Călare
pe-un cuvânt, mârțoagă,
o luam cândva
la goană
pe drumuri șterse
de lut.
Dimprejur
vânat de scoici
și-necat în
seva de-alabastru
tăiam
liană peste liană
privind
spre apus.
Intre pajiști
vântul
îmi adormea
rădăcinile
și pașii îngălbeniți
se opreau
la sfârșit de peșteră.

Cu ochi de nebun
zăream, încă,
străluciri de aur
în mare.