Înșir-te mărgăritărele
Așa cum se-nșiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Își povestește iubirile.

Ne spune : « Să trăiești i-atît de bine !
Sînt liberă ! Văzduhu-i atît de pur!”
In zbor de te-aș putea urma pe tine
Pasăre mică, aș dispare-n azur.

Cît de mult să mai văd din nou aș vrea
Acea străbună Dunăre albastră ,
Și munții înalți acoperiți cu nea,
Ce s-au aurit sub raza cerească !

Înșir-te mărgăritărele
Așa cum se-nșiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Își povestește iubirile.

Mi-aș dori ca printre trestii alergîng
Prin lăstăriș și prin iarba înaltă
Să mai revăd pîrîul drag lunecînd
În pădurea atît de-nmiresmată.

Acolo fetișcanele din sat
Mergeau după apă în zori de zi;
Iar mierla de prin frunzișul bogat
Le saluta prinzînd a ciripi.

Înșir-te mărgăritărele
Așa cum se-nșiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Își povestește iubirile.

Iar apoi – dar cît ar fi de frumos-
Aș vrea s-o văd, într’un vis depărtat,
Pe mama lucrînd și cîntînd voios
Lîngă roata de tors, ca altădat’ !

Pentru mine păstrați sacre secrete
Plăcute-amintiri de lacrimi udate
Ca petale albe de margarete,
Ca mărgăritare, picături mate.

Înșir-te mărgăritărele
Așa cum se-nșiră zilele
O pasăre, din rămurele,
Își povestește iubirile.

(în românește de Ciprian Doicescu).