Aseară am văzut o stafie,
Îmbrăcată-ntr-o mantie argintie,
Cu bratele lungi, firave, cu ochii de cristal,
Tinând o carte veche si-un pumnal.
S-a apropiat de mine si m-a înjunghiat;
Mi-am văzut atunci pieptul sfâsiat!
O durere cumplită m-a pătruns,
Însă s-a oprit imediat ce am plâns...
Rana mi-a fost vindecată de lacrimi
Si-apoi stafia s-a transformat în crini.
Am observat c-a rămas însă cartea veche,
Ce-am dăruit-o apoi sufletului meu pereche
Si i-am spus că o am de la o stafie
Îmbracată într-o mantie argintie!
El a râs si-apoi mi-a dăruit,
Un crin, un pic ofilit.