am plămădit strălucirea
unei stele numai a noastre
în șoapte de da și nu
înghesuite pe fir
aș vrea să mă iubească
mai mult decât
și poate nici măcar atât
nu ar fi de ajuns
va veni altul
mai trainic și
mai frumos

se pierdeau mâini
iar degetele
degetele se îngemănau
zâmbindu-ne picăturilor
de ploaie înghesuită
într-o ultimă baltă

de trei ori mai mult
și nici măcar atât
nu știu ce să fac
sunt prea multe și prea puțin
ar vrea să o iubesc
cât de mult ar vrea să
o iubesc cât de mult
dar oare ar fi de ajuns
pentru a mai plămădi
aceeași stea?