Pasari
vom fi creati,
nu acum si nu din tarana
precum lanurile de ciresi in floare
frematatori
ca inima mea cusuta in piele,
prinsa in capcana oaselor.

Nu vom fi pasari din nou
aripile noastre se rup la traversare
si sirenele ne poarta
lacrimile la palarie,
e atata liniste in largul marii
de cand s-a innecat vantul,
in lipsa lui
frunzele rosii prin parcuri
se aranjeaza stinghere sub
forme de inimi.

Astfel nu vom putea deschide primii cerul
vei fi trista?
mierea cazand din ochii tai precum ploaia
imi desparte gandurile
pereche,
pasarile adevarate se vor hrani
cu limbile noastre cazute
iar mai spre dimineata,
ne vom putea scrijeli numele
pe una dintre corabiile cu panze din pene.

Unde e turnul acela,
din care sufletul meu vorbea
despre sinucidere?