Albine zumzăitoare, gândurile roiesc
libere între cimbrișorul din spatele casei
și pajiștea cu ierburi de rană.

Pe când ziua palidă răsfoia mai departe
noi și nescrise coli de hârtie,
lumina își înmuia penelul
în cerneala de inorog albastru al cerului,
secundele îmbratișate
gravau semnătura sufletului
pe frunze
iar vântul, cu plecăciuni nesigure,
plia un
zmeu
în coadă doar cu lacuri,
doi ochi din anotimpuri
si-o visătoare frunte
să zboare
printre
gânduri...