agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6752 .



Fantasmagoria
poetry [ ]
traducere de celebrul animal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [lewis_carroll ]

2004-09-29  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Maia Ciburdanite



CÎNTUL I- Întilnirea

Tîrzie era seara de ianuar...
Sleit, la cină-ntîrziat, năuc
De foame, nevricos, murdar
Acasă ajungeam. Cu un pahar
De vin m-am consolat și c-un trabuc.

Ceva-mi părea însă-n birou ciudat,
Fiindcă CEVA alături îmi părea:
Un CEVA alb și încețoșat.
Drept mătură la început l-am luat,
Uitat-acolo de lacheu-mi (o lichea!).

Dar nu trecu mult timp, și-l auzi
Pe ÃLA1 strașnic strănutînd.
“Apropie-te, amice!”, îl pofti,
“L-aceste ore, cred, s-ar cuveni
De tihna-mi să grijești, să fii mai blînd.”

Ci se scuză acela: E răcoare
Afară. Se pare c-am răcit...
Eu m-am întors plin de mirare -
Iat-o: de-o șchioapă, nu mai mare,
Fantoma cea sfioasă la privit.

Știindu-se zărită, tremura.
Se-ascunse așadar într-un ungher...
“Cum ai ajuns aici?” a întreba
Am prins. “De ce? Hai, nu te rușina!
De ce te-arăți așa stingher?”

Răspunse: “Þi-aș zice cu plăcere
De ce și cum venit-am, dar
Tu, speriat de-a mea vedere,
Vei spune că povestea-mi e părere,
Vei spune poate că-s băsnar.

Cît despre faptul că-s speriată,
Un argument există, pe-ncercat:
Căci, de lumină, la fel de-ntemeiată
E frica la fantome, cum i-e dată
Bietului om, de ce-i întunecat”.

“Nu-i potrivită pilda a-ți scuza
Vădita pîn-acuma lașitate:
Nepoftite, fantomele pot abuza,
În vreme ce-unui om a refuza
Să fie bîntuit i-e peste poate.

“O mică sperietură”, spuse,
“Nu-i nelalocul ei. Crezusem doar,
La început, că ai intenții-ascunse.
Dar nu-i așa. La tine ce m-aduse,
Dă-mi voie a-ți spune, așadar:

Casele voastre-s socotite
C-o cifră ce le numerotează:
Cea a fantomelor adăpostite.
(Chiriașii, cu mobile-nvechite,
Cărbuni, doar ca BALAST contează.)

A ta, o singură fantomă-ncape.
E-o fantomieră2, de mi-e îngăduit.
Ast-vară, nu putea să-ți scape
Un Spectru – aflat pe-aci, pe-aproape,
Ca să-ți ureze bun venit.

Chiria cît de mic-ar fi,
Urarea-i regulă-n case de raport:
E musai, deci, de șotii să te ții
De unul singur chiar. Deși
E strîmt aici ca într-un cort.

‘Cel Spectru curînd te-a părăsit.
De-atuncea, bîntuit n-ai fost.
Cum de la el de știre n-am primit,
Cu totu-ntîmplător am auzit
Că ne-am putea găsi aici un rost.

Un Spectru ar fi întîi ales,
Pe drept un loc vacant s-ocupe.
Fantome, Elfi, vre-un Spirit neînțeles
Vin mai apoi. Cum dau greș ades,
Pe-un Moroi încearcă a-l corupe.

Spectrele au spus: locu-i anost!
Cum că, de soi, n-ai vin.
Și, ca Fantomă, eu am fost
Cea mai calificată pentru post.
Deci n-am putut oferta s-o declin”.

“Fără-ndoială, am spus, tu poți susține
Că te-au trimis ca cel mai competent.
Totuși, să bîntuie-un mucos ca tine
Pe unul de paj’doi de ani! Ei bine,
Nu-mi pare a fi un compliment”.

”Nu-s chiar atît de tînăr pe cît par,
Răspunse el. Ci, adevărul e
C-adeseori, pe lîngă cîte-un far,
Un țărm stîncos, un hău murdar,
Mi-am exersat cu brio festele.

E drept că pîn-acuma n-am jucat
Un rol domestic. Dar, cum indiscretă
Am dat năvală, mi-am făcut păcat,
Uitînd ceva ce nu e de uitat:
Cele Cinci Reguli d-Etichetă”.

Drag îmi era din ce în ce s-ascult
La ce-mi spunea făptura pricăjită.
Găsise-n fine un Om căutat de mult,
De-aceea, de-al emoției tumult
Părea cu totul copleșită.

“Măcar, am spus, e bine c-am aflat:
MUTÃ nu ești, ba destupată!
Ci, șezi, te rog. Probabil n-ai cinat.
Nici eu. Consideră-te invitat
Să împarțim o cină-ntîrziată!

Deși nu-mi pari deloc o ființă
Pe care s-o îmbii cu demîncare!
Dar te-aș ruga, la masă, d-elocință,
Ca să-mi aduci la cunoștință
Cele Cinci Reguli de purtare”.

“Mersi! Consideră-te norocos,
Căci ți le voi spune de îndat’.
“Dar ce servești?” am zis, politicos.
“Un piept de rață, fără os,
De vreme ce m-ai întrebat.

Doar o felie. Te-aș ruga și
De înc-un strop de sos”.
Micuțul nu-nceta a mă uimi,
Căci nu-mi fusese dat a mai privi
Ceva atît de dalb și de pîclos.

Și încă tot mai alb se prefăcea,
Mai vaporos, mai eterat,
Cum, în lumina care licărea,
Pe dată începu a-mi recita
‘Cinci Maxime’ de Spirit elevat.


CÎNTUL II- Cele CINCI Reguli


“Încep cu regula dintîi,
(Să nu crezi însă că-i un joc):
Dacă ți-e Victima în pat, să nu-i
Scuturi perdelele la căpătîi,
Ci apucă-le de la mijloc.

Și vălurește-le domol și rar,
Ca o perdea de alta să desparți.
Fără-ndoială că, într-o clipă doar,
Din perne, bietul locatar,
Va ridica ochii-nciudați.

Ajuns aici, să nu încerci cumva,
Să faci tu prima observație.
Cuvine-se să-nceapă Victima:
Nici o Fantomă de bun simț nu va
Începe ea o conversație.

Ca și tine dacă va întreba:
‘CUM AI AJUNS AICE?’
E foarte clar ce va urma,
Căci se cuvine îndat’ a replica:
‘PE ARIPI DE LILIAC, AMICE!’

Iar dacă, dup-acestea, el nu va
Mai spune nimic, ar trebui
Să te retragi. Să scuturi ușa...
Vei știi că ai greșit pe undeva,
Apoi, de va începe-a sforăi.

Cu timpul, singur cînd va fi
Acas’ ori la plimbare,
C-un murmur greu, a-l necăji
Să-ncerci, spre al obișnui
Cu vocea-ți viitoare.

De-l vei afla cu-amicii laolaltă
Greu îți va fi din cale-afară.
Căci reușita-ți va depinde de o altă
Schemă: lumînări sau o bucată
De unt să furi, dintr-o cămară;

Cu-astea, (de preferat cu seu),
Să-ți faci un soi de patinoar.
Pe care nu-ți va fi prea greu
S-aluneci. Ai cuvîntul meu
C-oricine ar avea habar.

Regula Doi ne învață felu-n care
Să ne purtăm în case cu pretenții:
S-APRINZI O SÎNGERIE LUMÎNARE,
(eu n-am făcut-o, cer iertare!)
APOI SÃ ZGÎRII UȘA ȘI PEREÞII!”

I-am spus: “Îți va fi scurtă vizita
Dacă-l vei supăra pe Șef.
E-oprit focul deschis în casa mea!
Cît despre ușă, a o zgîria
Încearcă numai, de ai chef!”

“A Treia, al Victimei aspect
Tratează, drepturi garantînd.
Și spune, cum e și corect:
SÃ O TRATÃM CU MULT RESPECT,
SÃ NU TE CERÞI CU EA NICICÎND.”

“Eu, mulțumit de regul-aș fi fost,
Dar s-a întîmplat ca, mai înainte,
Cîte o Fantomă, fiindu-mi gost,
Să uite ADESEA-nțeleptul rost
Al maximei de tine pomenite”.

“Poate, mi-a spus, tu-ai fost cel care
Te-ai arătat cam bădăran:
O Fantomă, chiar binevoitoare,
Celui avînd așa purtare
Îi v-arăta disprețu-i suveran.

Ca pe-un ÃLA de tratezi un Spectru,
Ori dai în el cu barda,
E-nvoit, de chiar regescul sceptru,
Ca Victimei să îi ignore dreptul
La respect. Deci, nu întinde coarda!

A Patra spune să nu bîntui
Prin case c-o, deja-ncartiruită,
Fantomă. Găsită fără căpătîi,
(De Rege înusuși iertată dacă nu-i),
Va fi pe loc măcelărită.

Măcelărit – ‘tocat mărunt’ înseamnă:
Dar Spiritele se-alipesc de zor.
E-o durere de neluat în seamă –
Cît durerea de care să se teamă
Poetul ‘tocat mărunt’ de-un recenzor.

A Cincea lege, cred c-ai prefera
Să ți-o recit de-a-ntregul:
REGELUI, SÃ-I SPUI ‘DOMNIA-TA’.
CURTEAN MÃRUNT, SE CERE A RESPECTA
MÃCAR ACEASTA DINTRE REGULI.

DACÃ VREI, TOTUȘI, NEAPÃRAT,
POLITICOS SÃ FII DIN CALE-AFARÃ,
VORBEȘTE-I CU: ‘SPECTRALE ÎMPÃRAT’
CÎND I TE ADRESEZI. DE EȘTI ÎNTREBAT
RÃSPUNDE-I CU: ‘ALBEAÞA TA REGALÃ’.

Mi-e teamă însă că a-ți recita
Nu pot mai mult. Vocea mă lasă.
Deci, dacă n-ai nimic a obiecta
M-aș drege cu-n pahar din berea ta –
Sînt sigur că e delicioasă”.

CÎNTUL III—Păruiala

“Și chiar ai mers pe jos, i-am spus,
Pe-așa o vreme mizerabilă?
Fantomele, mereu am presupus
Că zboară. De nu chiar foarte sus,
Oricum la o-nălțime onorabilă.”

“Un Rege, zise, e normal să poată
Să stăpînească al zborului învăț.
Dar o Fantomă poate să socoată
Perechea de-aripi – supraevaluată,
Ca atîtea alte lucruri de răsfăț.

Desigur, Spectrele-s bogate
Și aripi de la Elfi pot cumpăra:
NOI preferăm să stăm departe
De anturajul lor nătîng. Și-i foarte
Bine ca lucrurile să rămîn-așa.

Fiindcă, deși pretind c-au depășit
A lumii vanitate, văd doar ură
În ochii lor. (De Spectre-s prețuit
Cam cît e un rățoi, cînd e privit
De un păun, coleg de bătătură.)”

“Îmi par, am zis, cu nasul cam pe sus,
Dacă aici nu și-au găsit cămin.
Explică-mi însă: vestea cum s-a dus,
Că ‘locu-i anost’, precum ai spus,
Și că de soi, n-am vin’?”

Răspunse: “Ei bine, pot să-ți spun:
Inspectorul Kobold te-a bîntuit...
Eu am sărit ca ars: “Inspector cum...?
Spectre-inspectori, ieșit e din comun!
Fii, rogu-te, mai explicit!”

“Îl cheamă Kobold, spuse, și e
Din rîndul Spectrelor breslaș:
Se îmbracă mai mereu cu o gălbie
Robă, pe piept c-o vestă stacojie
Și-n cap cu o bonetă cu panaș.

A vrut, întîi, în Alpi să se-aciuiască.
Acolo, însă, l-a supărat reuma.
S-a întors în Anglia, s-o lecuiască.
Pen’ ca aici să se lipească
De-o SETE ce-l chinuie și-acuma.

Știi, vinul roșu la reumă-i leacul.
Lui pare-se că-i merge uns.
De-atunci, în pivnițe își face veacul,
‘Ntre butoaie. Și Kobold, săracul,
Din Inspectru3, VIN-SPECTOR a ajuns”.

Cît am răbdat – ca un bărbat,
Vorbe, de Duh cu gura mare!
Am rămas calm, pîn’ mi-a fost dat
S-aud, de la împielițat,
O predică de tot zeflemitoare.

“Bucatele? Parcă-s aruncate!
Pe majordom, e bine-al înștiința
Că e normal ca felurile, ‘n parte
Să aibă UN FEL de gust. Departe-i
Oliviera! Să n-ajungem la ea?

Lacheul, cred că niciodată,
De chelner, nu-și va găsi un post.
Crezi că asta trebuia flambată?
(Orice Arbitru, la o judecată,
Þi-ar spune: masa se prezintă prost).

Rața a fost bună. Despre mazăre,
Îți spun: n-a fost de nota zece.
Iar cașcavalul, de-l mai faci pane,
Să nu le îngădui să întîrzie,
La masă să-l aducă rece.

Să știi că pîinea-i mai gustoasă,
Făină folosind de calitate.
Spune-mi, te rog, că n-ai în casă
Doar băutura de pe masă:
Cernelurile astea CAM murate.

Apoi, privirea cînd își ridică,
Oftă din greu: “Sfinte Sisoie!”
Și continuă, la fel de critică:
“Odaia asta-i mult prea mică,
Și nici prea încăpătoare nu e.

Fereastra-ngustă potrivită-i doar
Amurgul să ți-l facă nesfîrșit.”
“Se vede, am spus, că n-ai habar:
Semnată-i de un arhitect cu har,
Care pe lîngă Ruskin4 s-a școlit.”

“Dar, Sir, puțin îmi pasă cine-a fost,
Ori unde s-a școlit anume.
Ferestrele au, toate, un rost!
Eu n-am văzut lucru mai prost
De cînd mă știu pe altă lume”.

Și-a continuat: “Trabucu-i tare
De tot! Duzina cît mai e, nu știi?”
Am mîrîit: “Ce importanță are?!
Cred c-ai purtări prea familiare,
De parcă văr primar mi-ai fi.

Așa ceva, din partea unuia ca tine,
N-AM SÃ SUPORT, și basta!”
Faci pe grozavul,spuse. “Bine...
(Văzui că-n mînă o sticlă ține)
Am să m-ocup de ASTA!”

Și mă ținti cu ochi mijit,
“Pîrtie!”, țipă cu vesel glas.
Mi s-a părut întîi că m-am ferit,
Dar presupun că sticla s-a oprit
Exact pe vîrful meu de nas.

Ce s-a întîmplat apoi habar nu am.
(Adevărul e c-o încasasem).
Știu doar că pe podea ședeam
Și “Doi cu cinci fac patru” repetam,
“Dar CINCI CU DOI fac șase”.

Nu pot să-mi amintesc mai mult de-atît.
Și nici nu pot ghici. Privind în jur,
Cu simțurile treze, cît de cît,
Lampa de-abia mai pîlpîia, încît
Totu-n odaie-mi apărea obscur.

Deasupra mea, plutind prin ceață
Era Făptura, la fel de voalată.
Și-așa, zîmbind pe sub mustață,
Îmi preda o lecție de viață:
Biografia lui neromanțată.


CÎNTUL IV – Despre demîncare

“Oh, pe cînd doar un copil eram,
Ce vremuri fericite!
În jurul mesei, toți ne-așezam,
Ouă, felii prăjite, parmezan,
C-o ceașcă de ceai erau servite”.

“Oprește! Scena-i tipărită!
Am țipat eu. Asta-i culmea!
Ca Ghidul Bradshaw5 e de răspîndită!”
(Fantoma era înmărmurită
Și nu găsea răspuns la ce-auzea).

“Recit-așa copiii, cînd se-ascund:
Trei Fantome mănîncă ouă
Cu pîine prăjită și unt.
Una s-a îndopat prea mult
Și-au rămas doar două6.

E într-o antologie. De nu crezi
Pot s-o aduc din raft într-o clipită.”
“Nu te-obosi, strigă, s-aduci dovezi,
Căci mi-am adus aminte! Ca să vezi:
Eu însumi scris-am strofa pomenită.

Cred că un Almanah m-a tipărit,
Agentul meu parcă așa zicea.
Un literat scorțos, cînd l-a citit,
A hotărît, crezîndu-l potrivit,
S-apară și-n revista ce-o scotea.

Părinți mi-au fost o Zînă și
Un Pitic de-o oarecari etate.
De la-nceput, ei s-au gîndit c-ar fi
Mai fericiți ai lor copii,
De s-ar distinge-n diversitate.

Mama, vrăjită de-o așa idee,
Copii, pe lume, a început s-aducă,
Pe fiecare dup-o altă cheie:
Una a fost Piază, două – Fee,
Alta s-a nimerit Nălucă.

Duhul și Știma, la școală, amîndoi,
Nu s-au distins decăt prin rele.
Vin mai apoi un Spirit și-un Moroi,
Un Pricolici cu un Strigoi,
Pe urmă două Iele.

(Se-opri. Înăbușindu-și un căscat
Mă întrebă: Ãsta-i tabac?
Aș lua și eu o priză). Au urmat
Un Elf și o Fantomă (Încîntat!),
Iar ultimul – un Vîrcolac.

O dată, niște Spectre în vizit-au venit
Înveșmîntate-n albul de rigoare.
Iar eu, copil, le urmăream pitit:
Cu-așa vedenie deloc obișnuit,
Simțeam fiori de gheață pe spinare.

Mirat, priveam aceste arătări,
Cu o alură așa semeață.
Dar Mama, trăgîndu-mă de păr:
‘Caști gura?’ Și m-alungă pe scări
C-o palmă peste poponeață.

Am înțeles cît ar fi fost de bine
Să fiu născut în neamul Spectrelor.
Dar ce să-i faci?, șopti-n suspine.
ELE-s a Spiritelor nobilime,
Și ne tratează disprețuitor.

Eu, ca Fantomă, așa am început:
Pe lîngă unu-n vîrstă am fost dat
Ucenic. Șase ani să fi avut,
Și tare distractiv mi s-a părut
Să am atîtea trucuri de-nvățat.

Am bîntuit prin turnuri și castele,
Chiar beciuri, trimis dacă eram.
Adesea, ore-n șir urlam la stele,
Iar alteori, udat pînă la piele,
Sus, pe creneluri, petreceam.

Să gemi, e deja demodat,
De ti-ai găsit cumva auditor:
Ultimul răcnet, în materie de-urlat,
E ăsta. (Și atunci m-a înfiorat
Cu-n țipăt cutremurător).

Vei spune, poate, că-n urechea ta
Nu sună a cine știe ce.
Ci încearcă numai, poate vei vedea
De ce un an sau cam așa ceva,
Mi-a luat, de exerciții practice.

Vei înțelege, cînd urletul vei stăpîni
Și-oftatul jalnic, șoapta sugrumată,
Cam cîtă știință se cere a-ți însuși.
Încearcă mormăitul, și vei știi
Că-i o adevărată artă.

Eu, unu-am încercat așa ceva,
Tu, însă, nu ai fi în stare, chiar
Zi și noapte dac-ai exersa.
Poate talent cu carul de-ai avea
Și dăruit de-ai fi cu har.

Shakespeare, din clasici, e cel care
Ne-a închinat nemuritoru-i verb.
La el, duhuri prin Roma-s hoinare,
Înveșmîntate fiecare
Cu-n cearșaf. Dar nu răceau, mă întreb?

Destul am cheltuit pe recuzită,
Doar ca să fac pe Mortul.
Însă, deși păream trecut prin sită,
Nu-mi reușea vedenia potrivită
Ca să justifice efortul.

Însă, curînd notele de plată
Mi-au tăiat cheful de bufonerii.
Decoru-i costisitor. Și iată
Cum, în locul zestrei ce ți-e dată,
Cred că un cont mai bun ar fi.

De pildă, să luăm un turn de bîntuit:
Pînze, cranii, oase putrezite,
Lumini albastre care ard mocnit
Sub șlefuită sticlă de mărit,
Și un set de lanțuri ruginite.

Mai sînt și lucruri de închiriat –
La haine, accesorii o mie,
Culoarea luminii de testat...
Fă-le pe toate și te-ai săturat
De-așa o meserie.

Cei din Comisie-s cu nasul sus,
Și exigenți cînd le-adresezi
O cerere. Chiar s-au opus
Cîte-unui duh petent, că cică-i rus,
Franțuz ori, culmea!, londonez.

Unele limbi nu-s agreate:
Velșa de pildă. Pe săptămînă,
Plata, fiindcă le faci pe toate,
E-o liră. Și joacă-te, fîrtate,
De-a Duhul, de nu ți-e peste mînă”.


CÎNTUL V – Despre gazdă


“Părerea Victimei s-asculte
N-ar trebui? Să-i dea o șansă
Și gusturile să-i consulte.
Căci preferințe pot fi multe
Cînd e să ai Fantome-n casă”.

Fantoma, clătinînd din cap, zîmbi:
“Părerea să le-o ceri? Dar poți?
E-o treabă care te-ar înnebuni:
Să-ncerci să faci pe plac unor copii –
Cu ei la capăt n-ai s-o scoți.”

“De-acord, am spus, că n-ar fi bine
Să lași niște copii s-aleagă. Dar,
În cazul unuia ca mine...
Ca Onorată Gazdă, îmi revine
Să-mi fac părerea cunoscută clar”.

“Să-i consultăm, mi-a zis, n-ar merita –
Căci oamenii-s prea plini de
Ifose. Si-ntîi, e scurtă vizita.
Apoi, dac-om rămîne, ori pleca,
De alte împrejurări depinde.

Dar, deși a Gazdelor părere
‘N principiu nu interesează,
Demiterea Fantomei o pot cere
Dacă-i lipsită de maniere
Și dacă postu-și neglijează.

Gazda, de înțeles de-ar fi,
Ca tine, nu un neisprăvit
Iar casa n-ar fi nouă și...”
“Ce-are a face asta, izbucnii
Eu, cu al Fantomei trai tihnit?”

“O casă nouă nu-i dorită –
S-o agrementezi îți cere bani.
Ci doar mai veche-i potrivită
Cînd tencuiala-i jupuită –
Cam după douăzeci de ani.”

“Sună prețios...’agrementezi’ –
Eu nu cunosc expresia.
Poate incult ai să mă crezi,
Dar te-aș ruga să-mi precizezi
Exact, ce înțelegi prin ea?”

“Ce înțeleg?” răspunse el rîzînd,
“Păi..., ușa din țîțînă s-o slăbești
Și găuri să dai, rînd pe rînd,
Ca prin pereți să bată vînt,
Cu șuier bîntuitul să-nsoțești.

Deși, cu găuri numai cîteva
Poți face-o treabă cumsecade.
Prin ele, vîntul loc își va
Face. La tine, însă, e-altceva:
Se cere muncă!” “Ai dreptate!”

Am oftat eu.Și-am continuat
Cu-n zîmbet strîmb: “Dar ce-ar fi fost
Mai mult de-aș fi întîrziat?
Te-aș fi găsit probabil ocupat
Cu-agrementatul tău prețios”.

“E adevărat, răspunse. Poate
De-amenajări prins aș fi fost deja.
Însă, de soi, un Duh de se socoate,
Nu se va apuca de toate
Astea, ‘nainte de-a se prezenta.

Totuși, de vreme ce-ai întîrziat,
Cred c-ar fi trebuit s-o șterg.
Însă, cu drumul ăsta desfundat,
Don de Cauche-Maire7 m-ar fi-așteptat
Mai bine de un ceas întreg”.

“Dar de Cauche-Maire acesta cin’ mai e?”
Făcui și eu o întrebare.
“Ei, bine, zise, cin’ nu știe
De el, fie nu doarme, fie
O digestie grozavă are.

Îi bîntuie pe-aceia care
Înfulecă la cină nepermis
De mult. Și, cu a lui strînsoare,
Îi las-aproape făr’ suflare”.
(“De bine să le fie!”, am zis.)

La cină, cei ce-s ademeniți
De ouă, șuncă, piept de rață,
Homar, poate cartofi prăjiți,
De-mbrățișarea-i dacă nu-s striviți,
Înseamnă că te mint în față.

Fiindcă-i grăsun, e numai potrivit
Pentru-o așa misiune. Chiar
Și-o zicală i-am scornit
Văzîndu-l cît e de-mplinit:
Că cică l-am fi UNS PRIMAR8.

Știi, cînd a fost ales primar,
Duhurile-n păr ar fi votat
Cu cel ce-ți stă în față, dar
N-au avut curajul necesar,
Fiind el așa de-ntărîtat.

La trap, cînd s-a văzut ales,
A luat-o, Regelui să-i spună.
Dar nefiind suplu, ci invers,
Goana i-a fost, bineînțeles,
Cu totul ne la îndemînă.

Și-așa, ca rîvna să-i premieze,
Văzîndu-l frînt și plin de spume,
Și, poate ca să se distreze,
Regele-a vrut să înnobileze
Primarul ce ‘de Cauche’ își spune.

I-am spus atunci fără-nconjur:
“S-a cam jucat cu cele sfinte
De dragul unui calambur:
Omul, o spune Johnson, e un fur
Cînd face jocuri de cuvinte.”

“Un om, îmi spuse, nu e Rege!”
La care, eu l-am înfruntat,
Sperînd că totuși va înțelege
Ce-i spun. El nu părea să nege,
Ci mă privea doar, amuzat.

După o vreme, suflul mi-l pierdui,
Și recursei la o țigare.
SCOPU-ți, îmi zise, greșit nu-i,
Dar, faptul c-ARGUMENT îi spui
E-o regretabilă eroare.

De sub privirea lui șerpească
Ochi ridicat-am cu durere,
Zicînd: “Dar cine să-ndrăznească
Să-mi rîdă mie-n nas, că
Adică-n ceată nu-i putere!”

Răspunse: “E adevărat:
CEATA-I putere – din oficiu
Þi-aș fi, în speță, avocat.
Ar fi numai ceva de-adăugat:
Anume: CEAPA e un viciu.9


CÎNTUL VI – Momente jenante



Ca unul care, pe o culme
Urcă abrupt, stors de sudoare,
Și află, ajuns în ‘nalta lume,
Un lucru-ntristător, anume
Că treaba-i cam plictisitoare:

Dar, fiindcă, ajuns la jumătate,
Nu îndrăznește a se răzgîndi,
Ci urcă, pe piscuri depărtate
Văzînd el o colibă. Poate
Acolo se va odihni.

Și urcă, urcă. Nervi, vigoare
Sînt de acuma irosite
Tot mai abrupt-a lui cărare!
Deși aproape făr’ suflare
Pe buze-i stau vorbe cumplite.

Urcînd, scurteaz-a lui cărare.
Apoi, la cea colibă ajungînd,
Intră, cuprins de nerăbdare.
Dar, peste ochi, răsunătoare,
O palmă-l culcă la pămînt.

Se simte-atunci, ca într-un vis,
Alunecînd cu capul înainte,
De-a berbeleacul în abis,
Trezindu-se în cîmp deschis.
Cum de, nu-și mai aduce-aminte.

La fel și eu, cari, c-o fantomă,
Disputa logică am încercat,
Aflai că i-e străină orice formă
A logicii și orice normă.
Dar, pentru-atît, n-am dezertat.

Ci, avînd tot timpul în vedere
Concluzia la cari s-ajung speram,
M-am străduit, după putere,
Ca, într-o axiomă, cum se cere,
Să prind tot ceea ce spuneam:

Începîndu-mi fiecare frază
Cu ‘fiindcă’ și cu ‘prin urmare’,
Sedus doar de-a rațiunii rază,
Mă pomenii cu mintea varză:
Orb pe-a lui Aristot cărare.

“Îndrugi doar vrute și nevrute,
Spuse. Gata de-acum, nici pîs
Să nu aud. Ci culcă-te!
Mai bine-așa, decît să te
Aud făcîndu-te de rîs.

Mi-aduci aminte de-unul care,
‘N disputa logică furios,
S-a-nfierbîntat așa de tare
Că i-au luat foc papucii-n picioare”.
Am spus: “CE LUCRU CURIOS!”

“Faptu-i CURIOS, e-adevărat,
Și sună poate-a abureală.
Dar cert, precum că ți-a fost dat
Numele Tibbs”. Am replicat:
“Dar nu mă cheamă Tibbs! Greșeală!”

“NU te cheamă Tibbs?!”, în spume
Izbucni, de mă cuprinse teama.
“Exact. Adevăratu-mi nume
E Tibetts...” – “Tibetts?” “Da, pe bune!”
“Vai mie, nu ești tu persoana!”

Apoi, cu-n răget ca de leu
Îmi răsturnă masa-ncărcată.
“Dar, mai devreme, ți-a fost greu
Să te prezinți? Ce derbedeu!
Ce vită încălțată!

”Cale de-o poștă bălți să sar,
Să-ți rabd fumatul cu umor,
Să aflu c-a fost în zadar,
Și s-o pornesc pe drumuri iar...
Îmi pare CHIAR seducător”.

“Ci taci!” urlă, cînd am cercat,
Timid, o scuză de-om deștept.
“Cred că destul am îndurat
Pe unul ce s-a arătat
Ca o găină de discret.

Dar oari la ce m-am așteptat?
Poate, să-mi spui de la-nceput
De-adresă.” Apoi, ca apucat:
“Nu căsca gura, treci în pat!
Nu mai am vreme de pierdut"

“HEI!", m-apărai eu cu pasiune,
“S-arunci numai pe mine vina
Frumos îți șade, n-am ce spune!
Puteai și tu să-ntrebi de nume
De-ndată ce-ai aprins lumina.

Atîta cale de umblat
Te poate înfuria, nu zic.
Dar sînt eu de-asta vinovat?"
“Ei, bine, bine...”, s-a-nmuiat,
“Cred c-ai dreptate-un pic.

Scuză-mi ieșirile! M-ai omenit,
Iar vinul, cina mi-au prins bine.
Greșeala e a mea, admit.
Dar astfel de-accidente, -i dovedit,
Pot scoate din țîțîni pe-oricine.

Hai, Frunzăverde10, să mă-mpac
Cu tine. Bate palma odată!”
Porecla nu-mi era pe plac.
M-am hotărît, totuși, să tac
Fiindcă părea cu drag că-i dată.

“Adio, Frunzăverde, somn ușor!
Probabil că, de-oi fi plecat,
Îți vor trimite-un Spirit inferior
Ce-o să te țină într-un fior
De-i fi tu treaz, de-i fi în pat.

Cum să te porți cu el te-nvăț:
Să-i spui s-o lase moale
Cu chicotelile. De nu, cu-n băț
(Cu unul gros, nu de răsfăț),
Să-i dai, de-l prinzi, la gioale.

Să-i spui apoi, ca într-o doară:
‘Urîciune, de te porți urît,
Dac-o să-mi joci și-a doua oară
Feste, mai tare-o să te doară
Și chicotitul o să-ți stea în gît!’

De-asemeni pilde de umor,
Doar astfel lecuiești un Spirit.
Dar, vai, e dimineață. Tre’ să zbor!
Adio, Frunzăverde, somn ușor!”
Un semn cu ochiul, și-a fugit.


CÎNTUL VII – Tristă amintire


“Ce-a fost asta?" nedumerit
M-am întrebat. “Oare-s băut?”
Însă curînd, un gînd smerit
S-a abătut asupră-mi. Și-am bocit
O oră-ntreagă, chiar mai mult.

Și suspinînd: “Ce l-apucat,
Pe Hoyt11, s-o șteargă-n graba mare?
Mă îndoiesc c-a meritat...
Cine-o fi Tibbs?” m-am întrebat.
“De--atîta zor e vrednic oare?”

Dar dacă-mi seamănă, mai știi,
Ar fi POSIBIL” , am admis.
“Dar prea-ncîntat nu cred c-ar fi
La trei jumate-a se trezi
Într-un coșmar, direct din vis.

Cum Hoyt de șotii se va ține,
De-ndată ce-i va trece pragul,
(La fel cum s-a-ntîmplat la mine)
Prezic că n-o să iasă bine:
Un tămbălău, mai mare dragul”.

Înțelegînd c-al lacrimilor dar
Nu-mi va întoarce prietenul poznaș,
De dușcă am dat înc-un pahar
Și-am început să-i cînt cu har,
Funebrul, următorul marș.

“TE-AI DUS, FANTOMÃ PREAIUBITÃ!
TU, ÎNTRE PRIETENI, CEL MAI BUN!
ADIO, RAÞÃ RUMENITÃ,
ADIO, CEAI, PÎINE PRÃJITÃ,
CU BINE, PIPÃ ȘI TUTUN!

CULOAREA LUMII-I LA APUS,
DULCEAÞA VIEÞII SIMT C-O PIERD,
DE CÎND, FERMECÃTORULE, TE-AI DUS!
COLÞOS BÃTRÎN! MAI BINE SPUS:
DRAG PARALELIPIPED!”12

Și m-am oprit în plin avînt,
Sedus complet de geometrie.
Căci dup-asemea cuvînt
Să-ncerc și un Al Treilea Cînt
Mi-ar fi stricat la poezie.

De-atîta plîns cu ochii goi,
M-am dus și m-am vîrît în pat.
Și-am adormit, visînd Strigoi,
Știme, Fantome și Moroi,
Fee, Pitici, întregu-i nat.

Și a trecut un an de cînd,
Prin casa-mi, Duh rătăcitor
N-a bîntuit. Dar, ca atunci, în gînd
L-aud pe-amicul meu spunînd:
“Adio, Frunzăverde, somn ușor!”

1 La început, fantoma este un IT. Aparține deci neînsuflețitelor. Pentru traducător, ea nu are nici gen, ca FANTOMÃ ea acordîndu-se la feminin, ca EL, la masculin.

2 fantomieră – am preferat un joc de cuvinte inexistent în textul original pentru a traduce cu economie de silabe expresia one ghost house.

3 inspectru, vin-spector – în original, inn-spectre (spectru de han) se pronunță la fel ca inspector; cum orice han trebuie să aibă și o pivniță cu vinuri, iar textul subliniază meteahna lui Kobold, ni s-a părut potrivit să-l traducem pe inn-spectre cu vin-spector.

4 Ruskin, John – estet, critic de artă, pictor, prozator, emblemă a artei victoriene.

5 Ghidul Bradshaw – ghid de călătorie, un soi de Mers al Trenurilor în acea perioadă.
6 În textul original: 'Three little Ghosteses' were set/'On posteses,' you know, and ate/Their 'buttered toasteses.'. Cum Carroll le include în Nursery Rhymes, traducătorul și-a luat libertatea de a oferi o variantă infidelă, dar cu ecouri din folclorul copiilor.

7 În textul original, Knight-Mayor (Cavaler-Primar) se pronunță aproape la fel ca și nightmare (coșmar). Neputînd să redea în limba română rangul nobiliar, funcția publică și, în același timp, îndeletnicirea nocturnă a personajului, traducătorul a recurs la limba franceză, în care un simplu de înnobilează, iar jocul de cuvinte cauchemar / Cauche-Maire nu sună forțat, avînd și avantajul de a indica (prin maire = primar) ocupația lumească a spectrului.

8 În original: We used to call him years ago,/ THE MAYOR AND CORPORATION! Cum, în limba engleză, corporation are și sensul de grăsime, UNS PRIMAR ni s-a părut o traducere potrivită.

9 În original, pasajul e la fel de obscur: The UNION is strength.../ But ONION is a weakness. Fără să pricepem prea bine intenția autorului, am redat totuși jocul de cuvinte, presupunînd că tocmai aceasta e miza strofei.

10 În original: Turnip-top = frunze de gulie. Frunzăverde sună însă mai natural, mai familiar și chiar mai comestibil (englezii prepară salată din frunzele de gulie).

11 Pentru prima dată, fantoma primește un nume: Bones. Nume de familie destul de frecvent, Bones nu e ales întîmplător, însemnînd oase, schelet, rămășițe pămîntești. Neidentificînd nici un nume de familie românesc cu asemenea rezonanță, l-am “tradus” pe Bones cu un alt nume, la fel de englezesc, Hoyt, care are avantajul de a spune multe și cititorului român necunoscător al limbii engleze. În plus e monosilabic.

12 În original: OLD BRICK, OR RATHER, LET ME SAY, / OLD PARALLELEPIPED! Old brick (ad litteram: cărămidă veche; aici, băiat de zahăr) trimite clar către parallelepiped. Colțos bătrîn, cum l-am tradus pe old brick, nu face o trimitere la fel de limpede. De unde și o traducere alternativă:
CULOAREA LUMII-I LA APUS,
DULCEAÞA VIEÞII ÎMI DÃ JUNGHI,
DE CÎND, FERMECÃTORULE, TE-AI DUS!
COLÞOS BÃTRÎN! MAI BINE SPUS:
BÃTRÎN ȘI DRAG TRIUNGHI!
Cum însă paralelipiped pare să-i fie drag lui Carroll, am preferat să-l păstrăm. Chiar dacă varianta de mai sus are rezonanțe barbiene, dovedind că marile spirite (matematice) se întîlnesc.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!