inima mea e mai bătrână decât mine;
ea nu s-a născut o dată cu frica halucinantă de vise
cu foamea ritualică, setea sau cu plăcerile cărnii

omul de Cromagnon picta cornute rotunde ca sânii
de piatră ai femelei tuturor vânătorilor cu suliță de oase –
încă nu fusese violată prima femeie, totul era rut,
vremea în care carnea și sângele și chipurile erau
redistribuite celor care încă nu semănau cu nimeni

prima femeie maltratată a fost femeia încătușată de constituție,
femeia cu celule de doamnă și cu nuri de prostituată, femeia
care nu creștea mai repede copilul trimițând masculul în brațele
celei sterpe sau care nu urma să nască aproape astăzi

obișnuința a dat sexului aură de necesitate – la gura cavernei
viteazul veghează înarmat cu o ghioagă focul veșnic al vieții

îmi era lene în dimineața în care am oferit femelei mirosind
a meduze brățări răsucite din vene de tigru și cozi de păun –
n-am mai luptat pentru împerechere, nu mi-am mai risipit energia
decât pentru leoaica roșcată cu gheara ascunsă sub sân

am țipat la atingerea sfârcului și am zgâriat pereții cavernei –
carnea cornutelor de piatră rupându-mi unghiile învinețite

să legiferăm nașterile! au strigat luptătorii care nu ademeneau femeia
să îl dăm pradă fiarelor pe cel care nu are acordul nostru pentru rut
altfel vom pierde pruncii care nu au nevoie de iubire, ci numai de sex
pentru a duce mai departe neamul nostru nevolnic între viețuitoare

în urmă, au închis femelele cu o poartă de aur cu drugi spiralați
să păzească vânatul și pieile și oasele și balele brutelor descătușate
care simțind moartea din suflet loveau femeile în timpul împerecherii
sfâșiau cu unghiile și cu dinții cornute în piatra trupului nevinovat
al femeii încă necetățeană, încă neprostituată, încă nedoamnă

inima mea e mai bătrână decât mine:
o cavernă pictată – ca frica halucinantă de vise
ca foamea ritualică, setea sau ca plăcerile cărnii...