Dragii mei!

Sunteți primii cărora le dau vestea "nașterii" unei noi cărți sub semnătura aceluiași, Teodor Dume

- Cartea apare la editura Pim, Iași
- format 20,2/13,6
- 84 de pagini, alb-negru
- copereta, Mioara Băluță
- editor, Mioara Băluță

Mulțumiri:

- Poezie.ro
- Editurii Pim
- Mioarei Băluță
- Tuturor semnatarilor din pagina repere critice care au lăsat semne constructive sub texte, aici pe poezie.ro, sau în diferite cronici și în mass-media
- Vouă tuturor prietenilor mei care mi-ați fost alături în cei peste 10 ani de când activez pe poezie.ro

spicuiri din Repere critice,
(ultima parte a cărții,Lacrimi de pe altarul trupului)
*
Versuri de top, cu mult peste media celor publicate de alte reviste cu pretenții, semnează Teodor Dume
(Marin Ifrim, Revista OPINA)
*
vizavi de poezia lui Teodor Dume s-ar fi pronunțat și celebrul critic de poezie - el însuși poet important - Gheorghe Grigurcu. Descoperim (înainte de a consulta și părerile altora) o poezie de notație metafizică, existențială - marea tentație a poeților dintotdeauna.”
(Remus V.Giorgioni,
rev.actualitatea literară,nr.80 / 2018)
*
Teodor Dume este un poet de mare calibru, un poet adevărat. Scrie o poezie autobiografică, încărcată de suferință și pesimism, asemănătoare cu poezia colegului său de generație, Galetaru (a se citi cronica subsemnatului despre Geo Galetaru pentru comparații și similitudini). Valoarea lui Teodor Dume este menționată și de Gheorghe Grigurcu în cuvântul înainte al cărții. La început reputatul critic afirmă că Teodor Dume, „în plan organizatoric alvalorilor, poate fi, pe durata a câtorva versuri, egalul poeziei mari”, iar către sfârșit plusează pentru valoarea autorului și nu dorește să fie contrazis „pentru că scriitura domniei sale are o capacitate asociativă și vine să confirme o simplitate de un straniu rafinament”. Cert este că opinia lui Gheorghe Grigurcu este un semn clar că autorul a urmat un drum ascendent și merită toată atenția noastră.
(Ionuț Caragea,
scriitor/membru USR,Revista Luceafărul)
*
“Teodor Dume.
Autorul acesta își urmează destinul cu răbdarea unui minorit dintr-o mânăstire bizantină, însoțind cu dragoste și grație, literă cu literă, literă după literă, un poemreceptacul. Acela mărturisind că ne putem aștepta, în continuare, dat fiind harul autorului, la alte cărți utile bilanțului istoriei liricii noastre postbelice.”
Ionel Bota,
(Atelier critic, revista Sintagme literare nr.5)
*
Un autor ghidat de o filozofie morală, sentimentul religios este forța sa de caracter, este calea care adâncește, la Teodor Dume, misterul lumii (…).Poetul simte o elevație reflectând la conceptul și percepția Timpului. Þine piept, este pregătit în fața atâtor abise, consimțite, atât morale cât și fizice, ne conduce la poetul simbolist care spunea: ”am avut mereu senzația abisului, nu numai abisul somnului, dar și abisul acțiunii, al visului, al amintirii, al regretului și al remușcării, al frumosului, al numărului. Acum mă simt tot timpul amețit” (Charles Baudelaire) Ferestrele deschise de Teodor Dume sunt luminate de o candelă a frumosului, a sinceritații absolute, a unei sfințenii asumate, condiție sine qua non de a ajunge la esențele universale, poezia fiind teritoriul nelimitat al absolutului. Viata spiritului este tainică și fără Dumnezeu, autorul nu se vede pe drumul morții, cel mai semnificativ și mai profund eveniment al vieții. Poezia este accesitul transcendental, poetul refuză omul tragic, optează pentru tot ce este grațios ori sublim în acest paradis regăsit, întindere de ape liniștite
«și câteodată cu resturi de durere»
(Angela Nache Mamier, Scriitor – Franța,
Azil într-o cicatrice,ed.Pim -Iași)
*
„Prin volumele editate până în prezent, Teodor Dume și-a câștigat notorietatea și simpatia cititorilor, fiind așteptat și întâmpinat, cu fiecare nouă apariție, fiind cotat unul dintre cei mai originali poeți contemporani.
El își urmează vocația lirică, fără să îmbrace straie de împrumut, lăsând liberă Pasărea Poemului să zboare, după propriile îndemnuri ale inimii. Și aceasta nu greșește drumul de-ntors în acasa sinelui, drum pe care-l recunoaște după semne numai de ea știute.”
(Cezarina Adamescu,
durerea din spatele cărnii)


Față în față cu mine


azi stau față în față cu mine
pentru a-mi putea da seama
cât sunt adevăr
cât minciună și
cât sunt eu
ceea ce înseamnă
că fac parte din lumea
lucrurilor ce încă respiră

azi voi învăța cât
să dau vieții
cât morții și cât să
las lui Dumnezeu
apoi
mai am de făcut
un singur drum
unul singur

poarta o voi lăsa întredeschisă
să intre toți rătăciții pământului
și când moartea
mă va căuta pe acasă
eu
voi fi departe
departe

departe...

(Teodor Dume)