agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5885 .



Prăpastia dintre lumea spirituală și cea materială se adâncește
press [ ]
Cinci secvențe din viața și mass-media germană (47)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Delagiarmata ]

2006-12-03  | [This text should be read in romana]    | 



Ludwig Fels este un scriitor care a primit pentru „stilul său dominat de imaginații frapante” multe laude dar și multe critici. La 27 noiembrie scriitorul „autodidact și exot” pe scena literară care a fost distins pentru opera sa de proză și lirică cu mai multe premii literare importante a împlinit vârsta de 60 de ani. Creațiile literare ale lui Fels oglindesc viața celor exploatați și constituie o critică aspră la adresa înjosirilor de orice formă, scrie DONAUKURIER din 27 noiembrie 2006. Autorul s-a născut în orașul bavarez Treuchtlingen, unde a absolvit școala generală și școala profesională. După ce a întrerupt o ucenicie de zugrav a lucrat ca muncitor necalificat, înainte de a se dedica exclusiv literaturii. + + + + + + Deci ca să devi un scriitor apreciat nu trebuie să fi neapărat academician. Ca muncitor nutresc sentimente de simpatie pentru acest/această Fels/stâncă în lumea literară germană, fără să fi citit o singură propoziție din opera sa.

Svenja Hofert a scris o carte cu titlul „Jeder gegen jeden” (Fiecare împotriva fiecăruia). Nu este vorba despre o lucrare beletristică, ci una de specialitate. Tema: secvențele brutale din lumea muncii – aspirația veșnică spre avantajul propriu pe contul celorlalți. Doamna Hofert, specialistă în materia managementului industrial, afirmă despre situația actuală din intreprinderi germane că conflictul clasic dintre sus și jos nu mai este cazul normal, ci se poate constata o luptă tot mai acerbă șef contra șef, coleg contra coleg, șef contra subaltern. Carieră face de regulă numai cel care este dotat cu o puternică voință de putere și cu o porție sănătoasă de „lipsă de scrupule”. + + + + + + Ca muncitor într-un concern cu peste 50.000 de angajați, pot să afirm că Svenja Hofert a reșerșat bine.

Sâmbăta trecută biroul de cultură al orașului Ingolstadt a organizat în toate sălile teatrului orășenesc o „noapte Mozart”. Diverse ansambluri muzicale – de la fanfara sinfonică până la solistul de pian – au cântat opere originale și nou aranjate de Mozart. Tot cu această ocazie a venit și fostul ministru de finanțe al Germaniei, Theo Waigel, la Ingolstadt. Domnia sa a ținut un discurs despre „relația stricată” pe care Mozart o avea cu banii. Compozitorul austriac nu a câștigat rău. Avea pe lângă cei 800 de galbeni (o sumă fixă de contract) pentru exercitarea funcției de „compozitor de cameră” și venituri bunișoare din munca sa de compozitor, interpret, învățător și din vânzarea partiturilor sale. Waigel a precizat că Mozart ar fi fost primul muzician liber profesionist din istoria muzicii. Cu toate că Wolfgang Amadeus Mozart avea ani în care a câștigat până la 3700 de galbeni (circa 90.000 Euro) a lăsat urmașilor săi datorii de 2500 de galbeni. + + + + + + Comparat cu Theo Waigel, W. A. Mozart a fost totuși un adevărat exemplu de modestie. Ministrul de finanțe din epoca guvernării Kohl a făcut între 1989 și 1998 nici mai mult nici mai puțin de 263.000.000.000 (două sute șaizeci și trei de miliarde de Euro) datorii de stat. E, nu era mare catastrofă: doar erau numai banii contribuabililor germani.

Parlamentul german a emis o nouă lege de deconspirare a membrilor organizației Stasi, fostul organ de securitate al RDG-ului. De acum încolo va putea fi controlat numai un cerc restrâns de persoane în privința colaborării cu fostul aparat de asuprire al statului socialist german. Vor putea fi verificate dosarele următoarelor categorii de persoane: miniștrii federali și de landuri (județe), parlamentari, judecători, funcționari din administrația publică și funcționari din organizații sportive. + + + + + + Oricum, pești mari - dacă mai există - trebuie să-și camufleze trecutul redegist și în continuare.

Editura Suhrkamp este fără îndoială una din cele mai importante instituții literare din Germania. De câteva săptămâni are loc o dispută acerbă, pur capitalistă, pentru preluarea puterii în forurile de conducere ale editurii. Actuala șefă, Ulla Unseld-Berkéwicz, se opune unei preluări a editurii de către oameni de afaceri. În zilele trecute mai mulți autori au dat declarații de susținere pentru doamna Unseld-Berkéwicz care până acum nu s-a putut bucura numai de ecouri pozitive în foiletonul german. Ieri dpa (Agenția Germană de Presă) a răspândit știrea că un număr de alți 24 de scriitori au publicat o declarație de solidaritate cu doamna Unseld-Berkéwicz, în care se spune: „Ne simțim bine la această editură care se ocupă de sprijinirea autorilor tineri, într-un mod devenit rar în lumea editurilor de azi.” Editura se orientează sub conducerea actuală după criterii valorice de program și nu după perspective pur economice. Christoph Hein și Adolf Muschg sunt numele cele mai cunoscute dintre cei 24 de semnatari. + + + + + + Se pare că prăpastia dintre lumea spirituală și cea materială se adâncește în condițiile capitalismului dezlănțuit.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!