pentru că totul ar fi un fel de sacrilegiu
o rupere de sigilii între coapse de alb
un fel de sfîșiere a umbrei
pînă la sînge
pînă la os
nu spunem tot pentru că am pune cailor săbii în ochi
și gîlgîitul sîngelui în copite
pentru că sărutăm
cu ochii străpunși
în așchii de sare
nu spunem tot pentru că avem atît de des
osînda scrisă pe cruci
pe care nu le-am purtat
niciodata
nu spunem tot pentru că celălalt e atît de departe
atît de singur
în căușul cuvîntului împreună
nu spunem tot pentru că avem o iubire pe zi
și una pe noapte
iar liniștea dintre ele
e ca o pîrgă a nefericirii
nu spunem tot pentru că ar trebui să ne dăruim
ofrandă unor zei nefirești
ca un nou început
ca o răsturnare genomică
nu spunem tot pentru că nu ar semăna cu nimic
din ceea ce știm
din ceea ce sîntem
pentru că ar fi
un fel de împletire
a unor dimineți
de zirconiu...