Am mâinile în buzunarele arse de soare.
Departe în zare, doi își joacă zilele la zaruri și nici unul nu bănuiește cât de aproape îi este moartea.
Mustesc strugurii în viile întinse și corbi mari își încep festinul.
Mai e puțin din cărarea pe care o știu
și trec pe lângă doi ce mă îmbie cu o pereche de zaruri.
Trec mai departe și respir aerul nefiresc de albastru.
Ceața se ridică spumoasă din pădurile de cuvinte.
Și n-aș fi știut că e atâta soare în depărtările iernii galbene.