Tot plouă și plouă
acut și înalt,
o vară lichidă se scurge
pe ziduri,
se-nchină un trăsnet
întins pe asfalt
și frunzele-ascund arabescuri
în riduri.

Orașul sărută potopul
barbar,
strivit sub acorduri
de grave viole,
vibrează o pâclă
pe malul bizar
plimbându-și amarul
în negre gondole.

Parfumul de iarbă
se rupe-n fâșii,
copacii albastri se-neacă
banal,
plutesc norii palizi
cu tâmple-aurii
și plouă, tot plouă
în ultimul hal.