Daca stau si ma gandesc bine, altfel nici nu putea fi. M-am nascut intr-o familie de genii: tata poponar betiv si mama curva. Ideal pentru un fiu narcoman. Scenele din copilarie pe care mi le amintesc sunt pitoresti: mama facand sex in bucatarie cu dracu' stie cine - vecini, turisti, instalatori, profesori, colegi de serviciu etc. si tata in alta camera cu prieteni homalai band tuica si lingandu-se. Probabil aveau mustrari de constiinta si de-aia incercau sa ma educe bine, ca sa li se ierte scarnavia lor de viata. Tata ma lua in brate si imi vorbea rar si explicandu-mi ca trebuie sa fiu bun, sa le sparg moacele colegilor daca nu se poarta frumos si ma-ta-i curva, scarba dracului, tampenia etc. Mama ma mangaia pe cap si imi zicea sa nu supar fetitele sa-mi fac temele sa nu beau niciodata ca tat-to betivanu' dracului, pidarul, umflatura, cretinu', idiotu' etc. O copilarie de vis. Seara se termina intotdeauna cu o mica cearta intre parinti. Pumni in bot, geamuri, farfurii sparte, tigai in cap si la urma tranta libera. Am avut gratis zilnic un program intreg de divertisment. In felul lor, babacii erau simpatici, isi vedeau de treaba lor, ma mai bateau pe mine la cap un pic, porneau remuscarile si treaba asta se termina cu o lupta fara reguli de toata frumusetea. Inainte de a fi botezat de strada am fost botezat ca orice copil intr-o atmosfera de caldura familiala.

De fiecare data cand imi amintesc de copilarie ma induiosez. E ca si cum mi-as aminti un film vechi care m-a impresionat. Memoria falsifica, dar oricum sunt sigur ca atmosfera familiei acesteia, a familiei mele, imi va ramane intiparita in cap pentru totdeauna, pana am sa innebunesc sau poate si dupa, ma intelegi? Nici pe departe nu vreau sa-i condamn, nu, sunt parintii mei si nu ca i-as iubi, era prea multa iubire oricum, dar mi se rupe, intelegi, mi se rupe de tot ce s-a intamplat si se intampla.

Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, eu eram regele casei aleia plina de poponari si betivi de pe Valea Dicescu, langa Lacul Komsomolist. Aveam libertatea sa cutreier dintr-o camera in alta invaluit si pazit de fum si de alcoolul ce le tulbura privirea la toti cretinii care veneau pe acolo. Daca atunci as fi avut putere, ii omoram pe toti dracului, dar a fost bine ca nu aveam, numai asa am fost in stare sa vad si pe cat e posibil sa inteleg o astfel de viata de cacat careia parca ii eram predestinat, daca boala mea nu ma salva, daca nervii mei slabiti nu ma fac de fiecare data sa cedez, sa incep sa turb, sa stric totul, nu, nu, nu suport oamenii, mi-e sila sa-i ating, doar obiecte, tre' sa simti ceva fata de obiectul pe care il spargi si care te elibereaza, e un fel de jertfa pentru linistea ta, tu ar trebui sa stii mai bine, nu? Ai citit rahaturi de carti despre.

Carti prafuite aruncate peste tot, ziare, paianjeni, chiloti, sutiene, lucrurile cele mai neasteptate te puteau impiedica in casa copilariei mele. Printre aceste lucruri mama si tata. Si eu - cel mai lucid personaj din toata povestea asta. Restul - amortiti de bautura, de inchiderea fortata a ochilor si a mintii. Am sa-i ucid odata pe toti, imi repetam zilnic inainte de somn. Urmau visuri frumoase cu crime, cum imi impuscam, otraveam, taiam victimele. Partea cea mai frumoasa a vietii mele e atunci cand dorm. Fiindca am urat intotdeauna, visele mele sunt pline de sange si crime. Iata un vis din copilarie in care eu eram spectator: ma intorc acasa de la scoala, intru si intr-o camera ii gasesc pe toti spanzurati. Sau personaj activ: ma trezesc din somn noaptea, ies din casa, ud cu benzina usile, ferestrele si le dau foc. Chiar daca iti povestesc acum toate astea, nu cred ca iti pot transmite ceea ce am simtit si simt. Trebuie sa vezi flacarile alea nebune, jucause, mainile si hainele imbibate cu benzina si apoi tipete si o mie de oameni, de fapt creaturi ale iadului, iesind din casa, fiind in flacari, alergand si apoi cazand, zbatandu-se la pamant si explodand. Si eu dintr-un unghi potrivit privind toate astea cu gura deschisa si asteptand sa mai cada unul si inca unul. O armonie a focului. In vis, cu cat ardea mai mult, cu atat simteam ca ma eliberez, ma purific, as fi ars tot pamantul. Uram tot. O ura care era normala, era prisma prin care simteam eu si trebuie sa-ti spun ca simteam foarte bine.

Vrei sa stii cu ce s-a terminat? Cu cel mai simplu lucru si cel mai nevinovat: am dat foc la casa. Dracului. Sa se stearga tot. Asa ca-n visele mele. Cat e ceasul, mai am?
O.K. Trec peste vreo saptamana, mai repede nu pot. Pa.