O CASÃ DIN GHELARUL DISPÃRUT

mirosul zăpezii parcă a împrumutat o mostră-concept
din amintirea unei copilării zgândărite
cu o casă de cultură în care niște legende își făceau apariția
în carne și oase asemeni stâncilor pe ușa neîncăpătoare
a sălii cu ieșire direct la munte
astăzi ies din cadru își retrag duritatea
mai la deal de ascunzătoarea ursitoarelor
e tocmai locul în care m-am născut – aici
în casa cu hornuri care se alungeau odată cu depărtările
(bătrânul ce își soarbe pipa mai mult din priviri
decât cu plămânii flămânzi)
aici a lăcrimat mama în durerile facerii și nu la spital
unde crede lumea că noțiunea se desparte de conținut
(cum piersica de creanga aplecată)
de aici își iau culorile originea și cuvintele sensul
aici și-a închis Dumnezeu pleoapele pentru o clipă
ca mai apoi să-și frământe lutul în fiecare bătătură
aici e încontinuu facerea lumii chiar dacă nu se observă
imperfecțiunea împietrită între Cârnu și Cuț
cartierele cele două margini ale lumii
unde altundeva și-ar avea originea vestita floare de colț
cu parfum de gheață și claritatea pe care și-o ignoră
aici cerul se împuținează
omul tace și veșnicia crește