îmi ești aievea când te privesc dormind între
sperii grijile zilei de mâine care vor să ți se așeze pe frunte
în timp ce zâmbești ca un copil trudit

aș plânge de fericire dacă aș auzi cum visezi

patul nostru e ca un spărgător de pereți albi
fiecare pas în dragoste miroase a tencuială măcinată ruptă
te iubesc atât încât arăt ca un salahor
pătruns de praf în fiecare orificiu

tu ești femeia pe care o păstrez la garderobă

îngrozit de inutil car cu o roabă la noi în casă
lumea din cioburi de cărămidă munții sunt din fier-beton
și numai eu știu că sub dărâmături bate încă o inimă

aș plânge de fericire și dacă m-ai mângâia lin
și mi-ai spune: acum știu că exiști

numai atunci picioarele mele s-ar urma
unul pe celălalt ca limbile unui cadran solar însemnate azi
cu soarele tuturor punctelor cardinale
fiecare oftat al tău mi-ar deschide
porți către un tărâm de fidelitate

în trup sfinții îmi sorb cu linguri de biblie
supa sufletului oul și găina au același gust de ieri fără sare
prin sânge îmi gonesc lungi camioane
cu zăpadă de contrabandă

sentimentul rațiunii îmi temperează urletul
fiecare stea e un semn de circulație iar eu mă aflu în sensul
giratoriu care este centru tuturor razelor

nu mă pot abține te sărut este clipa în care
îngerii au accident în lanț pe o distanță de mii de lumeni