Sindromul revoltei

Nicolae Toma


Mereu generații în pielea goală
o gloată rebelă pe străzi înfundate și murdare
înjurături naționale hippy și fond de Beatles
primul om pe lună lângă o teamă mondială
și o apăsare a unui război cald
numit fără sens și imaginație război rece


Secte ca ramuri ale unui copac uscat
alterări de areal cu smog rock moarte albă
nici speranță nici somn și sex fără opreliști
peste tot violuri și morți de frig și nesomn
o lume bântuită de diavol și neiubire
în derivă spre o mereu apocalipsă


Generații de artiști devorați de fructul lor
uitați sub treptele templului construit
în fiecare din noi în fapt iarăși
și iarăși icari rătăcitori după senzații
de iubire de vise de flori de mări de
fără de nori un fel de timp rezervat
unor idealuri de pace de gând curat
nefinisat nedeformat nemanipulat de adieri


Nici o zi fără o armă detunând și
fără zbor de suflete iar trupul
demoleculizat transformat în praf
îngrașă țărâna iar deasupra miliarde
de Eu-uri plutind printre nori cosmici
entități așteptând după un nou Big Bang
și universul acesta străbătut de vuiet
de nesiguranță de galactic vânt



Păcatul e una cu dorința ce sfâșie
fără de îndurare de trecătorul trup
te-mpinge spre noi limite sau
spre un nou început de trăiri mitice
există în noi suferință există iubire
de păcat ca și cum ne-am droga cu el
în aparență i se dă fiecăruia o șansă
se spune peste tot suntem egali
chiar și între sexe deși nu toată suflarea
își dă cu ruj peste bot


La fiecare pas bariere în calea speranței
făcute de noi tocmai împotriva noastră
în fiecare zi alt preț la benzină
experiențe nucleare vulcani tsunami
tehnică japoneză de vârf muncitorul ideal
un viitor cap pătrat cu direcții
programate mereu în folosul celor puțini


Un mileniu de demență prostiți
de lideri neînțeleși disprețuitori în
piramidele lor de ignoranță și în realitate
închiși într-un halou de gemete de neputință
iar cei care pot citi în stele plâng ascunși
în hrubele alcoolului printre nori albi de tutun



Se spune nicicând informația nu a ocolit
așa de repede pământul dar viteza
încet încet ne cuprinde în vârtejul ei
ne antrenează-n descoperiri de nevisat
și boli ucigătoare ivite din acest necunoscut descoperit
în dușmănie vine în întâmpinarea noastră
de parcă ne apropiem fără milă spre un nou sfârșit
sau un nou început dacă ar fi cum
spun unii că rostirea noastră într-un cerc
aduce mereu lucruri și idei care au mai fost



Mereu ies la iveală cărți nevisate deși
astfel se poate iubi în mii de chipuri
iar femeia poate fi privită în toate formele
de cunoaștere terestră și extraterestră
deși în realitate sunt zvâcnituri de
perpetuare a speciei aureolată de un mileniu
sângeros de războaie de religii care ucid
femei nevinovate și copii candizi în numele unui
zeu prea departe de sufletele celor care i-au dat viață


ÃŽn mileniul trei se moare de foame de sete
furioși pe bucuria răutăcioasă a expansiunii dolarului
pe compasiunea fără sfârșit a stării națiunilor
un imperiu de hoți sau mai multe
un univers care trăiește furând lumina
pe câmpii cândva bogate rodesc ciulinii
mujahedini stau culcați pe spate în deșert
așteptând bogăția de rachete să cadă din cer
ca lupii umblă în haite sfâșiind neîncrederea
cu jihadul sub braț ca și boii
înjugați mereu cu disperarea de somn
urâm frumosul și nici măcar nu mai visăm



Femei strivite de griji cu ochii apăsați
dincolo de orbite plâng neivirea răsăritului
pe la porțile cu sânii seci pleoștiți
arată pruncii descărnați cu buzele umflate
posibili eroi mitici uciși din leagăn
amintindu-ne pentru totdeauna de Mesia
cel purtător de marele păcat împărat
peste toate păcatele lumii acesteia putrede



Zăpada la poli e bolnavă de culoare
pinguini năclăiți în petrol de frig cristale
pene înghețate ochi țurțuri reflectând obida
un nor cosmic de neliniște de teamă
o planetă bolnavă psihic ridică în fiecare clipă altare
unor zei nemiloși și fără respect pentru viață
și viața se zbate în galactic somn nu-i pasă
târâș merge mai departe