am vrut sa-ti spun ca timpul s-a oprit...
da, s-a oprit, caci timp de-acum nu va mai fi
pentru noi doi ... "noi doi" nu mai exista ...
cum stele nu mai sunt in miez de zi.

si am mai vrut sa iti ating obrazul
cu-o ultima, fierbinte, lacrima-nghetata de smarald,
sa-ti simt suflarea, s-o inchid in mine,
un ultim gand care sa-mi tina cald...

s-a luminat caci iata zorii-si varsa plinul de lumina
si visul meu s-a destramat timid pe cai de stele.
de-ai sa te uiti in nopti de vara catre cer,
vei fi fara sa stii in gandurile mele.

si-as mai fi vrut sa-ti dau ce n-ai stiut nicicand sa iei,
un strop, atata doar din sufletu-mi cautator de vise si de noapte.
sa-l ai cu tine-atunci cand lumea va fi rea,
si-atunci macar sa simti ca sunt aproape.

pacat ... pacat?, nu, fara vorbe
ce-arunca-n noapte ce candva iubeai...
anii s-au scurs in firea lor nebuna,
dar n-am sa uit nimic din ce atunci spuneai.

ce-a fost am sa inchid in mine
si nimeni nu va stii ce port in piept, adanc.
dar bucuriile acelor ani de vine,
am sa le duc cu mine ... in mormant!


nu vreau sa sune ca si cand as cere
Celui De Sus o ultima secunda,
dar simt ca trece timpul meu,
iar visu-mi se scufunda.

daca ar fi sa-nchid azi ochii
si niciodat' sa nu ii mai deschid din nou,
nu, n-am sa mor, din mine fi-va pururi visul
si visul va trai din nou.

ma duc ... acum ... la ale mele,
insa as vrea atat sa iti mai dau:
un ultim gand, un gand plutind pe stele,
iar de luat... nimic, in schimb, nu am sa iau.

si as mai vrea sa-ti cant o strofa,
atata doar, si-apoi sa mor ...
plecand tacut inspre taramul umbrei,
pe-aripi de ingeri, far-sa zbor.