poate că ne lăsam vrăjiți de sunetul ei amplu
ne trecea pe lângă urechi ne plescăia cu limba timpanele
de sub clopotul de lapte
se auzea respirația umedă a asfintitului
păsările adormiseră pe drum
și în liniștea aceea dezolantă
auzeam acul de cusut al domnișoarei cu glezne de sticlă
trecând prin pânza celuilalt capăt

dar noi nu eram posibili
ci doar simpli întâmplători rămași pe alături