Alexandru Tocilescu, Dan Puican, Ion Besoiu, Marcel Iureș și Alexandru Darie, artiști și prieteni care vorbesc cu drag despre Florian Pittiș.
Le-a fost și greu și ușor să vorbească despre Moțu. Greu, pentru că sunt atât de multe lucruri de spus despre personalitatea lui cu tendințe de om renascentist, cu atâtea direcții spre care s-a îndreptat cu tenacitate și uneori cu perfecțiune. Ușor, pentru că l-au iubit, l-au admirat, i-au stat în preajmă. Chiar dacă el s-a dus să moară puțin, cum spune poetul, nimic din ce i-a legat nu poate fi uitat sau șters. Pentru oamenii de teatru cu care am vorbit, Moțu rămâne un înaripat, un om bun, care îi învelea pe toți cu apa, un nonconformist cu voce divină, un Rege-Soare mai original decât Ludovic însuși, un om pe care bătrânețea l-a refuzat definitiv.
Alexandru Tocilescu, regizorul care l-a distribuit în Laertes din “Hamlet”, rol despre care mulți au spus lucruri la superlativ, crede despre Moțu că n-a avut puterea să fie bătrân. Este convins că Pittiș trăia acut groaza de bătrânețe. “Viața nu-i mai oferea din punct de vedere fizic datele de care avea nevoie ca să fie omul tânăr și permanent în mișcare, așa cum a fost. Această groază de bătrânețe a îmbrăcat la el forme paroxistice, și ideea de a se vedea la 75 de ani în aceeași blugi și cu același păr lung i se părea ridicolă.” Cu toate că a fost excepțional în “Hamlet” și în “Furtuna” și alte piese, Tocilescu crede că punctul culminant al carierei interpretative l-a atins Florian Pittiș în “Cabala bigoților”, unde avea rolul Regelui-Soare, și unde “era mai original decât Ludovic însuși”. Pasiunea pentru muzică, dragostea de modernitate, dorința de a fi contemporani cu tot ce se întâmplă “pentru a nu fi comici în fața tinerilor” sunt lucruri care i-au unit într-o amiciție profundă pe cei doi oameni de teatru. Cortina s-a tras prea repede însă, iar “Toca” n-a mai avut timp să-i restituie Regelui-Soare casetele audio și video împrumutate.
Pentru Teatrul “Bulandra” sau pentru directorul acestuia, prezența aureolată a lui Pittiș se confundă. Are aproape același înțeles. Regizorul era un adolescent când Florian Pittiș a venit în casa părinților săi și, cunoscând pasiunea lui pentru muzică, i-a adus un disc original cu Jimmy Hendrix. “Am căzut de pe scaun… M-a uimit un ca¬dou atât de frumos și neașteptat de la un om pe care îl vedeam prima dată în viață…”, povestește Alexandru Darie. “Un lucru dureros pentru mine este că n-am apucat să îl văd revenit pe scena de la «Bulandra» în rolul lui Prospero, așa cum plănuiam. Jucase un Arielexcepțional în «Furtuna» lui Shakespeare, iar acum voia să joace Prospero”. Știa de la Moțu că avea idei extraordinare pentru viitor: să transmită un spectacol în timp real, să aducă, prin tehnologie de ultimă oră, în fața a zeci de mii de oameni artiști din lumi diferite, cum ar fi Bob Dylan și Sting, de exemplu. La el m-a impresio¬nat mai ales bucuria aceasta de a trăi. Era o plăcere să te întâlnești și să vorbești cu el”, ne-a mai spus Alexandru Darie.
Marcel Iureș a intrat în echipa de la “Bulandra” în 1980 și își amintește că Florian Pittiș se purta cu multă bunătate cu toți actorii proaspăt veniți acolo. “Era bun, ne învelea pe toți, ca apa…”. Marcel Iureș ne-a povestit despre imensa putere a lui Moțu de a oferi prietenia sa. “Eram tot timpul la el acasă. Ne lua mereu să ascultăm concerte, albume de muzică rock, muzică excepțională. Avea un zâmbet pentru oricine. În seara dinaintea nașterii băiatului meu stă¬team și încercam să găsim un nume care să rimeze cu Iureș. Căutam un nume mic. Și ne tot jucam cu diverse ritmuri, din o silabă nu era bine, din două mergea și nu mergea. Pe urmă am găsit din patru. Și i-am spus fiului meu vreo doi ani To-ti-tă-tă… La sugestia lui Moțu, care avea mult umor. L-am numit Alexandru, un nume din patru silabe…”. Deși diferiți în jocul lor actoricesc, Iureș mărturisește cu admirație că Pittiș “este unul din actorii cu care aș fi vrut să fac la un moment dat schimb pe scenă”.
Actorul Ion Besoiu i-a fost partener de scenă și director la “Bulandra”, dar și prieten. “A fost bun în rolul din «Lungul drum al zilei către noapte», în «Elisabeta I», dar era foarte bun și când rostea un monolog pe scena Studio de la «Bulandra». Pentru el exersa o jumătate de oră în cabină înainte, cerea mult dramatism, finețe și exactitate de dicție”, își amintește Ion Besoiu. L-a văzut de pe scenă în Laertes pentru că în aceeași piesă, “Hamlet”, Ion Besoiu era Polonius. Mărturisește că uneori a avut de învățat de la Florian, chiar dacă vârsta cerea să fie invers. I-a admirat întotdeauna eleganța profesională, comportamentală, probitatea morală și cultura excepțională, dar și “îndrăzneala înaripată și spiritul său de luptător pentru libertate”. Besoiu regretă că nu au jucat împreună în nici un film. Își amintește că înainte de 1989, într-un turneu în Statele Unite, Pittiș i-a cerut să îl lase să meargă la un concert al celor de la Rolling Stones. A avut încredere în el și nu l-a dezamăgit, întorcându-se alături de echipa de teatru plin de bucurie și admirație față de celebrii soliști de muzică rock pe care putuse să-i vadă pe viu. Ion Besoiu mai povestește că Moțu avea un deosebit simț al ritmurilor, și pe scenă știa să redea acest lucru fără să complexeze pe vreunul dintre colegii săi. “A luat lecții de pantomimă cu Marcel Marceau la Paris și s-a întors de acolo cu tot ce a învățat, dornic să ne arate și nouă. Era un bun dansator, era cu trei clase deasupra noastră, dar de o eleganță profesională deosebită, nu ne făcea să ne simțim inferiori pentru aceasta.” Ion Besoiu consideră că Florian Pittiș este de neînlocuit.
Regizorul Dan Puican este cel care i-a deschis lui Moțu porțile spre lumea teatrului radiofonic. “În 1965 am făcut un serial după romanul lui Panait Istrati, «Cosma». Și îmi trebuia neapărat un băiat tânăr. La sugestia Elenei Negreanu, care lucra la radio, dar era și profesoară la Institutul de Teatru, l-am luat pe Florian Pittiș. A fost o colaborareîncântătoare, un serial de mare succes. Între timp, în 40 de ani, a făcut făcut multe emisii cu vocea lui inconfundabilă. Recita versuri foarte frumos. Am făcut și multe emisiuni de divertisment cu Pittiș”. Dan Puican spune că totdeauna se emoționa când auzea vocea lui la emisiunea de televiziune “Teleenciclopedia”.”Avea o ironie în glas exact când trebuia, fapt pentru care eu l-am luat în foarte multe emisii de divertisment la radio, știa să pună punctul, știa să scoată în evidență ceea ce criticam”. Deși l-a distribuit în multe roluri de divertisment, regizorul crede că lui Pittiș i se potriveau rolurile dramatice, pentru felul în care rostea cuvintele, pentru figura de intelectual și pentru modul în care știa să privească.
Mulți oameni de teatru sau prieteni ar fi putut să vorbească despre Florian Pittiș. Figura lui luminoasă nu putea fi prinsă întru totul însă în paginile nici unui ziar din lume. Să lăsăm doar aplauzele din gândurile noastre să îi urmărească zborul spre cer.


Articol publicat în Jurnalul Național, Ediția de Colecție "Moțu Pittiș", de luni, 13 august.