(din toate lucrurile spuse vreodată rămâne numai vocea ta)

din murmurul întreg al conversațiilor
între glasuri arse mocnit printre gânduri
rămâne o singură voce, a ta

din toate glasurile care-mi ard mocnit cuvinte murmurate printre gânduri
se va ridica mereu o singură voce
înecată în așteptări precum o rădăcină
înfiptă în pământul viselor mele

(din noianul de rugăciuni împerecheate răstignit în suflet
rămâne acum doar un pumn de cenușă)

din torentul de rugăciuni
îndesate în sufletul meu îngenuncheat
rămâne un fuior de cenușă
pe masa unei inimi crucificate

sunt gata să-mi schimb destinul de bucurii cu al tău, cuprins de tristețe

(dezbrăcată de sensul meu urc pe inima ta în miraj
escaladez dorințele tale reprimându-le pe ale mele)

am alergat toată viața
ca o nălucă fugeam
cu dragostea în dinți

căprioară atinsă de sageata gândului
devenind din stravezie, reală
pentru că nu se mai poate ascunde...

ca un secret, un mister
care există doar până în clipa în care este străpuns de lumina adevărului,
căzând pradă în mâinile vânătorului ei

ghicită în dragostea mea
ca o sculptură în dimineața vernisajului
nu-mi găseam locul de ascuns
nu-mi mai găseam piatra cufundată în visuri

dezbrăcată de sensul meu cu dragostea ta
privire după privire
voi urca
lacrimă peste lacrimă
catre inima ta de miraj
cu ochi de fata morgana

îți voi cuceri dorințele, una câte una, prin neobosite escalade
uitând, renunțând, reprimându-le pe ale mele


lasă-mi doar amintirile tale sub pașii mei călcând pe lumină
foile volantei tale vieți încriptate in palme
filele din cotorul vieții tale smulse unui destin etern
cotorul violat unde paginile rupte se vor întoarce într-o bună zi
în același nor al sorții
încrustate cu arabescuri pe fruntea ta

lasă-mi secretul pleoapelor ochilor tăi încărcați de amar
ele păstrează încă reflexiile durerii


voi putea respira
astfel
surâsul trupului tău renăscut

dispărând pentru o secundă
adânc în culoarea sângelui meu
cu aripile înfășate
ca pentru un ultim triplu salt din venele mele încă vii