Cei ce sunteți părinți,
Cu statut limitat,
Cei ce vreți să uitați,
De trecut, de păcat,
Voi ce nu știți c-aveți,
Niște fii care mor,
De tristețea și plânsul,
Din sufletul lor,
Dezertori sunteți toți,
De la ceea ce-i sfânt.
Singuratici și triști,
Înlăuntru de gând.
Socoteală cui dați
De-ale voastre păcate?
Și de ce fii voștri,
Să răspundă de toate?
Câte știți despre ei?
Despre ceea ce’ar vrea
Ce le-ați dat așteptând,
Înapoi să vă dea?
Ați făcut voi ceva
Ca să-i scoateți datori?
De ce sunt vinovați,
De’ale voastre erori?
Cât mai fi-veți parinți,
Din greșală și’atăt?
Când veți ști să trăiți,
Pentru’acei care sunt,
Fii uitați ce se vor,
Lângă voi pe pământ,
De iubire lipsiți,
Până-n prag de mormânt?