PRIVILEGIUL MÃȘTILOR


Dacă m-ar întreba cineva care este principala caracteristică
A poporului român, aș răspunde fără ezitare :
Ipocrizia de a purta mască, de aș ascunde propria-i față
Adevăratu-i chip, adevăratele fațete ale propriei deveniri.
Poate unii vor susține că sunt răutăcios
Că nu fac altceva decât să-mi denigrez propriul popor
Propria-mi stirpe, că arunc cu pietre în loc să mă prefac
Iar alții vor spune că sunt mult prea dur…
Dar mă întreb, oare cum altfel aș putea să fiu ?
Când îl iubesc atât de mult, nespus de mult
Aceștia nu înțeleg că exigența mea vine tocmai din cauză
Că-mi iubesc la nebunie propriile-mi rădăcini
Înfipte adânc în pământul patriei străbune, în sfânta
Și strămoșeasca-mi țărână.
Să nu mă înțelegeți greșit iubiți confrați
Nu încape îndoială că și eu sunt un netrebnic
Eu mai cu seamă decât mulți dintre dumneavoastră
Da, am greșit, am păcătuit din prostie și ignoranță
Am fost asemenea vouă, slab, laș, puturos și putred
Am purtat cu o crudă nerușinare nenumărate
Și neasemuite măști, blestemate fie ele.
Singura diferență între mine și tine
Iubite cititor, stimabile cetățean, e aceasta :
M-am scuturat de viermi și putregaiuri
M-am lepădat de bube și puroi
Și-am aruncat acele netrebnice măști puturoase
Care-mi îngreunau sufletul umplându-l de duhoare.
Desigur, trebuie să recunosc, datorez mult acelor
Hidoase măști, dar ele odată înlăturate
Nu mai contează sau mai bine zis
Nu mai înseamnă nimic pentru mine.
Acum sunt un alt om, n-aÈ™ putea spune
Cu mâna pe inimă, că sunt mai curat ca
Mulți dintre voi, asta nu pot s-o afirm răspicat
Doamne ferește, să mă consider superior altora
Semenilor mei, căci aș cădea în păcatul trufiei,
Un singur lucru pot însă să-l afirm cu tărie
Sunt liber cu-adevărat, pot să gândesc și să simt
Limpede ca lacrima, deoarece acum, din fericire
Nu mai pot să trișez, nu mai pot să mă mint.
Dacă ar ști oamenii ce bine și plăcut este
Să fi tu însuți, să fi cu-adevărat și pe deplin liber
Atunci cu siguranță și-ar lepăda cu repeziciune
Toate miriadele de măști pe care le poartă cu osârdie.






Bineînțeles, le va fi greu să renunțe la multitudinea
Privilegiilor pe care le oferea gratuit
Purtatul feluritelor și alambicatelor măști
Nici nu vreau să le amintesc căci m-ar apuca scârba
Mi-ar fi silă de mine însumi amintindu-le.
Este curios ca purtatul diferitelor măști
Să fie oglindit chiar și în banalele sondaje de opinie
Și când spun asta, mă gândesc cu groază la încrederea
Pe care chipurile, oamenii noștri o au în Biserică,
Lesne de ghicit care-i adevăratul motiv ce se-ascunde
Cu oarecare dibăcie, în presupusa încredere
Biserica fiind instituția care a amplificat până la paroxism
Purtatul măștilor, ba chiar a considerat necesară cultivarea
Acestui scârbos și dizgrațios obicei.
Dragii mei, nu vă lăsați amăgiți, priviți în magica oglindă
Oglinda sufletului care nu poate să mintă
Biserica a murit demult, mai precis odată cu acceptarea
Împărățiilor lumești, restul e de domeniul istoriei
Este dacă vreți o panoramă a decăderii sale morale
O istorie presărată cu sânge nevinovat, plină de
Fărădelegi strigătoare la cer, de minciună și teroare
De instituire a groazei, a fricii și-a neputinței.
Nu vă lăsați înșelați de aparențe, nu vă hrăniți
Din pâinea ignoranței și nu v-adăpați din izvorul
Dătător de simple iluzii fantasmagorice.
Ce bine ar fi dac-ați avea tăria necesară
Curajul nebun de-a vă privi mai des în oglindă
Față în față cu propriul Eu lăuntric,
Nu mă întrebați, știu, e foarte greu, e cumplit de dureros
Poate tocmai de aceea nu veți găsi în casa mea
Nici o oglindă, demult le-am spart pe toate
Nu suportam să-mi văd propria-mi decădere
Preferam să cred în propriile-mi năluciri.
Da, e adevărat, am ucis chipul lui Dumnezeu
Cel oglindit în suflarea dăruită odată cu nașterea
Sufletului meu, l-am ținut ascuns privirilor,
Chipului sfânt și pur al divinității îl preferam
Pe cel diform și trecător, dar mai comod al neființei…
Oameni buni, dragii mei, lepădați-vă măștile
Și veți cunoaște fericirea cea veșnică,
Veți putea iubi cu-adevărat tot ceea ce demult
Cândva ați iubit, dar cu timpul acest sentiment
A fost redus la tăcere, cu brutalitate demonică
De către un Eu egoist și rece, insensibil și fad
Veți putea din nou să vă bucurați asemenea copiilor
Chiar dacă și acest sentiment a fost stins de multă
Prea multă minciună, imensă falsitate,
Veți putea redevenii copii ai lui Dumnezeu și ceea ce este
Și mai important, veți devenii voi înșivă.