Scapata-n vint c-o ultima speranța,
Ea cade undeva la marginea tristeții,
lipsită de aripi și singura lasată,
Ea-si uita numele in frazele Socrate.

Samință aruncată la voia indoielii,
Rasare doar acolo unde-și incepe gindul,
Și rima Eminescu apare printre ramuri,
Cind tu suspini și inima te doare.

Pastrează-n taina-acele clipe,
Cind tu te-aprinzi de dorul unui cîine,
Ce a scuipat pe osul unui zîmbet,
Ce jalnică apare-atunci... iubirea.