Ca să înțelegi,
să-aștepți ca timpul din țărână
să scurgă întreaga lume de celule
în straturile verzi și împresurate
de cărăușii trupurilor mute.

Să-ncerci cu cercul minții tale
să împrejmuiești făpturile luminii,
captive-n glodul gheenei pământene,
astrale prăbușite în jivine.

Și să cutezi cu ochiul
privind în carnea cărnii
imaginea luminii să o găsești răsfrântă,
privirea ta cea verde să scormonească lutul
până-n străfunduri și
vorbei să-i așezi coroană-n veci, Cuvântul.

Apoi, puternic să vestești
cu gura ta de sânge:
- Misterul nemuririi este pe veci în mine!-
iar vorbele acestea să smulgă din țărâna-ți
ființa ta albastră, izvor adânc din tine.