Din pură-ai devenit obscură,
Nu că n-ar fi trebuit odată,
Să devii!

Deși te caută cu ochii reci,
De sticlă prăfuită,
Nu-ți mai oglindesc privirea,
De-ametist.

Ai disparut sub neguri de mortar,
Bizar,ei te mai vor,
Cerandu-ti al tau dar.

Te ponegrim cel mai ades,
Apoi sub lacrimi colosale,
Te recerșim prin spini și vin.

Strugurii și-au stors via din ei,
Căutând paradoxuri
Pe culmi nepremiante.

Tu nu exiști in trup și sânge,
Exiști in cugetul curat;
Și-ți aștepți prinții să vină,
Cu inimi de-mpărat.

La poarta-ți bat doar cerșetori,
Doar oseminte,morți ,morminte,
ÃŽn care te damnezi.

Rămâi așa cum eu te am,
Neînțeleasă,deslușită,
Crucificată,nesilită
Să moară pentru Har.