agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2352 .



tête-à-tête. astăzi, NIG și Relu Coțofană
press [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [WomanWithW ]

2015-06-04  | [This text should be read in romana]    | 



,,Relu, ce-ar fi să îmi spui câteva cuvinte despre tine, despre ceea ce scrii, publici, despre poezia din ziua de azi, despre rolul internetului în publicare/lansare/promovare. Despre maculatura care se scrie… hai, curaj, știu că ai păreri!,,

Cam așa a sunat mesajul meu către domnul Relu Coțofană, creatorul revistei Dialoguri Culturale.
Răspunsul, mai jos.

Relu Coțofană – Nu mă consider poet, nu am pretenții că scrierile mele au o deosebită valoare artistică. Știu să deosebesc arta de imitație pentru că am o anumită pregătire în domeniu. Am urmat studii superioare tehnice și umaniste: Institutul Politehnic București și Facultatea de Litere, specialitatea română-franceză. Între anii 2005 și 2006 am continuat studiile la Universitatea Paris 3, Sorbonne Nouvelle, Faculté de Lettres Modernes, în cadrul unui stagiu Erasmus. Am urmat apoi masteratul în filologie, specialitatea Teoria și Practica Traducerii, limba franceză. În prezent sunt profesor de limba franceză și doctorand în filologie-Littérature française et francophone.
În urmă șase ani am făcut o incursiune rapidă printre numeroasele bloguri și site-uri literare. Privirea mi-a rămas ațintită pe unele poezii ale unor tineri talentați, membrii unui blog literar. M-am înscris ca începător în ale poeziei. Ne-am împrietenit repede, am început să ne comentăm reciproc. După un an de activitate, proprietarul blogului a hotărât să-l desființeze. Tinerii au rămas decepționați. Am luat atunci inițiativa creării unui site pentru promovarea amatorilor de poezie, în special a tinerilor. Pe nucleul fostului blog am construit un site interactiv care să funcționeze ca un cenaclu literar, de aceea am ales numele de „Junimea digitală”. Acesta a fost primul cenaclu online din țară. Era un lucru inedit la acea vreme, de aceea a stârnit mare interes și curiozitate. Până atunci exista o anumită activitate literară interactivă între amatori pe unele rețele de socializare ca Netlog, Twitter, Ning, Facebook sau chiar pe rețele matrimoniale.

În jurul nostru s-au strâns o mulțime de membri: cititori, autori amatori, critici și poeți contemporani. Au găsit aici o atmosferă decentă, civilizată, prietenească. Dragostea pentru frumos ne-a unit. Era un entuziasm general. Am creat un regulament și un sistem de evaluare a textelor postate. Textele remarcate au fost incluse în primul volum, antologia de poezie ” Captivi în sfera de minuni”. Treptat, s-au înscris din ce în ce mai mulți membri de toate vârstele, în special de vârsta a doua și a treia. Am hotărât să transformăm site-ul într-o revistă interactivă online. Tot atunci i-am schimbat numele în „Confluențe lirice” fixându-ne și obiectivele: creșterea calității site-ului printr-o selectare riguroasă a postărilor de blog și diversificarea artelor în vederea promovării lor pe pagina principală.
Pentru aceste obiective aveam nevoie de o echipă valoroasă și unită. Confluențe lirice devenise unul dintre cele mai apreciate site-uri de literatură online din țară și din diasporă. A funcționat ca o școală de literatură. Au urmat o serie de antologii de poezie și proză. Între timp reteaua Facebook s-a îmbunătațit și s-a extins foarte mult. Autorii cei mai buni au găsit acolo un spațiu virtual optim pentru socializare literară. Calitatea textelor tipărite postate și selectate pentru antologii a început să scadă simțitor. Începuse o luptă acerbă pentru evidențiere, recunoaștere și promovare. S-au format grupuri separate în care membrii se promovau reciproc, like contra like. Pretențiile au crescut în așa fel încât, din simpli autori amatori, făceau tot posibilul să fie recunoscuți ca scriitori autentici, de certa valoare și chiar să ajungă membri ai U.S.R. S-a ajuns la o anumită suficiență de sine, un fel de paranoia literară. Nu înțelegeam de ce scriau cu atâta înverșunare pe sute de rețele literare. Am înțeles apoi că se scrie mult din nevoia de a se afirma cu orice preț, de a ieși în evidență, o refulare pornită dintr-un complex de inferioritate adâncit de-a lungul deceniilor. Dacă aruncăm o privire pe fotografiile de la cenacluri sau de la lansări de carte, observăm ca cei mai mulți sunt de vârsta a doua sau a treia. Cei tineri sunt extrem de puțini. Nu cei care scriu prost sunt vinovați, ci criticii și editurile care profită de această inflație de scriitori și de goana nebună după afirmare. Peste 70 la suta dintre „literați” sunt femei, multe dintre ele debutând în jurul vârstei de 50 de ani.
În urma cu două luni am luat hotărârea de a înceta activitatea site-ului Confluente lirice, transformandu-l în revista online Dialoguri culturale. Din experiența mea de până acum în literatura de net am ajuns la următoarele concluzii:
· Asistam la un fenomen de globalizare a artelor și a culturii, de construire, de transformare a identităților culturale.
· În rețelele literare munca de critică, de creație, de relaționare se organizează în colectiv. Prin această interactivitate, în parteneriat, identitățile literare și digitale ale acestor autori se modelează și se consolidează. Internetul reprezintă un loc adaptabil fiecărui gen literar, un loc propice inovației artistice. Din pacate, aceste avantaje se fructifică foarte puțin sau deloc.
· Textele literare din rețelele sociale nu au o „valoare” propriuzisă, ci mai degrabă ele reprezintă o literatură de schimburi și interacțiuni.
· Rețelele sociale readuc mondenul în literatură. Prin schimburi de idei se deschid canale de comunicare: politice, sociale, culturale… Unii scriitori sunt mult mai interesanți de producția lor online decât în cea clasică pentru ca se pot exprima chiar mai bine pe Twitter, Ning sau Facebook, unde se foloseste o întreagă gamă de figuri de stil și imagini legate de context. Pe de altă parte, retorica este mai concisă și se îndepărtează de cea tradițională.
· Internetul promoveaza o literatură mai puțin elitistă.
· Se recunoaște un text de calitate în rețelelele sociale tot așa cum se recunoaște calitatea unui text tipărit. Diferența este că, în cazul în care există un text de valoare pe Internet, nu există încă nicio instituție care să-l certifice. Avem de-a face cu o hiper-democratizare a literaturii, adică o literatură care aparține tuturor și fiecare se poate bucura de ea. Pe Internet, nu există încă o comunicare între editori de renume pentru a asigura succesul unui text; reușita lui se bazează pe un fel de vot democratic. Acest lucru este îngrijorător.
· Literatura de net nu substituie literatura de specialitate, în sens tradițional. Nu asistăm la o migrare a literaturii de specialitate pe net, ci la cu totul altceva. Spațiul virtual devine un spațiu de exprimare care suplimentează hârtia fără a o înlocui. Literatura începe se iasă din această eră, restrânsă, a hârtiei. Mulți scriitori duc o viață dublă, una virtuală și alta „reală”.

-Nuța Istrate Gangan pentru Curentul Internațional, Detroit -

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!