vrajita,
Iar oglinzile din ape
Deschid ochii, s-o inghita.

Ea plecand spre iarba ochii
Geme-usor, parca s-ar teme,
In intunecimea noptii
De al ielelor blesteme.

Sub a noptii-ntunecime
Si-n a ierburilor paza
El in bratele frumoasei
Este gata sa se piarza.

Vantul jucaus adie,
Si cu gandul necuminte
Adiind usor, in juru-i
Risipeste-a lor vesminte.

Printre-a noptii grele falduri,
Trupurile lor se-aduna,
Stelele-si inchid bland ochii
Se roseste mandra luna...

Doar in zori dormind in iarba,
Tanarul print se trezeste
Langa el un fir de nalba
Il priveste si roseste.