nu îmi amintesc cine m-a legat de coada fructelor
ca o tinichea asimetrică ruginind frunze creponate
iarba se usucă fumându-și roua dimineților –
ce fericire! afumatul și înghețatul nu se strică

frunzele
au înfundat izvorul apele
au înfundat frunzele peștii
apele râmele peștii omul
râmele izvorul omul

vântul a sechestrat toate păsările cântătoare
în peșteri liliecii au încremenit urechi interne
pământului
fluieră pe nări ca o bizară orgă de aer și oase
lighioane cu multe picioare le devorează flora
pântecului

aerul
a înfundat orga păsările
au înfundat aerul culorile
păsările norii culorile omul
norii orga omul

coastele sunt șerpi învârtoșați găuri și guri oarbe
fiecare gaură are șarpele ei eu sunt cel-fără-oase
nu am niciodată gaura mea

spaima a otrăvit cocorii nu mai bate nimeni toaca
în plisc
un cerșetor le-a găsit putrezind aripile ghearele și
coada
iertați-l nu știa ce sunt le-a luat pe munte râzând

când o să fiu mare mă fac forceps se minte singur
să apuc șerpii de cap să îi smulg afară dintre lumi
găsi-v-ar boala de ghioarlele pământului

găurile
au înfundat spaima șerpii
au înfundat găurile cercurile
șeprii razele cercurile omul
razele spaima omul

fructele au venin în coadă otrăvesc orele naive
(așa s-a zis: singur cuc prost ca un guguștiuc)
nu stați pe găuri ghinion vă zic nu stați pe lună
să nu vă muște gravitația în visul vostru de copii

pe clopot cade luna și bate ca un far
(cine-i nebunul care a zidit farul pe munte?)
bezna a înfundat clopotul spaima pătrunde
în găuri cad păsările spânzurate de șerpii
pântecului de urechile pământului

carnea
a înfundat inima sângele
a înfundat carnea setea
sângele crimele setea omul
crimele inima omul