Știam, și eram obișnuiți să spunem, poate nu numai noi cei din părțile Sibiului, că Mărginimea a dat țării oameni de știință, mai ales umaniști, dar și din alte domenii, ajunși printre nemuritorii de sub cupola Academiei Române .
Iată că acum, cei care au participat, în 21 ianuarie a.c., la lansarea cărții General corp de armată Alexandru Hanzu genial conducător de oști, distins fiu al satului Cacova din Mărginimea Sibiului, află despre unul dintre cei mai cunoscuți militari români din perioada făuririi României Mari dar și din cea interbelică.
Autorul, ing. Ilie Hanzu, ce poartă numele ilustrului său înaintaș, ne dă câteva date biografice interesante.
După mamă generalul, fiu de țărani, se înrudea cu Gheorghe Cristea, tatăl primului patriarh al României Elie Miron Cristea.
Era cumnat cu consăteanului său Vasile Stroia, zis Clopoțel, fratele generalului Ioan Stroia, cel de al treilea episcop al armatei României Mari.
Terminând cele patru clase primare în sat, este înscris la "Liceul maghiar de stat din Sibiu" pe care-l termină cu calificativul Eminent.
Apoi, Armata imperială, l-a recrutat și l-a trimis la Viena la Școala Superioară de război.
La Berlin și Postdam, se specializează în artilerie
Între 1900 și 1903, urmează L`Ecole Militaire de la Paris.
Autorul notează că aceste școli, la care a ajuns să învețe fiul de țăran, erau absolvite doar de elitele militare ale vremii.
Gradele pe care le obține în armata imperială Austro-Ungară sunt:
- 18 august 1893- stegar;
- 1 noiembrie 1894 sublocotenent
- 10 noiembrie 1897 locotenent
- 11 mai 1912 maior
- 1 noiembrie 1914 locotenent colonel
- 1 mai 1917 colonel
- 1 mai 1918 general de brigadă.
Sunt relatate, succint, încercările împăratului Carol I de Austria de a menține imperiul, învins pe toate fronturile, prin federalizarea sa. Cu această ocazie, căpitanul în rezervă Iuliu Maniu este numit comandant al regimentului 64 Orăștie (soldații proveneau din acea zonă), care avea misiunea, în acele vremuri tulburi, să asigure ordinea la Viena. Și generalul Al. Hanzu a avut astfel de însărcinări. Drumul lor se va mai intersecta în cadrul Consiliului Dirigent de la Sibiu, ce a funcționat între 1 decembrie 1918 și 4 aprilie 1920 drept guvern al Transilvaniei, al cărui președinte a fost Iuliu Maniu.
Toate aceste date, desigur, sunt în conformitate cu realitatea.
Nu putem fi însă de acord cu afirmația autorului: La cererea sa a fost primit în cadrele active ale armatei regale române cu același grad de general de brigadă la 18 noiembrie 1918. Și aceasta deoarece la pagina 79 este inserată o fotografie intitulată Generalul Alexandru Hanzu, rezident regal la Cluj, ori în acea fotografie generalul este în uniformă de colonel al armatei române (www.poezie.ro/index.php/personals/14038940/Din_arhiva_personala_II
Și pe ultima copertă, într-o altă fotografie,pe care scrie 1938, este tot în uniformă de colonel.
Rezident regal, la Cluj, așa cum reiese din lucrare, a fost între anii 1938 și 1942 având gradul de general corp de armată. Explicația poate fi simplă: ofițerii români, din armata austro-ungară, au fost primiți în armata regală română cu un grad mai jos decât cel avut. Cu acest grad, de colonel, Al. Hanzu a organizat, alături de Al. Cicio Pop Gărzile naționale românești, în vederea conducerii localităților Translvaniei, de unde plecase administrația imperială, și care au pregătit evenimentul de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia.
A muncit apoi, ca ofițer al armatei române, la organizare diviziilor din nordul Transilvaniei, care au format armata a 6-a, cu sediul la Cluj și ale armatei a 7-a cu sediul la Sibiu.
Primind comanda Diviziei 16 a armatei a 6-a, desigur, este înaintat la gradul de general de divizie și participă la luptele împotriva armatei bolșevice maghiare conduse de Bela Kuhn reușind ca la 3 august 1919 să ocupe Buda-Pesta. Este povestit și episodul cu tricolorul românesc ce flutura pe clădirea Parlamentului budapestan și a perechii de opinci ce atârna sub steag.
Cele zece capitole ale lucrării cuprind descrierea epocilor în care a activat generalul și rolul acestuia, de multe ori determinant, în desfășurarea evenimentelor.
Autorul a inserat în carte și o serie de fotografii care completează textul: casa părintească, ulița copilăriei, piatra de mormânt a generalului din cimitirul de la Cluj. Alături de numele generalului Alexandru Hanzu (1871- 1949) sunt trecute și alte două nume: Dr. Ana Maria Hanzu (1918-1979), fiică, și ing. Doru Noveanu ( 1942-1999), nepot.
Despre soția generalului, Amalia Herrdt, membră a familiei imperiale, cu care s-a căsătorit în 1913, autorul nu ne spune când a murit și unde a fost înmormântată.
Așa cum precizează în prefața volumului col.(r) Ioan Părean: În această carte domnul ing Ilie Hanzu a scos la lumină date și evenimente istorice, peste care s-a lăsat negura vremii, readucând în fața contemporanilor figura luminoasă a generalului Alexandru Hanzu.