Marele arhiereu Andrei Șaguna este cel care a organizat învățământul confesional românesc din Transilvania. Școlile erau întreținute de credincioșii parohiilor. Preotul paroh era directorul Școlii iar protopopul inspector școlar.
Într-un regulament de mai târziu (1878) se prevedea organizarea de examene, cu toate clasele, la sfârșitul,fiecărui an școlar. Se preciza că examenele erau publice "spre a face părinților cu putință a constata mai cu înlesnire cum școala își îndeplinește misiunea sa și pentru a stârni un interes mai mare și mai general pentru instituțiile școlare” ( art. 103)
Același regulament mai preciza că: „ afară de oaspeții voluntari vor asista la examene ca reprezentanți ai autorităților școlare: a) Preotul din comună. b) Comitetul parohial. c) Inspectorul școlar sau substitutul său. Consistoriul poate delega la aceste examene un comisar din rândul său sau alt bărbat de școală” ( art. 5)
La examen elevii erau interogați din toate obiectele de învățământ. Examinator era învățătorul dar, cu învoirea inspectorului protopop, ori cine din rândul asistenței putea să pună întrebări elevilor (art. 106)
Prin circulare ale Consistoriului Arhidiecezan se indica: „examenul să fie o sărbătoare pentru școală și sat, iar la sfârșit să se împartă celor merituoși premii în cărți, broșuri și obiecte”
Atmosfera unui examen la o școală poporală, în anul 1890, este descrisă cu mult realism de Ion Agârbiceanu: „Clădire școlii era frumos împodobită…părinții care veniseră să asiste la examen nu încăpură în sală, ascultau și din coridor și din curte și de la ferestrele deschise… Dacă i se părea ( protopopului n.n.) că întrebările sunt prea ușoare ori că nu erau din întreg materialul ce trebuia învățat în decursul anului, la fiecare clasă, punea el întrebări. Se recitară poezii, se cântară cântece lumești și la sfârșit protopopul se declară mulțumit cu sporul acestui an, lăudă pe dascăli și pe copii silitori, dându-i pildă celor trei, patru mai leneși care rușinară pe părinți și pe învățător…La vre-o zece care au știut mai binele-a dat câte o cărticică de rugăciuni, iar lui Ionică Albu și o carte mare de povești,” 1
Și presa românească dădea atenția cuvenită examenelor de la școlile poporale românești. Iată ce scria ziarul „Tribuna” din Sibiu în legătură cu examenul ținut la data de 5 mai 1890 la școala din comuna Șura Mică: „Examenul s-a ținut sub președinția reverendisimului domn I. V. Rusu, fiind de față cea mai mare parte din popor… surprinzătoare au fost răspunsurile date din istoria Ungariei, despre revoluțiunile de la 1784 și 1848… Au fost peste așteptări recitarea poeziilor „Peneș Curcanul”, „Ferentarul” și „Prizonierul român” la auzul cărora mulți din cei prezenți au vărsat lacrimi”. În continuare se arată felul în care părintele protopop i-a lăudat pe cei harnici și îndemnurile adresate elevilor și învățătorului pentru munca de viitor.
În urma examenelor se făceau clasificările elevilor care se raportau organelor superioare directe (confesionale) și organului de stat. Situațiile ce se completau în școli rezumau toată activitatea depusă într-un an școlar: numărul copiilor obligați să frecventeze școala, câți au frecventat-o, cât timp au durat cursurile, dacă s-a ținut școala de repetiție, numărul cărților din bibliotecă, starea și averea școlii, datele personale ale învățătorului, clasificarea elevilor.
Calificativele date elevilor nu erau unitare pentru toate școlile. În unele se dădeau în cifre de la 1 la 4, în altele cu calificativele prima, secunda, eminent sau, în altele, neîndestulător, îndestulător, bine, foarte bine

Note: 1) Ion, Agârbiceanu, LICEAN ODINIOARÃ, Cluj, 1972, p. 22-23