Ridicol e să cred că sunt mai tare,
Că am să-mi port ființa pe oriunde,
Că-n orice chip cel slab se va ascunde,
Să-și risipească spaima în uitare.

E tragică o fugă de secunde,
O liberă pornire spre mimare,
O flacără tâșnind spre evadare
Și-un meci pierdut în nesfârșite runde.

Sublimă e iluzia răpită
Din luntrea-n care veșnic mă găsesc.
În alb și negru geana-i poleită

Și-n somn profund credințele rănesc.
Dar de-mi accept ființa adormită,
Pot să mai sper că am să mă trezesc.