agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-29 | [This text should be read in romana] |
“Foaie verde de susai,/ Crește nivelul de trai/ Ca p... după f...i”. Această strigătură am descoperit-o, pe vremea “odioasei dictaturi”, scrisă cu pixul pe peretele unui WC public. În ciuda vulgarității lor, cuvintele exprimau un adevăr social cumplit.
Tot atunci, și tot pe ușile sau pereții WC-urilor publice, erau mâzgălite tot felul de distihuri pe care astăzi le-am numi sloganuri publicitare: “Ciocolata Veronica/ Face mică găurica”, sau “Ciocolata Postăvaru/ Face p... ca și paru’”, sau “Vinul roșu de Segarcea/ Face p...zda harcea-parcea’ etc. Găseai și antireclame: “Apa minerală Hebe/ Face p... ca de bebe” sau “Moarte sigură cu cobra,/ Dar mai sigură cu Mobra” etc. Nici informațiile în versuri despre viața sexuală din căminele studențești nu lipseau: “În căminul medicinii/ Te poți f... cu străinii”, “Din căminul de chimie/ Poți să iei blenoragie”. Era vremea defulărilor sociale și sexuale în versuri underground. Metafizica budelor Cum pe vremea aceea nu exista internetul iar de tipărit nici nu putea fi vorba, suportul de comunicare era WC-ul, mai exact cele patru laturi ale cabinei. Venea “publicul țintă”, rezolva problema, mai citea, se mai informa... Avantajul față de internet era faptul că, dacă accesarea acestuia nu este obligatorie, cea a WC-ului era, este și va fi. Ceea ce a determinat, în zilele noastre, transformarea vespasianelor de lux din localuri, în spații publicitare. Îndrăzneala acestei inițiative îi aparține firmei de publicitate OOOPS Media. Toate aceste aspecte rezumă doar aspectul psiho-social al “metafizicii WC-urilor”, dacă-mi este permisă formularea. Există însă și o problemă de limbaj, care nu e atât de simplă pe cât pare. Prima observație referitoare la textele “publicate” în WC-urile publice ar fi că vocabularul e suburban, deși nu lipsit de plasticitate și chiar de subtilitate. Ce este însă limbajul suburban și cine trasează bariera între urban și suburban? Recent, tot într-o cabină de WC, cineva a scris cu markerul următoarea frază: “Toată lumea face m...e, depinde la ce capăt al p... te afli”. Am găsit-o și pe internet, nu știu cine a început... Dincolo de conținutul obscen, formularea este cât se poate de adecvată iar umorul e modern și “trendy”, în genul “legilor lui Murphy”. “S-a-ntors lumea cu curu-n sus, taică!” Nu e cazul să avem prejudecăți în privința vocabularului limbii române. Cuvintele în sine nu sunt vulgare. Ele denumesc sau indică. Indiferent că spunem p...ă sau penis, c...r sau anus, p...zdă sau vagin, c...t sau fecale, ele, cuvintele, se referă la același lucru. Tot ceea ce există trebuie să aibă o denumire. Și totuși, chiar și în acest comentariu despre cuvinte intervine autocenzura. Au vreo vină cuvintele? Are vreo vină ceea ce există, că există? Indiferent dacă lumea a fost creată de Dumnezeu sau a apărut la întâmplare, dictonul latin “naturalia non sunt turpia” (cele naturale nu sunt vulgare) rămâne valabil. Atunci, cine greșește și unde greșește? Este morală cenzurarea naturii și a cuvintelor? A doua observație în legătură cu folclorul WC-urilor este, cel puțin în cazurile menționate, corectitudinea gramaticală. Ceea ce înseamnă că limbajul suburban vine din zona urbană, ca să zicem așa, adică de la oameni cu oarecare școală. De altfel, aproape toate aceste “texte” sunt depozitate acum pe internet, alături de multe inovații recente în domeniu. Iar internetul, nu-i așa, presupune și el o oarecare afinitate cu cultura. În WC-uri, ca și pe ziduri, garduri, geamuri, uși de lift, stâlpi, capote de mașini, din tot acel folclor, mai mult sau mai puțin inspirat, a rămas un singur cuvânt: M...E. Acest panaceu lingvistic simplifică toată cazuistica, reducând-o la nivelul primului sistem de semnalizare. Nici tu subiect, nici tu predicat, atribut sau complement, iar de ritm și rimă ce să mai vorbim?... Vorba lui Marin Sorescu în “La lilieci”: “S-a-ntors lumea cu curu-n sus, taică!”. Epilog Dacă-i șoptești unei femei, în intimitate, că vrei s-o f..., s-ar putea ca ea să se simtă măgulită de dorința ta. Dar dacă i-o spui cu voce tare, într-un loc public, te poți trezi cu două perechi de palme. Și pe bună dreptate, căci ai încălcat o convenție socială, iar dorința ta a devenit insultă. Sau, alt exemplu: o femeie goală este ceva minunat, dovadă picturile celebre cu nuduri. Nimeni nu spune că sunt vulgare. Dar o femeie goală pe stradă e arestată imediat sau e dusă la Spitalul 9. E normal să se întâmple așa, căci și ea a încălcat convenția. Totul se reduce, deci, la convenție și context. În cazul cuvintelor obscene (“buruienoase”, cum le “alinta” Creangă), problema se pune oarecum similar, conform codurilor de comunicare impuse de societate. Și dacă tot l-am pomenit pe Creangă, aș propune, ca răspuns la toate întrebările formulate aici, următoarea analogie: există flori de grădină și buruieni, așa cum există cuvinte alese și vorbe de rând. Este loc pentru toate, dar e rău când pălămida sufocă florile... Și totuși, un artist ar spune că o femeie goală pe stradă e un miracol. Arta operează însă cu alte coduri. JURNALUL NATIONAL, 28.03.2006 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy