Timpul negru trece.
Nisipul clepsidrei mă amețește.
Cuvintele se scurg, fără vlagă
În jurul meu. Ceață.

Nu aud decât corzile chitărilor
Învăluite în cuvinte.
Nu mai simt decât foșnetul frunzelor
Purtate pe aripa cuvintelor,
Amestacându-le, schimbându-le destinul.

Cuvinte ce dărâmă munții,
Cuvinte ce opresc apele,
Cuvinte ce se zbat intre crucile bisericilor
Mă urmăresc. Iluzie.

Ele...cuvintele...lașele,
Se ucid unele pe altele
Tulburându-mi gândul rătăcit.

Ador vibrația cuvintelor cheie,
Pierdute în mare,
Ce renasc valurile sufletelor
Uitate în întuneric.