cât este poezie și cât este suflet în versurile
scrise cu sângele călimărilor destupate
tâmpla se zbate de țevile caloriferului mut
nimeni nu știe din ce i se trage boala
nu-i nici o lumină la capăt de hol
1925 e ziua a treia de Crăciun
și renii s-au înecat în alcool

laringe vânjoase strâng vodka lălâie
e hornul prea strâmt
un demon azi crapă
ce-adâncă e volga sărmane și apă
s-a strâns ca neghioba la tine în groapă

niciodată prea mult undeva
totdeauna prea mult nicăieri
fiecărei fete fiecărei muieri
îi vei spune din umbra ta falnică
iubită și fetiță zburdalnică

și dacă omul negru te-a aflat înjurând
și seara-și încruntă sprâncenele negre
lasă-ți cuțitul ascuțit în carâmb
e stepa pustie pământul e strâmb
la scandal renunță-ntâia oară
și poate zările-or uita să te mai doară

atat de simplu și atât de lent
ți s-a deschis precum un fruct zemos parnasul
treptele drepte porțile grele
s-au prăbușit recunoscându-ți glasul

nebunul petersburg răsună trist
cântările nu pot trăi cu tine
ciastușka râde idiot s-a-mbolnăvit
tot ascultându-ți pasul care nu mai vine

aduci cu tine un alai bizar
de balerine și analfabete
de îngeri truditori soioși
de sfinte decoltate și cochete

zăpezile de sticlă nu s-au spart
s-a îmbrăcat în râsul tău stihia
abagerii de lux ți-au pregătit costum
de ginere purtând la piept copilăria

balalaika… balalaika…