O clădire cenușie, scundă, de numai treizeci și patru de etaje. Deasupra intrării, firma CENTRUL DE INCUBAÞIE ȘI CONDIÞIONARE PENTRU LONDRA CENTRALÃ, iar pe stemă, în formă de scut, deviza Statelor Unite ale Lumii: COMUNITATE, IDENTITATE, STABILITATE.
Sala imensă de la parter dădea către nord.
Rece, în pofida verii de afară și a căldurii tropicale din încăpere, prin geamuri pătrundea o lumină subțire și aspră, căutînd avidă, parcă, vreun manechin drapat, ori vreo jucărie , vreo formă academică palidă, dar negăsind decît sticla, nichelul și porțelanul cu luciu sec, tipice pentru un laborator. Răceala ca de iarnă își dădea mîna cu frigul iernatic. Halatele lucrătorilor erau albe, mîinile lor erau îmbrăcate în mănuși de cauciuc de culoarea palidă a cadavrelor. Lumina era înghețată, moartă, fantomatică.
Doar tuburile gălbui ale microscoapelor dădeau luminii o oarecare consistență, făcînd-o să se întindă ca untul pe țevile lustruite, o dungă molatică lîngă alta, într-o procesiune nesfîrșită de-a lungul meselor de lucru.
-Iar aceasta, spuse Directorul deschizînd ușa, este Sala de Fertilizare.
Cînd intră Directorul Centului de Incubație și Condiționare, trei sute de fertilizatori, aplecați asupra instrumentelor lor, erau adînciți în muncă într-o tăcere prin care li se putea auzi și respirația ca o frîntură de melodie fredonată pentru sine ori un fluierat- atît de concentrați și absorbiți erau cu toții. O trupă întreagă de studenți nou-veniți, foarte tineri, cu fețele trandafirii și cu caș la gură se ținea foarte aproape de Director, urmîndu-l cu oarecare spaimă și supunere slugarnică.Fiecare dintre ei avea un carnet de notițe în care însemna cu sîrg și disperare tot ce spunea marele savant.
Direct din gura celebrității. Era un adevărat privilegiu.
Directorul Centrului de Incubație și Condiționare (DCIC) pentru Londra Centrală ținea morțiș să-și conducă personal fiecare serie de boboci, făcînd turul diferitelor secții ale Centrului.
-Doar așa, ca să vă dau o idee generală, le explica el.
Firește că trebuia să capete o idee generală, de vreme ce urmau să-și îndeplinească inteligent munca - deși prea multe nu trebuiau să știe; mai bine zis era convenabil să știe cît mai puțin, ca să poată ajunge membrii adevărați și fericiți ai colectivității. Căci, după cum știa toată lumea, amănuntele sunt cheia virtuții și fericirii; din punct de vedere intelectual, generalitățile sînt doar un rău necesar. Nu filosofii, ci amatorii de traforaje și colecționarii de timbre alcătuiesc coloana vertebrală a oricărei societăți.