Corporația de Roboți și Oameni Mecanici din Statele Unite, ca inculpat în proces, avea suficientă influență pentru a obține o judecată cu ușile închise, fără juriu.

Universitatea de Nord-Est nici n-a încercat să împiedice asta. Membrii consiliului de administrație știau foarte bine cum ar reacționa publicul față de orice chestiune ce implica purtarea incorectă a unui robot, oricât de rare ar fi fost aceste cazuri. De asemenea, le era clar că o revoltă anti-robot putea deveni, pe negândite, o revoltă anti-știință.

Guvernul, reprezentat în acest proces de judecătorul Harlow Shane, era la fel de doritor ca toată încurcătura să se termine în liniște. Atât Corporația, cât și lumea academică, erau oameni cărora nu era bine să te împotrivești.

Judecătorul Shane spuse:

― Deoarece nu sunt de față nici presa, nici publicul sau juriul, să ne formalizăm cât mai puÈ›in, domnilor, È™i să trecem la fapte.

Spunând asta, zâmbi cu răceală, probabil fără prea mare speranță că solicitarea lui va avea vreun efect, și își trase roba ca să se așeze mai comod. Fața îi era potrivit de rumenă, bărbia rotundă și moale, nasul lat, iar ochii, deschiși la culoare și mari. Una peste alta, nu era un chip cu prea multă măreție judecătorească, și el știa asta.

Barnabas H. Goodfellow, profesor de fizică la Universitatea de Nord-Est, depuse întâi jurământul, pronunțând cuvintele obișnuite cu o expresie care îi contrazicea numele.

După întrebările obișnuite de început, acuzarea își vârî mâinile adânc în buzunare și spuse:
― Domnule profesor, când vi s-a adus pentru prima oară la cunoÈ™tință posibilitatea de a folosi robotul EZ-27 È™i cum?

Fața mică și colțuroasă a domnului profesor Goodfellow căpătă o expresie jenată, nu cu mult mai binevoitoare decât cea precedentă. El spuse:
― Avusesem unele contacte profesionale È™i câteva relaÈ›ii sociale cu dr. Alfred Lanning, directorul cercetării de la CorporaÈ›ie. Eram înclinat să-l ascult cu oarecare bunăvoință când am primit o sugestie mai degrabă ciudată din partea lui, pe trei martie anul trecut...
― 2033?
― Exact.
― ScuzaÈ›i-mă pentru întrerupere. Vă rog să continuaÈ›i.

Profesorul încuviință cu răceală, se încruntă pentru a se concentra asupra faptelor și începu să vorbească.

***

Profesorul Goodfellow privi robotul oarecum stingherit. Fusese adus în camera anexă de la subsol într-o ladă, conform instrucțiunilor referitoare la transportul roboților pe suprafața Pământului.

Știa că urmează să vină; nu era deci nepregătit. Din clipa primului telefon al dr. Lanning, pe trei martie, se simțise cedând în fața puterii de convingere a celuilalt și acum, ca rezultat inevitabil, se găsea față în față cu un robot.

Cum stătea acolo, la o aruncătură de băț, părea neobișnuit de mare.

Alfred Lanning îi aruncă robotului o privire pătrunzătoare, de parcă ar fi vrut să se convingă că nu s-a stricat în timpul transportului. Apoi își întoarse sprâncenele fioroase și claia de păr alb înspre profesor:
― Acesta este robotul EZ-27, primul de acest tip disponibil pentru folosință publică.

Se întoarse către robot:
― Acesta este profesorul Goodfellow, Easy.

Easy vorbi fără să se miște, dar atât de prompt, încât profesorul se sperie:
― Bună ziua, domnule profesor.

Easy avea aproape doi metri È™i jumătate în înălÈ›ime È™i proporÈ›iile unui om ― ăsta era întotdeauna punctul forte pentru vânzările CorporaÈ›iei. Acesta È™i faptul că aveau funcÈ›iile principale imprimate în creierul pozitronic creaseră un adevărat monopol asupra roboÈ›ilor È™i un cvasimonopol asupra calculatoarelor în general.

Cei doi oameni care scoseseră robotul din ladă plecaseră, iar profesorul privi de la Lanning la robot și din nou spre Lanning:
― Sunt sigur că nu e periculos.

Nu părea prea sigur.

― Mai puÈ›in periculos decât mine, spuse Lanning. Eu aÈ™ putea fi convins să te lovesc. Easy nu poate. Presupun că È™tii cele Trei Legi ale Roboticii.
― Da, desigur, spuse Goodfellow.
― Sunt incluse în tiparele pozitronice ale creierului È™i trebuie respectate. Prima Lege, regula principală a existenÈ›ei robotului, apără viaÈ›a È™i bunăstarea tuturor oamenilor.

Făcu o pauză, își șterse bărbia, apoi adăugă:
― Dacă am putea, am vrea să convingem tot Pământul de asta.
― Doar că pare înspăimântător.
― Nu-i nimic. Dar oricum ar părea, vei vedea că este folositor.
― Nu prea È™tiu în ce fel. DiscuÈ›iile noaste n-au fost prea clare în această privință. Am fost totuÈ™i de acord să arunc o privire asupra obiectului È™i asta È™i fac.
― Vom face mai mult decât să aruncăm o privire, domnule profesor. AÈ›i adus o carte?
― Am adus.
― Pot s-o văd?

Profesorul Goodfellow se aplecă fără să-și ia ochii de pe apariția din metal cu formă omenească din fața lui. Din servieta de la picioare scoase o carte.

Lanning întinse mâna după ea și se uită pe cotor:

― Chimia fizică a electroliÈ›ilor în soluÈ›ie. Destul de bine, domnule. AÈ›i ales-o chiar dumneavoastră, la întâmplare. Acest text n-a fost sugestia mea. AÈ™a e?
― Da.

Lanning îi dădu cartea robotului EZ-27.

Profesorul tresări:
― Nu! E o carte valoroasă!

Lanning își înălță sprâncenele și acestea arătau ca o glazură păroasă de nucă de cocos. Spuse:
― Easy nu are deloc de gând să rupă cartea în două, ca faptă de vitejie, vă asigur. Poate să umble cu o carte la fel de atent ca È™i dumneavoastră. Continuă, Easy.
― MulÈ›umesc, domnule, spuse Easy.

Apoi, răsucind ușor mormanul de metal, adăugă:
― Cu permisiunea dumneavoastră, domnule profesor Goodfellow.

Profesorul se holbă, apoi spuse:
― Da... da, desigur.

Mișcându-și încet și sigur degetele, Easy întorcea paginile cărții, privind pagina din stânga, apoi pe cea din dreapta; întorcea pagina, privea la stânga, apoi la dreapta; întorcea pagina și așa mai departe, minute în șir.

Conștiința puterii lui părea să micșoreze până și încăperea mare, cu pereți din ciment, în care se aflau, și să-i reducă pe cei doi oameni ce-l urmăreau la ceva mult mai mic decât mărimea naturală.

Goodfellow murmură:
― Lumina nu e prea bună.
― Nu-i nimic.

Apoi, ceva mai tăios:
― Dar ce face?
― Răbdare, domnule.

În sfârșit, fu întoarsă și ultima pagină. Lanning întrebă:
― Ei, Easy?

Robotul spuse:
― Este o carte foarte corectă È™i sunt puÈ›ine lucruri de semnalat. Pe rândul 22, pagina 27, cuvântul "pozitiv" este scris p-o-i-z-t-i-v. Virgula din rândul 6, pagina 32 este inutilă, în timp ce ar fi trebuit pusă una pe rândul 13 de la pagina 54. Semnul plus din ecuaÈ›ia XIV-2 de la pagina 337 ar trebui să fie minus, dacă trebuie să corespundă cu celelalte ecuaÈ›ii...
― Stai! Stai! strigă profesorul. Ce face?
― Face? îl îngână Lanning, dintr-o dată nervos. Păi, omule, a È™i făcut! A corectat cartea.
― A corectat-o?
― Da. ÃŽn scurtul timp care i-a trebuit ca să întoarcă paginile, a observat toate greÈ™elile de scriere, gramatică È™i punctuaÈ›ie. A observat greÈ™eli în ordinea cuvintelor È™i a descoperit nepotriviri. Și va reÈ›ine aceste informaÈ›ii, la perfecÈ›ie, un timp nedefinit.

Gura profesorului era deschisă. Se îndepărtă repede de Lanning și de Easy și se înapoie la fel de repede. Își încrucișă brațele pe piept și îi privi. În cele din urmă, spuse:
― Adică, ăsta e un robot pentru corectură?
― Printre altele, încuviință Lanning.
― Dar de ce mi-l arătaÈ›i mie?
― Ca să mă ajutaÈ›i să-i conving pe cei de la universitate să-l ia È™i să-l întrebuinÈ›eze.
― Pentru corecturi?
― Printre altele, repetă Lanning răbdător.

Profesorul își încreți fața ciupită într-un fel de neîncredere amară:
― Dar e ridicol!
― De ce?
― Universitatea n-o să-È™i poată permite niciodată să cumpere această jumătate de tonă... cred că are pe puÈ›in atât... acest corector de jumătate de tonă.
― Nu face numai corectură. PregăteÈ™te rapoarte din ciorne, completează formulare, serveÈ™te drept dosar cu memorie perfectă, sortează hârtii...
― Fleacuri!

***

Lanning spuse:
― Deloc, aÈ™a curÈ›i o să vă arăt într-o clipă. Dar cred că putem vorbi despre asta mai confortabil în biroul dumneavoastră, dacă nu aveÈ›i nimic împotrivă.
― Nu, sigur că nu, începu profesorul, mecanic, È™i făcu un pas ca È™i cum ar fi vrut să se întoarcă. Apoi izbucni:
― Dar robotul... nu putem lua robotul. Zău, doctore, va trebui să-l împachetaÈ›i la loc.
― E timp destul. ÃŽl putem lăsa pe Easy aici.
― Nesupravegheat?
― De ce nu? Știe unde trebuie să stea. Domnule profesor Goodfellow, trebuie să înÈ›elegeÈ›i că un robot este mult mai de încredere decât o ființă umană.
― Dar eu răspund pentru orice stricăciune...
― Nu va fi nici o stricăciune, vă garantez. UitaÈ›i, suntem după orele de program. ÃŽmi închipui că nu mai aÈ™teptaÈ›i pe nimeni aici, până mâine dimineață. Camionul È™i cei doi oameni ai mei sunt afară. CorporaÈ›ia își asumă răspunderea pentru orice neplăcere ar apărea. Nu va apărea nici una. NumiÈ›i asta o demonstraÈ›ie de încredere în robot.

Profesorul se lăsă condus afară din depozit. Nu se simți pe de-a-ntregul liniștit nici în propriul birou, cu cinci etaje mai sus. Cu o batistă albă își șterse picăturile de sudoare de pe frunte.
― După cum È™tiÈ›i foarte bine, dr. Lanning, există legi împotriva folosirii roboÈ›ilor pe suprafaÈ›a Pământului, atrase el atenÈ›ia.
― Legile, domnule profesor Goodfellow, nu sunt simple. RoboÈ›ii nu pot fi folosiÈ›i pe străzile publice sau în clădirile publice. Nu pot fi folosiÈ›i pe terenuri particulare sau în clădiri particulare decât cu anumite restricÈ›ii care, de obicei, se dovedesc prohibitive. TotuÈ™i, universitatea este o instituÈ›ie mare È™i particulară, care are de obicei tratament preferenÈ›ial. Dacă robotul este folosit într-o singură cameră, doar în scopuri teoretice, dacă se respectă anumite restricÈ›ii È™i dacă oamenii care au ocazia să intre în încăpere cooperează pe deplin, ne încadrăm în lege.
― Dar atâta bătaie de cap doar pentru niÈ™te corecturi?
― AplicaÈ›iile sunt infinite, domnule profesor. Până acum, munca roboÈ›ilor a fost folosită doar pentru a uÈ™ura munca fizică. Nu există oare È™i trudă intelectuală? Când un profesor, capabil de cea mai folositoare gândire creatoare, este obligat să petreacă două săptămâni obositoare verificând corectitudinea rândurilor tipărite, iar eu vă ofer o maÈ™ină care poate face asta în treizeci de minute, astea sunt fleacuri?
― Dar preÈ›ul...
― PreÈ›ul nu trebuie să vă preocupe. Nu-l puteÈ›i cumpăra pe EZ-27. CorporaÈ›ia nu-È™i vinde produsele. Dar universitatea poate să-l închirieze pe EZ-27 pentru o mie de dolari pe an ― mult mai puÈ›in decât preÈ›ul unui singur spectrograf cu microunde cu adaptare pentru înregistrare continuă.

Goodfellow părea buimăcit. Lanning exploată acest avantaj, spunând:
― Vă rog doar să-l propuneÈ›i grupului care ia deciziile aici. AÈ™ fi bucuros să le vorbesc, dacă doresc mai multe informaÈ›ii.
― Păi, spuse Goodfellow cu îndoială, pot să-l prezint la È™edinÈ›a de săptămâna viitoare a Senatului. TotuÈ™i, nu vă pot promite mare lucru.
― Desigur, spuse Lanning.

***

Avocatul apărării era scund și masiv și avea o atitudine arogantă, al cărei efect era scoaterea în evidență a bărbiei lui duble. Se uită fix la profesorul Goodfellow, odată ce martorul îi fusese predat, și spuse:
― Cam uÈ™or aÈ›i fost de acord, nu-i aÈ™a?

Profesorul zise iute:
― Cred că eram nerăbdător să scap de dr. Lanning. AÈ™ fi fost de acord cu orice.
― Cu intenÈ›ia de a renunÈ›a la idee după plecarea lui?
― Păi...
― Cu toate acestea aÈ›i prezentat problema într-o È™edință a Consiliului de administraÈ›ie al Senatului Universității.
― Da, am prezentat-o.
― AÈ™a că aÈ›i aprobat, cu bună credință, sugestiile dr. Lanning. Doar nu glumeaÈ›i. De fapt, aÈ›i fost de acord din toată inima, nu-i aÈ™a?
― Am respectat doar procedurile obiÈ™nuite.
― De fapt, nu eraÈ›i atât de supărat în privinÈ›a robotului, aÈ™a cum pretindeÈ›i acum că aÈ›i fi fost. CunoaÈ™teÈ›i cele Trei Legi ale Roboticii È™i le cunoÈ™teaÈ›i în timpul întrevederii cu dr. Lanning.
― Ei bine, da.
― Și aÈ›i fost întru totul de acord să lăsaÈ›i un robot în libertate È™i nesupravegheat.
― Dr. Lanning m-a asigurat...
― Cu siguranță că nu aÈ›i fi acceptat asigurările lui dacă aÈ›i fi avut cea mai mică bănuială că robotul ar putea fi cât de cât periculos.

Profesorul începu, tăios:
― Am toată încrederea în cuvântul...
― Asta-i tot, spuse apărarea pe neaÈ™teptate.

În timp ce profesorul Goodfellow, mai mult decât șifonat, luă loc, judecătorul Shane se aplecă înainte și spuse:
― Deoarece nu sunt robotician, aÈ™ fi foarte recunoscător să È™tiu exact ce sunt cele Trei Legi ale Roboticii. Ar fi amabil dr. Lanning să le citeze, în folosul instanÈ›ei?

Dr. Lanning păru efectiv uluit. Aproape că își ciocni capul de cel al femeii cu părul cărunt de lângă el. Apoi se ridică și femeia privi și ea în sus, fără nici o expresie. Dr. Lanning spuse:
― Foarte bine, domnule judecător.

Făcu o pauză, ca și cum ar fi avut de gând să se lanseze într-o cuvântare, și spuse, cu o claritate plină de zel:
― Prima Lege: un robot nu are voie să facă rău unei fiinÈ›e umane sau, prin inacÈ›iune, să permită ca unei fiinÈ›e umane să i se facă rău. A Doua Lege: un robot trebuie să se supună ordinelor date lui de fiinÈ›ele umane, cu excepÈ›ia cazurilor când aceste ordine vin în contradicÈ›ie cu Prima Lege. A Treia Lege: un robot trebuie să-È™i protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicÈ›ie cu Prima sau cu a Doua Lege.
― ÃŽnÈ›eleg, spuse judecătorul, notând rapid. Aceste Legi sunt încorporate în orice robot, nu-i aÈ™a?
― ÃŽn fiecare. Asta poate fi confirmat de orice robotician.
― Și, concret, în robotul EZ-27?
― Da, domnule judecător.
― Probabil că vi se va cere să repetaÈ›i aceste declaraÈ›ii sub jurământ.
― Sunt gata s-o fac, domnule judecător.

Se așeză din nou.

Dr. Susan Calvin, robopsiholog È™ef al CorporaÈ›iei ― femeia cu părul cărunt de lângă Lanning ― își privi È™eful direct fără bunăvoință, dar de regulă nu manifesta bunăvoință față de nici o ființă omenească. Spuse:
― Mărturia lui Goodfellow a fost adevărată, Alfred?
― Absolut, bombăni Lanning. Nu era chiar atât de nervos în privinÈ›a robotului È™i era destul de nerăbdător să facă afaceri cu mine, când a auzit preÈ›ul. Dar nu pare să fie nici o denaturare radicală.

Dr. Calvin spuse gânditoare:
― Ar fi fost mai înÈ›elept să punem un preÈ› mai mare de o mie.
― Eram nerăbdători să-l plasăm pe Easy.
― Știu. Poate prea nerăbdători. Vor face să pară că am avut un motiv ascuns.

Lanning era exasperat:
― Am avut. Am recunoscut asta la È™edinÈ›a Senatului Universității.
― Pot face să pară că am mai avut un motiv, pe lângă cel pe care I-am recunoscut.

Scott Robertson, fiul întemeietorului Corporației de Roboți din Statele Unite și încă deținător al majorității acțiunilor, se aplecă din cealaltă parte a dr. Calvin și spuse într-un fel de șoaptă răstită:
― De ce nu-l aduceÈ›i pe Easy să vorbească, să È™tim cum stăm?
― Știi că nu poate vorbi despre asta, domnule Robertson.
― ObligaÈ›i-l. SunteÈ›i psiholog, dr. Calvin. ObligaÈ›i-l!
― Dacă eu sunt psihologul, domnule Robertson, spuse Susan Calvin cu răceală, lăsaÈ›i-mă pe mine să hotărăsc. Robotul meu nu va fi obligat să facă nimic, cu preÈ›ul avarierii lui.

Robertson se încruntă și ar fi răspuns, dar judecătorul Shane bătea cu ciocănelul într-un mod politicos și tăcură în silă.

Francis J. Hart, șeful Departamentului de Engleză și decan al facultății, era la bară. Era un om rotofei, îmbrăcat pedant, în haine negre cu o croială conservatoare, și avea câteva șuvițe de păr ce-i traversau creștetul roz. Se rezemă în scaunul martorului, cu mâinile încrucișate simplu în poală și etalând, din când în când, un zâmbet cu buzele strânse. El spuse:

― Primul meu contact cu problema robotului EZ-27 a fost cu ocazia sesiunii Comitetului Executiv al Senatului Universității, când acest subiect a fost prezentat de domnul profesor Goodfellow. După aceea, pe zece aprilie anul trecut, am avut o È™edință specială pe această temă, pe care am prezidat-o eu.
― S-a întocmit procesul-verbal al È™edinÈ›ei Comitetului Executiv? Al È™edinÈ›ei speciale, adică?
― Păi, nu. A fost o È™edință foarte neobiÈ™nuită.

Decanul zâmbi scurt:
― Ne-am gândit să rămână confidenÈ›ială.
― Ce s-a aflat la È™edință?

***

Decanul Hart nu se simțea foarte bine ca președinte al acestei ședințe. Nici ceilalți membri adunați nu păreau foarte calmi. Doar dr. Lanning era împăcat cu el însuși. Înfățișarea lui deșirată și claia de păr alb care îl încununa îi amintea lui Hart de portretele lui Andrew Jackson.

Mostre ale muncii robotului erau împrăștiate în mijlocul mesei, iar în mâinile profesorului de chimie fizică Minott se afla copia unui grafic întocmit de robot. Buzele chimistului erau strânse, în semn de evidentă aprobare.

Hart își drese vocea și spuse:
― Pare să nu fie nici o îndoială că robotul poate efectua anumite munci de rutină cu suficientă competență. M-am uitat peste astea, de exemplu, chiar înainte de a veni aici, È™i e foarte greu să găseÈ™ti greÈ™eli.

Luă o coală editorială, de vreo patru ori mai lungă decât o pagină de carte obișnuită. Era o coală de șpalt, care trebuia să fie corectată de autori înainte ca textul să fie aranjat în pagină. Pe ambele margini ale șpaltului erau semne de corectură, clare și extraordinar de lizibile. Din când în când câte un cuvânt era barat, iar pe margine era înlocuit cu un cuvânt nou, scris atât de fin și de clar, încât ar fi putut fi luat cu ușurință drept cuvânt tipărit. Unele corecturi erau cu culoare albastră, ca să arate că greșeala inițială fusese a autorului, câteva cu roșu, când greșise tipograful.
― De fapt, spuse Lanning, este aproape imposibil să găsiÈ›i vreo greÈ™eală, dr. Hart. Sunt sigur că toate corecturile sunt perfecte, în măsura în care a fost perfect manuscrisul. Dacă manuscrisul pentru care a fost corectat acest È™palt avea greÈ™eli de fond, nu de limbă, robotul nu are competenÈ›a să-l corecteze.
― Suntem de acord cu asta. TotuÈ™i, robotul a corectat ordinea cuvintelor din când în când È™i eu nu cred că regulile limbii engleze sunt atât de rigide încât să fim siguri că în fiecare caz alegerea robotului a fost cea corectă.
― Creierul pozitronic al lui Easy, spuse Lanning, arătându-È™i dinÈ›ii laÈ›i într-un zâmbet, a fost modelat pentru a conÈ›ine toate lucrările standard pe această temă. Sunt sigur că nu puteÈ›i indica un caz în care alegerea robotului a fost absolut greÈ™ită.

Profesorul Minott își ridică ochii de pe graficul pe care îl ținea încă în mâini:
― ÃŽntrebarea mea, dr. Lanning, este de ce ne trebuie un robot, având în vedere toate dificultățile în relaÈ›iile cu publicul pe care le-ar atrage. ȘtiinÈ›a automatizării a ajuns cu siguranță la nivelul la care compania dumneavoastră ar putea proiecta o maÈ™ină, un calculator obiÈ™nuit, de un tip cunoscut È™i acceptat de public, care să corecteze È™palturi.
― Sunt sigur că am putea, spuse Lanning rece, dar o astfel de maÈ™ină ar cere ca È™palturile să fie traduse în simboluri speciale sau, cel puÈ›in, transcrise pe benzi. Orice corectură ar apărea în simboluri. AÈ›i avea nevoie să angajaÈ›i oameni pentru traducerea cuvintelor în simboluri È™i a simbolurilor în cuvinte. Mai mult, un asemenea calculator n-ar mai putea face altă muncă. N-ar putea pregăti graficul pe care-l È›ineÈ›i în mână, de exemplu.

Minott mârâi.

***

Lanning continuă:
― Caracteristica robotului pozitronic constă în flexibilitatea lui. Poate efectua o mulÈ›ime de munci. Este proiectat ca un om, aÈ™a că poate folosi toate uneltele È™i maÈ™inile care, la urma urmei, au fost proiectate să fie folosite de om. Vă poate vorbi È™i îi puteÈ›i vorbi. De fapt, puteÈ›i discuta cu el, până la un punct. Comparat chiar cu un robot simplu, un calculator obiÈ™nuit, fără creier pozitronic, este doar o maÈ™ină greoaie de adunat.

Goodfellow își ridică ochii și spuse:
― Dacă vom discuta toÈ›i cu robotul, ce È™anse avem să-l derutăm? Presupun că nu are capacitatea de a absorbi o cantitate infinită de date.
― Nu, nu are. Dar ar rezista cinci ani de utilizare normală. Va È™ti când trebuie curățat, iar compania va face asta fără plată.
― Compania?
― Da. Compania își rezervă dreptul de a întreÈ›ine robotul, pe lângă obligaÈ›iile sale obiÈ™nuite. Este unul din motivele pentru care menÈ›inem controlul asupra roboÈ›ilor noÈ™tri pozitronici È™i îi închiriem, mai degrabă decât să-i vindem; când îndeplineÈ™te funcÈ›ii obiÈ™nuite, orice robot poate fi dirijat de orice om. ÃŽn afara funcÈ›iilor lui obiÈ™nuite, un robot are nevoie de o mână de expert È™i noi o asigurăm. De exemplu, oricare dintre dumneavoastră ar putea curăța un robot EZ într-o anumită măsură, spunându-i să uite o informaÈ›ie sau alta. Dar trebuie să fiÈ›i absolut siguri că nu aÈ›i formulat ordinul într-un mod care l-ar face să uite prea mult sau prea puÈ›in. Putem detecta dacă s-a procedat astfel, deoarece există dispozitive de siguranță încorporate. Oricum, pentru că robotul nu are nevoie să fie curățat când își face munca obiÈ™nuită sau alte lucruri fără importanță, nu se ridică nici o problemă.

***

Decanul Hart își atinse capul, ca pentru a se asigura că șuvițele lui pieptănate cu grijă sunt distribuite în mod egal, și spuse:
― Abia aÈ™teptaÈ›i să luăm maÈ™ina. TotuÈ™i, pentru CorporaÈ›ie, este o situaÈ›ie în care pierde. O mie pe an este un preÈ› ridicol. Oare speraÈ›i ca în felul ăsta să închiriaÈ›i alte maÈ™ini de acest tip altor universități, la un preÈ› mai rezonabil?
― BineînÈ›eles că sperăm, spuse Lanning.
― Dar chiar È™i aÈ™a, numărul de maÈ™ini pe care le-aÈ›i putea închiria este limitat. Mă îndoiesc că aÈ›i putea întocmi o ofertă de preÈ›.

Lanning își puse coatele pe masă și se aplecă hotărât înainte:
― Ca s-o spun direct, domnilor: roboÈ›ii nu pot fi folosiÈ›i pe Pământ, cu excepÈ›ia anumitor cazuri, din cauza prejudecății unei părÈ›i a publicului față de ei. U.S. Robots este o corporaÈ›ie de mare succes numai pe pieÈ›ele extraterestre È™i de zboruri spaÈ›iale, ca să nu mai vorbim de sucursalele noastre de calculatoare. TotuÈ™i, dorim mai mult decât un profit. CredinÈ›a noastră fermă este că folosirea roboÈ›ilor pe Pământ va însemna o viață mai bună pentru toÈ›i, în cele din urmă, chiar dacă la început ar apărea un anumit dezechilibru economic.

Sindicatele sunt, bineînțeles, împotriva noastră, dar putem aștepta cu siguranță cooperarea marilor universități. Robotul, Easy, vă va ajuta eliberându-vă de truda din învățământ, asumându-și, dacă-mi permiteți, rolul de corector pentru dumneavoastră. Alte universități și instituții de cercetare vor urma exemplul dumneavoastră și, dacă totul va merge bine, poate că atunci alți roboți, de alte tipuri, pot fi plasați în alte locuri, iar obiecțiile publicului față de ei vor fi înlăturate una câte una.

Minott murmură:
― Astăzi Universitatea de Nord-Est, mâine lumea.

***

Mânios, Lanning îi șopti lui Susan Calvin:
― N-am fost chiar atât de elocvent, iar ei n-au fost chiar atât de È™ovăitori. La o mie pe an, se aruncau să-l ia pe Easy. Profesorul Minott mi-a spus că n-a văzut niciodată un lucru mai frumos decât graficul pe care-l È›inea în mână È™i că nu era nici o greÈ™eală pe È™palt sau în altă parte. Hart a recunoscut de bună-voie.

Ridurile verticale severe de pe fața dr. Calvin nu se înmuiară:
― Ar fi trebuit să ceri mai mulÈ›i bani decât pot ei plăti, Alfred, È™i să-i laÈ™i să te convingă să scazi preÈ›ul.
― Poate, mârâi el.

Acuzarea încă nu terminase cu profesorul Hart:
― După ce dr. Lanning a plecat, aÈ›i votat pentru acceptarea robotului EZ-27?
― Da, am votat.
― Cu ce rezultat?
― Pentru acceptare, cu vot majoritar.
― Ce credeÈ›i că a influenÈ›at votul?

Apărarea obiectă imediat.

Acuzarea reformula întrebarea:
― Ce v-a influenÈ›at pe dumneavoastră personal în votul individual? Cred că aÈ›i votat pentru.
― Am votat pentru, da. Am făcut aÈ™a, mai ales pentru că am fost impresionat de atitudinea dr. Lanning, că era datoria noastră, ca membri ai conducerii intelectuale a lumii, să permitem roboticii să ajute omenirea în rezolvarea problemelor sale.
― Cu alte cuvinte, dr. Lanning v-a convins.
― Asta îi e meseria. A făcut-o foarte bine.
― Martorul este al dumneavoastră.

Apărarea păși spre scaunul martorului și îl privi stăruitor un moment prelungit pe profesorul Hart. Spuse:
― ÃŽn realitate, eraÈ›i destul de nerăbdători să-l aveÈ›i pe robotul EZ-27 în folosință, nu-i aÈ™a?
― Ne-am gândit că, dacă poate face treaba, ar putea fi folositor.
― Dacă poate face treaba? ÃŽnÈ›eleg că aÈ›i examinat mostrele primei lucrări efectuate de robotul EZ- 27, cu deosebită grijă, în ziua È™edinÈ›ei de care tocmai aÈ›i pomenit.
― Da, aÈ™a e. Deoarece munca maÈ™inii avea legătură mai ales cu întrebuinÈ›area limbii engleze È™i deoarece acesta este domeniul meu de competență, mi s-a părut logic să fiu eu cel ales pentru examinarea lucrării.
― Foarte bine. Era ceva expus pe masă, la ora È™edinÈ›ei, mai puÈ›in satisfăcător? Am aici tot materialul ca probe. PuteÈ›i arăta un singur detaliu nesatisfăcător?
― Păi...
― Este o simplă întrebare. Există un singur detaliu nesatisfăcător? Dumneavoastră l-aÈ›i examinat. Există?

Profesorul de limba engleză se încruntă:
― Nu există.
― Am È™i niÈ™te mostre din munca efectuată de robotul EZ-27 în timpul celor paisprezece luni de folosință la Nord-Est. VreÈ›i să le examinaÈ›i È™i să-mi spuneÈ›i dacă e ceva în neregulă cu ele, în cel mai mic amănunt?

Hart izbucni:
― Când a făcut într-adevăr o greÈ™eală, a fost o frumuseÈ›e.
― RăspundeÈ›i la întrebarea mea, tună apărarea, È™i numai la întrebarea pe care v-o pun! E ceva în neregulă cu acest material?

Decanul Hart privi cu atenție fiecare detaliu:
― Ei bine, nimic.
― ÃŽn afara problemei pentru care suntem aici, aveÈ›i cunoÈ™tință de vreo greÈ™eală din partea lui EZ-27?
― ÃŽn afara problemei pentru care are loc această judecată, nu.

***

Apărarea își drese vocea ca și cum ar fi semnalat sfârșitul de paragraf. Spuse:
― Acum, despre votul care hotăra dacă robotul EZ-27 urma să fie folosit sau nu. AÈ›i spus că majoritatea a fost pentru. Care a fost proporÈ›ia în realitate?
― Treisprezece la unu, după câte îmi amintesc.
― Treisprezece la unu! Mai mult decât simplă majoritate, nu credeÈ›i?
― Nu, domnule! se revoltă pedanteria decanului Hart. ÃŽn limba engleză, cuvântul "majoritate" înseamnă "mai mult de jumătate". Treisprezece din paisprezece înseamnă majoritate, nimic mai mult.
― Dar una aproape unanimă.
― O majoritate totuÈ™i!

Apărarea schimbă tonul:
― Și cine a fost singurul care s-a abÈ›inut?

Decanul Hart păru vizibil jenat:
― Domnul profesor Simon Ninheimer.

Apărarea se prefăcu mirată:
― Domnul profesor Ninheimer? Șeful Departamentului de Sociologie?
― Da, domnule.
― Reclamantul?!
― Da, domnule.

Apărarea își strânse buzele:
― Cu alte cuvinte, reiese că omul care intentează acÈ›iune pentru plata a 750.000 dolari daune contra clientului meu, CorporaÈ›ia de RoboÈ›i È™i Oameni Mecanici din Statele Unite, a fost singurul care s-a opus de la început folosirii robotului... chiar dacă toÈ›i ceilalÈ›i din Comitetul Executiv al Senatului Universității au fost convinÈ™i că era o idee bună.
― A votat împotriva moÈ›iunii, după cum avea dreptul.
― ÃŽn descrierea pe care aÈ›i făcut-o È™edinÈ›ei n-aÈ›i pomenit de nici o remarcă făcută de domnul profesor Ninheimer. A făcut vreuna?
― Cred că a vorbit.
― CredeÈ›i?
― Ei bine, da, a vorbit.
― ÃŽmpotriva folosirii robotului?
― Da.
― A fost violent în privinÈ›a asta?

Decanul Hart făcu o pauză:
― A fost vehement.

Apărarea își recăpătă încrederea în sine:
― De când îl cunoaÈ™teÈ›i pe domnul profesor Ninheimer, domnule decan Hart?
― De vreo doisprezece ani.
― Suficient de bine?
― AÈ™a aÈ™ spune, da.
― Cunoscându-l, deci, aÈ›i spune că e genul de om care ar continua să poarte pică unui robot, cu atât mai mult cu cât un vot împotrivă a...

Acuzarea întrerupse restul întrebării, obiectând cu indignare și vehemență. Apărarea făcu semn martorului să ia loc, iar judecătorul Shane anunță pauza de prânz.

***

Robertson își rupse sandvișul. Corporația nu va pieri dintr-o pierdere de trei sferturi de milion, dar această pierdere nu-i va face nici un bine. Mai mult, era conștient că va fi o nereușită mult mai costisitoare pe termen lung, în relațiile cu publicul.

Spuse cu amărăciune:
― La ce bun toată afacerea asta, despre modul în care a ajuns Easy la universitate? Ce speră ei să câștige?

Avocatul apărării spuse calm:
― O judecată este ca un joc de È™ah, domnule Robertson. De obicei, câștigător este cel care poate vedea câteva mutări în avans, iar prietenul meu de la masa acuzării nu este un începător. Ei pot pretinde daune, asta nu-i o problemă. Principalul lor efort constă în anticiparea apărării noastre. Cred că se bazează pe faptul că noi vom încerca să arătăm că Easy n-ar fi putut în nici un caz că comită ultrajul ― din cauza Legilor Roboticii.
― ÃŽn regulă, spuse Robertson, asta È™i este apărarea noastră. Una absolut impenetrabilă.
― Pentru un inginer robotician. Nu neapărat È™i pentru un judecător. Ei se plasează pe o poziÈ›ie de pe care pot demonstra că robotul EZ-27 nu era un robot obiÈ™nuit. Era primul de acest tip oferit publicului. Era un model experimental, care avea nevoie de testare în condiÈ›ii de exploatare normală, iar universitatea era singurul loc potrivit pentru o testare de acest fel. Asta ar părea acceptabil în lumina eforturilor deosebite ale dr. Lanning de a plasa robotul È™i a acordului CorporaÈ›iei de a-l închiria pentru o sumă atât de mică. Atunci acuzarea ar argumenta că testarea în condiÈ›ii de exploatare normală a dovedit că Easy este un eÈ™ec. Acum, înÈ›elegeÈ›i care e rostul celor ce se petrec aici?
― Dar EZ-27 era un model în perfectă stare, susÈ›inu Robertson. Era al douăzeci È™i È™aptelea în fabricaÈ›ie.
― Ceea ce este într-adevăr un punct slab, spuse apărarea cu seriozitate. Ce a fost în neregulă la primii douăzeci È™i È™ase? Ceva a fost, cu siguranță. De ce n-ar fi ceva în neregulă È™i la al douăzeci È™i È™aptelea?
― Nu era nimic în neregulă cu primii douăzeci È™i È™ase, doar că nu erau destul de competenÈ›i pentru această muncă. Acelea erau primele creiere pozitronice de tipul respectiv È™i s-au făcut cam la nimereală. Dar cele Trei Legi erau încorporate în toate! Nici un robot nu este atât de imperfect, încât să nu aibă încorporate cele Trei Legi.
― Dr. Lanning mi-a explicat asta, domnule Robertson, È™i sunt dispus să-l cred. TotuÈ™i, judecătorul s-ar putea să nu fie dispus. AÈ™teptăm o hotărâre din partea unui om cinstit È™i inteligent, care nu cunoaÈ™te deloc robotica È™i deci poate fi indus în eroare. De exemplu, dacă dumneavoastră, dr. Lanning sau dr. Calvin, aÈ›i spune la bară că niÈ™te creiere pozitronice s-au construit "la nimereală", cum tocmai aÈ›i declarat, acuzarea v-ar sfâșia în interogatoriul încruciÈ™at. Nimic n-ar mai salva cazul nostru. AÈ™a ceva trebuie evitat.

Robertson mârâi:
― Dacă Easy ar vorbi...!

Apărarea dădu din umeri:
― Un robot nu poate fi martor, aÈ™a că nu ne-ar folosi la nimic.
― Cel puÈ›in am È™ti ce s-a întâmplat. Am È™ti cum a ajuns să facă aÈ™a ceva.

Susan Calvin se aprinse. Un roșu spălăcit i se răspândi pe obraji, iar vocea ei avea o urmă de căldură:
― Știm cum a ajuns Easy să facă aÈ™a ceva. I s-a ordonat! Am explicat asta avocatului È™i acum o să vă explic dumneavoastră.
― I s-a ordonat, de către cine? întrebă Robertson sincer uimit. Nimeni nu-i spunea niciodată nimic, se gândi el cu ciudă. Oamenii ăștia de la cercetare consideră că ei sunt proprietarii CorporaÈ›iei, Dumnezeule!
― De către reclamant, spuse dr. Calvin.
― De ce, pentru numele lui Dumnezeu?
― ÃŽncă nu È™tiu. Poate doar ca să putem fi daÈ›i în judecată, ca el să poată câștiga niÈ™te bani gheață.

Când spuse asta, în ochii ei licăriră scântei albastre.
― Atunci de ce nu spune Easy aÈ™a?
― Nu e clar? I s-a ordonat să tacă în legătură cu această problemă.
― De ce ar fi clar? întrebă Robertson cu brutalitate.
― Ei bine, pentru mine e clar. Psihologia robotului este profesiunea mea. Dacă Easy nu răspunde la întrebări directe asupra acestei probleme, va răspunde la unele ocolitoare. Măsurând ezitarea crescută din răspunsurile lui pe măsură ce se apropie de întrebarea-cheie, măsurând zona de confuzie È™i intensitatea contrapotenÈ›ialelor create, este posibil să se spună, cu precizie È™tiinÈ›ifică, dacă tulburările lui sunt urmarea unui ordin de a nu vorbi, care se bazează pe Prima Lege. Cu alte cuvinte, i s-a spus că, dacă vorbeÈ™te, i se va face rău unei fiinÈ›e omeneÈ™ti. Probabil detestabilului profesor Ninheimer, reclamantul, care pentru robot pare o ființă omenească.
― Păi atunci, spuse Robertson, nu poÈ›i demonstra că, dacă tace, i se va face rău CorporaÈ›iei?
― CorporaÈ›ia nu este o ființă omenească, iar Prima Lege a roboticii nu recunoaÈ™te o corporaÈ›ie drept persoană, aÈ™a cum fac legile obiÈ™nuite. ÃŽn afară de asta, ar fi periculos să încercăm să înlăturăm acest tip de inhibiÈ›ie. Persoana care a impus-o ar putea-o înlătura cu mai puÈ›ine riscuri, deoarece considerentele robotului în această privință sunt concentrate asupra acestei persoane. Orice altă intervenÈ›ie...

Dădu din cap și deveni aproape pătimașă:
― Nu voi permite să i se facă rău robotului!

Lanning o întrerupse, cu aerul că face o mare descoperire:
― Mie mi se pare că nu trebuie decât să dovedim că un robot e incapabil de fapta pentru care e acuzat Easy. Putem face asta.
― Exact, spuse apărarea cu necaz. Voi puteÈ›i face asta. Singurii martori care pot depune mărturie despre natura lui Easy È™i despre starea lui de spirit sunt salariaÈ›ii CorporaÈ›iei de RoboÈ›i din Statele Unite. Este imposibil ca judecătorul să accepte mărturia lor ca imparÈ›ială.
― Cum poate nega expertiza?
― Refuzând să se lase convins de ea. Este dreptul lui, ca judecător. Pe lângă alternativa ca un om ca profesorul Ninheimer să-È™i ruineze cu bună-È™tiință propria reputaÈ›ie, chiar È™i pentru o sumă considerabilă de bani, judecătorul nu va accepta amănuntele tehnice ale inginerilor dumneavoastră. La urma urmei, judecătorul e È™i el om. Dacă trebuie să aleagă între un om care face un lucru imposibil È™i un robot care face un lucru imposibil, mai mult ca sigur că va hotărî în favoarea omului.
― Un om poate face un lucru imposibil, spuse Lanning, pentru că nu cunoaÈ™tem complexitatea minÈ›ii umane È™i nu È™tim ce anume, într-o minte umană, este imposibil sau nu. Știm ceea ce într-adevăr este imposibil pentru un robot.
― Ei bine, vom vedea dacă-l putem convinge pe judecător de asta, spuse apărarea obosită.
― Dacă este aÈ™a cum spuneÈ›i dumneavoastră, tună Robertson, nu văd cum îl veÈ›i putea convinge.
― Vom vedea.. Este bine să cunoaÈ™tem È™i să fim conÈ™tienÈ›i de dificultăți, dar să nu fim prea abătuÈ›i. Și eu am încercat să prevăd câteva mutări la jocul de È™ah.

Cu o înclinare ceremonioasă din cap în direcția robopsihologului, adăugă:
― Cu ajutorul doamnei aici de față.

Lanning privi de la unul la altul și spuse:
― Ce dracu' e asta?

Dar ușierul își vârî capul în încăpere și anunță, cu respirația cam tăiată, că procesul urma să reînceapă.

Își ocupară locurile, cercetându-l pe cel care provocase tot necazul.

Simon Ninheimer avea părul vâlvoi, de culoarea nisipului, o față ce se îngusta sub un nas coroiat înspre o bărbie ascuțită și un obicei de a ezita uneori înaintea cuvintelor-cheie din conversație, ceea ce-i dădea aerul unui om care caută o precizie aproape insuportabilă. Când spunea: "Soarele răsare la... hm... răsărit", erai sigur că se gândise și la posibilitatea ca, uneori, soarele să răsară la apus.

Acuzarea începu:
― V-aÈ›i opus folosirii robotului EZ-27 de către universitate?
― Da, domnule.
― De ce anume?
― Mi s-a părut că nu înÈ›elegem... hm... motivele CorporaÈ›iei de RoboÈ›i din Statele Unite, în totalitate. N-am avut încredere în nerăbdarea lor de a ne plasa robotul.
― AÈ›i considerat că poate face munca pe care se spune că a fost proiectat s-o facă?
― Știu sigur că nu putea.
― VreÈ›i să vă expuneÈ›i motivele?

***

Cartea lui Simon Ninheimer, intitulată "Tensiunile sociale implicate în zborul spațial și rezolvarea lor" era în lucru de opt ani. Pasiunea pentru precizie a lui Ninheimer nu se limita numai la modul lui de exprimare, iar într-un subiect ca sociologia, aproape inerent imprecis, asta l-a lăsat fără suflu.

Chiar cu materialul în șpalturi, nu simțea nici o satisfacție. Mai degrabă invers. Privind colile lungi de hârtie, simțea doar dorința de a răvăși rândurile șpaltului și de a le aranja din nou, altfel.

Jim Baker, preparator, care urma să devină în curând profesor asistent de sociologie, l-a găsit pe Ninheimer, la trei zile după ce prima grămadă de șpalturi sosise de la tipar, privind îngândurat teancul de hârtie. Șpalturile veniseră în trei copii: una, ca s-o corecteze Ninheimer, una pentru Baker, ca s-o corecteze separat, și a treia, pe care era scris "Original", care trebuia să cuprindă corecturile finale, o combinație a celor făcute de Ninheimer și de Baker, după o discuție în care eventualele conflicte și neînțelegeri să fie eliminate. Aceasta fusese politica lor la cele câteva lucrări la care colaboraseră în ultimii trei ani și funcționase bine.

Baker, tânăr și cu voce insinuantă, avea în mână șpalturile lui. Spuse iute:
― Am terminat primul capitol È™i sunt câteva perle tipografice.
― Primul capitol are întotdeauna din astea, spuse Ninheimer distant.
― VreÈ›i să vă uitaÈ›i acum?

Ninheimer își concentră atenția asupra lui Baker:
― N-am lucrat deloc la È™palturi, Jim. Nu cred că o să mă deranjez.

Baker păru surprins:
― Nu vă deranjaÈ›i?

Ninheimer își strânse buzele:
― M-am interesat de... hm... repartizarea programului de lucru al maÈ™inii. La urma urmei, de la început a fost... hm... pregătit să fie corector. Au întocmit un program.
― MaÈ™ina? Adică Easy?
― Cred că ăsta e numele stupid care i s-a dat.
― Dar, dr. Ninheimer, credeam că sunteÈ›i contra!
― Se pare că sunt singurul care procedează astfel. Poate că ar trebui să... hm... profit.
― O! Păi atunci, mi se pare că am pierdut timpul cu acest prim capitol, spuse tânărul cu tristeÈ›e.
― Nu l-ai pierdut. Putem compara rezultatul maÈ™inii cu al tău, ca verificare.
― Dacă doriÈ›i, dar...
― Da?
― Mă îndoiesc că găsim ceva greÈ™it în ce face Easy. Se presupune că nu greÈ™eÈ™te niciodată.
― Nu neg, spuse Ninheimer sec.

***

Patru zile mai târziu, capitolul întâi a fost din nou adus de Baker. De data asta era copia lui Ninheimer, tocmai ieșită din anexa specială care fusese construită ca să-l adăpostească pe Easy și echipamentul pe care-l folosea acesta.
Baker triumfa:
― Dr. Ninheimer, nu numai că a prins tot ce am găsit eu, dar a găsit È™i vreo duzină de greÈ™eli care mi-au scăpat! Toată treaba i-a luat douăsprezece minute!

Ninheimer își aruncă privirea peste teancul cu însemnările și simbolurile de pe margini, tipărite clar. Spuse:
― Nu este aÈ™a de completă cum am fi făcut-o noi doi. Noi am fi introdus un pasaj despre lucrarea lui Suzuki referitoare la efectele neurologice ale gravitaÈ›iei reduse.
― Adică lucrarea lui din "Analize sociologice"?
― Desigur.
― Ei, nu-i puteÈ›i cere imposibilul lui Easy. Nu poate citi literatura pentru noi.
― ÃŽmi dau seama. De fapt, am pregătit fragmentul. Vreau să consult maÈ™ina È™i să mă asigur că È™tie cum... hm... să umble cu inserturile.
― Va È™ti.
― Prefer să mă asigur.

Ninheimer a trebuit să-și programeze o întâlnire cu Easy, apoi a obținut doar cincisprezece minute, seara târziu.

Dar cele cincisprezece minute s-au dovedit a fi mai mult decât suficiente. Robotul EZ-27 a înțeles imediat cum stă treaba cu inserturile.

Ninheimer s-a simțit jenat, pentru prima oară în contact direct cu robotul. Aproape automat, ca și cum acesta ar fi fost om, s-a pomenit că întreabă:
― SunteÈ›i mulÈ›umit de munca dumneavoastră?
― Foarte mulÈ›umit, domnule profesor Ninheimer, spuse Easy grav, iar fotocelulele care erau ochii lui luciră în culoarea lor normală, roÈ™u închis.
― Mă cunoaÈ™teÈ›i?
― Din faptul că îmi aduceÈ›i material suplimentar pentru a fi inclus în È™palturi, reiese că sunteÈ›i autorul. Numele autorului, bineînÈ›eles, se află în partea de sus a fiecărei coli de È™palt.
― ÃŽnÈ›eleg. Deci faceÈ›i... hm... deducÈ›ii. SpuneÈ›i-mi ― nu putu el să reziste ― ce părere aveÈ›i până acum despre carte?

Easy spuse:
― Găsesc că e foarte plăcut să lucrez la ea.
― Plăcut? Ãsta e un cuvânt ciudat pentru... hm... un mecanism fără emoÈ›ii. Mi s-a spus că nu aveÈ›i emoÈ›ii.
― Cuvintele din cartea dumneavoastră se potrivesc circuitelor mele, explică Easy. Creează contrapotenÈ›iale puÈ›ine sau deloc. Conexiunile mele cerebrale traduc acest fapt mecanic într-un cuvânt precum "plăcut". Contextul emoÈ›ional este întâmplător.
― ÃŽnÈ›eleg. De ce găsiÈ›i cartea mea plăcută?
― Se ocupă de fiinÈ›e omeneÈ™ti, domnule profesor, È™i nu de materii anorganice sau de simboluri matematice. Cartea dumneavoastră încearcă să înÈ›eleagă fiinÈ›ele umane È™i să ajute la sporirea fericirii umane.
― Și asta încercaÈ›i dumneavoastră să faceÈ›i È™i astfel cartea mea corespunde circuitelor dumneavoastră? AÈ™a este?
― Exact, domnule profesor.

Cele cincisprezece minute se terminaseră. Ninheimer plecă și merse la biblioteca universității, care era pe punctul de a închide. El a mai ținut-o deschisă atâta timp cât i-a trebuit să găsească un text elementar despre robotică. L-a luat acasă cu el.

Cu excepția inserturilor de materiale recente, șpalturile ajungeau la Easy și de la el la editor, cu puține intervenții din partea lui Ninheimer, la început, apoi fără nici una.

Baker spuse, puțin jenat:
― Aproape că îmi dă un sentiment de inutilitate.
― Ar trebui să-È›i dea sentimentul că ai timp să începi un proiect nou, spuse Ninheimer, fără să ridice ochii de pe notele pe care le făcea în ultimul număr al "Extraselor de È™tiinÈ›e sociale".
― Nu prea sunt obiÈ™nuit cu el. Sunt într-una îngrijorat de È™palturi. E o prostie, È™tiu.
― Este.
― Zilele trecute am luat câteva coli, înainte ca Easy să le trimită la...
― Ce! ridică Ninheimer ochii, încruntându-se, iar exemplarul cu "Extrase" se închise. Ai deranjat maÈ™ina de la lucru?
― Doar o clipă. Totul era în ordine. Oh, a schimbat un cuvânt. Dumneavoastră v-aÈ›i referit la ceva "criminal"; el a schimbat cuvântul cu "nechibzuit". S-a gândit că al doilea adjectiv se potriveÈ™te mai bine cu contextul.

Ninheimer căzu pe gânduri:
― Care a fost părerea ta?
― ȘtiÈ›i, am fost de acord. L-am lăsat aÈ™a.

Ninheimer se întoarse în scaunul lui rotitor, ca să-și privească tânărul asociat:

― Ascultă, aÈ™ vrea să nu mai faci asta. Dacă eu trebuie să folosesc maÈ™ina, doresc... hm... să profit în totalitate. Dacă trebuie să mă folosesc de ea È™i să mă lipsesc de... hm... serviciile tale, oricum, pentru că tu o controlezi, când ea tocmai că nu are nevoie de nici un control, nu câștig nimic. ÃŽnÈ›elegi?
― Da, dr. Ninheimer, spuse Baker supus.

Primele exemplare din "Tensiunile sociale" sosiră în biroul dr. Ninheimer pe data de opt mai. Se uită rapid prin ele, răsfoind paginile și oprindu-se să citească un paragraf ici și colo. Apoi nu se mai gândi la acele exemplare.

Așa cum a explicat mai târziu, a uitat de ele. Timp de opt ani lucrase la carte, dar acum, și vreo câteva luni mai înainte, alte interese îl absorbiseră, în timp ce Easy îi luase povara cărții de pe umeri. Nici nu s-a mai gândit să predea obișnuitul exemplar pentru biblioteca universității. Nici Baker, care se apucase de lucru și-l evita pe șeful departamentului, de când primise reproșurile acestuia la ultima lor întâlnire, n-a primit nici un exemplar.

Pe data de șaisprezece iunie, această fază a luat sfârșit. Ninheimer a primit un telefon și a privit surprins imaginea de pe ecran.
― Speidell! EÈ™ti în oraÈ™?
― Nu, domnule, sunt în Cleveland, tremură de emoÈ›ie vocea lui Speidell.
― Atunci, de ce suni?
― Pentru că tocmai m-am uitat prin noua dumneavoastră carte! Ninheimer, sunteÈ›i nebun? V-aÈ›i pierdut minÈ›ile?

***

Ninheimer înțepeni:
― S-a întâmplat... hm... ceva? întrebă el alarmat.
― Ceva? Vă trimit la pagina 562. Ce naiba vreÈ›i să spuneÈ›i, când îmi interpretaÈ›i cuvintele aÈ™a cum o faceÈ›i? Unde, în lucrarea citată, pretind eu că personalitatea criminalului este inexistentă È™i că instituÈ›iile de aplicare a legii sunt adevăratul criminal? Uite, să citez...
― Stai! Stai! È›ipă Ninheimer, încercând să găsească pagina. Să văd. Să văd... Doamne Dumnezeule!
― Ei?
― Speidell, nu È™tiu cum s-a întâmplat aÈ™a ceva. N-am scris niciodată asta.
― Dar aÈ™a s-a tipărit! Și denaturarea asta nu este cel mai rău lucru. UitaÈ›i-vă la pagina 690 È™i imaginaÈ›i-vă ce-o să facă Ipatiev, când o să vadă ce talmeÈ™-balmeÈ™ aÈ›i făcut din descoperirile lui! UitaÈ›i-vă, Ninheimer, cartea este plină de lucruri din astea. Nu È™tiu la ce v-aÈ›i gândit... dar nu e altceva de făcut decât să retrageÈ›i cartea de pe piață. Și mai bine v-aÈ›i pregăti pentru scuze serioase la următoarea È™edință a AsociaÈ›iei!
― Speidell, ascultaÈ›i-mă...

Dar Speidell închisese cu o forță care făcu ecranul să strălucească timp de cincisprezece secunde cu imagini consecutive.

Atunci a examinat Ninheimer cartea cu atenție și a început să însemne pasaje cu cerneală roșie.

Și-a ținut firea extraordinar de bine când l-a întâlnit din nou pe Easy, dar buzele îi erau palide. I-a dat cartea lui Easy și a spus:

― Vrei să citeÈ™ti pasajele însemnate de la paginile 562, 631, 664 È™i 690?

Easy a făcut asta din patru priviri:
― Da, domnule profesor Ninheimer.
― Astea nu sunt aÈ™a cum le aveam în È™palturile iniÈ›iale.
― Nu, domnule. Nu sunt.
― Le-ai schimbat aÈ™a cum sunt acum?
― Da, domnule.
― De ce?
― Domnule, pasajele, aÈ™a cum se citeau în versiunea dumneavoastră, erau foarte nepoliticoase față de anumite grupuri de fiinÈ›e umane. Am găsit de cuviință să schimb modul de exprimare, pentru a evita să li se facă rău.
― Cum ai îndrăznit să faci aÈ™a ceva?
― Prima Lege, domnule profesor, nu-mi permite, prin inacÈ›iune, să permit să li se facă rău fiinÈ›elor umane. BineînÈ›eles, È›inând seama de reputaÈ›ia dumneavoastră în domeniul sociologiei È™i de larga răspândire pe care cartea dumneavoastră o va avea printre savanÈ›i, i s-ar fi făcut rău unui mare număr de fiinÈ›e umane despre care vorbiÈ›i dumneavoastră.
― Dar îți dai seama de răul care mi se va face acum mie?
― Trebuia aleasă alternativa cu mai puÈ›in rău.

Profesorul Ninheimer, tremurând de furie, ieși clătinându-se. Pentru el era clar că U.S. Robots va trebui să-i dea socoteală pentru asta.

***

La masa apărării se observă o anumită emoție, care creștea pe măsură ce acuzarea se apropia de miezul problemei.
― Deci robotul EZ-27 v-a informat că motivul faptei lui se baza pe Prima Lege a roboticii?
― Exact, domnule.
― Că, într-adevăr, n-avea altă alegere?
― Da, domnule.
― Atunci, reiese că U.S. Robots a proiectat un robot care, la nevoie, poate rescrie cărÈ›i care să corespundă propriilor lui concepÈ›ii despre bine. Și totuÈ™i vi l-au băgat pe gât ca simplu corector. AÈ›i putea spune aÈ™a?

Apărarea obiectă cu hotărâre, arătând că martorului i se cerea o sentință într-o problemă care nu era de competența lui. Judecătorul admonestă acuzarea în termenii obișnuiți, dar nu exista nici o îndoială că- cel puțin pentru avocatul apărării -schimbul de cuvinte își atinsese ținta.

Apărarea ceru o scurtă pauză înainte de a începe interogatoriul încrucișat, folosind în acest scop o procedură legală care îi acorda cinci minute.

Se aplecă înspre Susan Calvin:
― Dr. Calvin, e posibil ca domnul profesor Ninheimer să spună adevărul È™i Easy să fi fost motivat de Prima Lege?

Calvin își lipi buzele strâns, apoi spuse:
― Nu. Nu este posibil. Ultima parte a mărturiei lui Ninheimer este un fals intenÈ›ionat. Easy nu este proiectat să poată aprecia probleme la nivelul de abstracÈ›ie pe care-l reprezintă un text evoluat de sociologie. Niciodată n-ar putea spune că anumitor grupuri de oameni li se va face rău cu o expresie dintr-o astfel de carte. Mintea lui pur È™i simplu nu e făcută pentru asta.
― TotuÈ™i, presupun că nu putem dovedi aÈ™a ceva unui neprofesionist, spuse apărarea cu pesimism.
― Nu, consimÈ›i Calvin. Dovada ar fi prea complicată. TotuÈ™i, salvarea noastră este aceeaÈ™i. Trebuie să dovedim că Ninheimer minte, È™i nimic din ce a spus nu schimbă planul nostru de atac.
― Foarte bine, dr Calvin, spuse apărarea. Trebuie să vă cred pe cuvânt în această privință. Mergem mai departe aÈ™a cum am plănuit.

În sala tribunalului, ciocănelul judecătorului se ridică și căzu, iar dr. Ninheimer veni din nou la bară. Zâmbi scurt, precum cineva care simte că are o poziție de neclintit și mai degrabă se bucură de perspectiva înfruntării unui atac inutil.

Apărarea se apropie cu prudență și începu încetișor;
― Dr. Ninheimer, vreÈ›i să spuneÈ›i că aÈ›i fost total în necunoÈ™tință de cauză de aceste aÈ™a-zise schimbări în manuscrisul dumneavoastră, până ce dr. Speidell v-a sunat pe data de È™aisprezece iunie?
― ÃŽntocmai, domnule.
― Nu v-aÈ›i uitat niciodată la È™palturi, după ce robotul EZ-27 le-a corectat?
― La început m-am uitat, dar mi s-a părut o muncă inutilă. M-am bazat pe spusele celor de la CorporaÈ›ie. Schimbările... hm... absurde au fost făcute doar în ultimul sfert de carte, după ce robotul, presupun, învățase suficiente lucruri despre sociologie...
― Nu ne interesează presupunerile dumneavoastră! spuse apărarea. Am înÈ›eles că dr. Baker, colegul dumneavoastră, a văzut ultimele È™palturi cel puÈ›in o dată. Vă amintiÈ›i că aÈ›i depus mărturie despre asta?
― Da, domnule. După cum am spus, el mi-a povestit că a văzut o pagină È™i că acolo robotul schimbase un cuvânt.

***

Apărarea se năpusti din nou:
― Nu găsiÈ›i că e ciudat, domnule, ca după mai bine de un an de duÈ™mănie față de robot, după ce aÈ›i votat împotriva lui de la început È™i după ce aÈ›i refuzat să-l folosiÈ›i în vreun fel, aÈ›i hotărât dintr-o dată să-i daÈ›i pe mâini cartea dumneavoastră, magnum opus al dumneavoastră?
― Nu consider că e ciudat. Pur È™i simplu am hotărât că aÈ™ putea folosi È™i maÈ™ina.
― Și aÈ›i fost atât de sigur de robotul EZ-27 ― dintr-o dată ― încât nici măcar nu v-aÈ›i deranjat să controlaÈ›i È™palturile?
― V-am spus că am fost... hm... convins de propaganda CorporaÈ›iei de RoboÈ›i.
― Atât de convins, încât, când colegul dumneavoastră, dr. Baker, a avut intenÈ›ia să-l verifice pe robot, l-aÈ›i certat destul de violent?
― Nu l-am certat. Pur È™i simplu nu voiam ca el să-È™i... hm... piardă timpul. Cel puÈ›in aÈ™a credeam atunci, că e o pierdere de timp. N-am înÈ›eles semnificaÈ›ia schimbării unui cuvânt la...

Apărarea spuse cu un sarcasm zdrobitor:
― Nu am nici o îndoială că aÈ›i fost instruit să prezentaÈ›i acest subiect pentru ca schimbarea cuvântului să fie înregistrată...

Își modifică intonația pentru a evita o obiecție și spuse:
― Problema este că eraÈ›i extrem de mânios pe dr. Baker.
― Nu, domnule. Nu mânios.
― Nu i-aÈ›i dat un exemplar al cărÈ›ii dumneavoastră, când le-aÈ›i primit.
― Simplă omisiune. Nici bibliotecii nu i-am dat exemplarul.

Ninheimer zâmbi precaut:
― Se cunoaÈ™te că profesorii sunt distraÈ›i.

Apărarea spuse:
― Vi se pare ciudat ca, după mai mult de un an de muncă perfectă robotul, EZ-27 să greÈ™ească la cartea dumneavoastră? La o carte care a fost scrisă de dumneavoastră care, dintre toÈ›i, aÈ›i fost cel mai constant duÈ™man al robotului?
― Cartea mea era singura lucrare importantă cu care a avut de-a face, în care era vorba despre omenire. Atunci au acÈ›ionat cele Trei Legi ale roboticii.
― Dr. Ninheimer, spuse apărarea, aÈ›i încercat de câteva ori să treceÈ›i drept expert în robotică. După câte s-ar părea, aÈ›i devenit dintr-o dată interesat de robotică È™i aÈ›i împrumutat cărÈ›i cu acest subiect de la bibliotecă. AÈ›i depus mărturie despre asta, nu-i aÈ™a?
― O carte, domnule. A fost rezultatul a ceea ce mie mi se pare... hm... curiozitate firească.
― Și v-a permis să vă explicaÈ›i de ce robotul ar fi trebuit, aÈ™a cum pretindeÈ›i dumneavoastră, să vă deformeze cartea?
― Da, domnule.
― Foarte comod. Dar sunteÈ›i sigur că interesul dumneavoastră față de robotică nu a avut drept scop să vă permită să manipulaÈ›i robotul în scopuri personale?

Ninheimer roși:
― BineînÈ›eles că nu, domnule!

Apărarea ridică glasul:
― De fapt, sunteÈ›i sigur că pasajele aÈ™a-zis deformate nu erau aÈ™a cum le-aÈ›i avut la început?

Sociologul se ridică pe jumătate:
― E... hm... hm... ridicol! Am È™palturile...

Vorbea greu, iar acuzarea se ridică pentru a interveni blând:
― Cu permisiunea dumneavoastră, domnule judecător, intenÈ›ionez să introduc drept probă setul de È™palturi date de dr. Ninheimer robotului EZ-27 È™i setul de È™palturi trimise de robotul EZ-27 editorilor. Voi face asta acum, dacă stimatul meu coleg e de acord, È™i aÈ™ dori să binevoiÈ›i să acordaÈ›i o pauză, pentru a fi comparate cele două seturi de È™palturi.

***

Apărarea dădu din mână cu nerăbdare:
― Nu e necesar. Onoratul meu adversar poate introduce acele È™palturi când doreÈ™te. Sunt sigur că ele vor arăta nepotrivirile despre care reclamantul pretinde că există. Ce aÈ™ vrea eu să È™tiu de la martor, totuÈ™i, este dacă are la el È™i È™palturile lui Baker.
― Șpalturile lui Baker?

Ninheimer se încruntă, încă nu era foarte stăpân pe sine.
― Da, domnule profesor! AÈ›i depus mărturie că dr. Baker a primit o copie separată a È™palturilor. ÃŽl voi pune pe grefier să citească mărturia dumneavoastră, dacă aveÈ›i dintr-o dată amnezie selectivă. Sau e numai pentru că profesorii sunt, cum ziceÈ›i dumneavoastră, cunoscuÈ›i ca distraÈ›i?

Ninheimer spuse:
― ÃŽmi amintesc de aceste È™palturi. Nu erau necesare, de vreme ce munca era trecută în grija maÈ™inii de corectat...
― AÈ™a că le-aÈ›i ars?
― Nu. Le-am pus în coÈ™ul de hârtii.
― Le-aÈ›i ars, le-aÈ›i aruncat care-i diferenÈ›a? Problema e că v-aÈ›i descotorosit de ele.
― Nu e nimic în neregulă... începu Ninheimer slab.
― Nimic în neregulă? tună apărarea. Nimic în neregulă, cu excepÈ›ia faptului că acum nu avem cum să verificăm È™i să vedem dacă, pe anumite coli de corectură, nu aÈ›i fi putut înlocui un inofensiv spaÈ›iu gol de pe copia dr. Baker, cu o coală din copia dumneavoastră, pe care aÈ›i denaturat-o intenÈ›ionat, astfel încât să siliÈ›i robotul să...

Acuzarea țipă "obiecție", plină de furie. Judecătorul Shane se aplecă înainte, fața lui rotundă dându-și toată silința să-și însușească o expresie de mânie echivalentă cu intensitatea emoției pe care o simțea avocatul.

Judecătorul spuse:
― Domnule avocat, aveÈ›i vreo dovadă pentru declaraÈ›ia uimitoare pe care tocmai aÈ›i făcut-o?

Apărarea spuse cu calm:
― Nici o dovadă directă, domnule judecător. Dar aÈ™ vrea să arăt că, privită aÈ™a cum se cuvinte, transformarea subită a reclamantului, de la anti-robotică la interesul lui brusc față de robotică, refuzul lui de a verifica È™palturile sau de a lăsa pe altcineva să le verifice, omisiunea lui plină de grijă de a permite cuiva să vadă cartea imediat după publicare, toate acestea demonstrează foarte clar...
― Domnule avocat, întrerupse judecătorul nervos, nu e momentul pentru deducÈ›ii ezoterice. Nu reclamantul este judecat. Nici dumneavoastră nu sunteÈ›i acuzator. Interzic acest mod de atac È™i nu pot decât să vă atrag atenÈ›ia că disperarea care trebuie să vă fi determinat să procedaÈ›i astfel nu poate decât să vă înrăutățească situaÈ›ia. Dacă aveÈ›i de pus întrebări admisibile, puteÈ›i continua interogatoriul, domnule avocat. Dar vă pun în vedere să evitaÈ›i astfel de demonstraÈ›ii în această sală de tribunal.
― Nu mai am alte întrebări, domnule judecător.

Când avocatul apărării se întoarse la masa lui, Robertson șopti înflăcărat:
― Ce rost a avut asta, pentru numele lui Dumnezeu? Judecătorul este împotriva dumneavoastră acum.

Apărarea răspunse cu calm:
― Dar Ninheimer este terminat. Și l-am aranjat pentru mutarea de mâine. ÃŽl dăm gata.

Susan Calvin încuviință din cap cu seriozitate.

***

Prin comparație, acuzarea a fost blândă. Dr. Baker a fost chemat și a confirmat cea mai mare parte din mărturia lui Ninheimer. Au fost chemați dr. Speidell și dr. Ipatiev, care și-au expus foarte înduioșător șocul și mâhnirea față de anumite pasaje citate din cartea dr. Ninheimer. Ambii și-au exprimat părerea profesională că reputația de savant a dr. Ninheimer a fost serios deteriorată.

Pentru probă au fost aduse șpalturile, ca și exemplare din cartea tipărită.

Apărarea nu a mai susținut nici un interogatoriu încrucișat în acea zi.

Acuzarea s-a odihnit, iar procesul a fost amânat până a doua zi.

Apărarea a făcut prima mișcare la începutul procedurii din a doua zi. A cerut să fie admis robotul EZ-27 ca spectator la proces.

Acuzarea a obiectat imediat, iar judecătorul Shane i-a chemat pe cei doi avocați la bară.

Acuzarea spuse cu vehemență:
― Este evident ilegal. Un robot nu are voie să se afle în nici o clădire publică.
― Acest tribunal, a demonstrat apărarea, este închis tuturor, cu excepÈ›ia celor care au o legătură apropiată cu procesul.
― O maÈ™ină uriașă, cu o comportare ciudată notorie, îmi va tulbura clienÈ›ii È™i martorii prin simpla ei prezență! Va face un talmeÈ™-balmeÈ™ din proceduri.

Judecătorul păru înclinat să aprobe. Se întoarse către apărare și spuse cu foarte mare indiferență:
― Ce motive aveÈ›i pentru cererea dumneavoastră?

Apărarea spuse:
― Vom afirma că robotul EZ-27 n-ar fi putut deloc, prin natura construcÈ›iei lui, să se comporte aÈ™a cum s-a spus că ar fi făcut-o. Va fi necesar să facem câteva demonstraÈ›ii.

Acuzarea spuse:
― Nu văd rostul, domnule judecător. DemonstraÈ›ii efectuate de salariaÈ›ii de la U.S. Robots nu sunt mărturii semnificative când chiar CorporaÈ›ia este inculpată.
― Domnule judecător, spuse apărarea, dumneavoastră trebuie să hotărâți legalitatea oricărei mărturii, nu avocatul acuzării. Cel puÈ›in aÈ™a înÈ›eleg eu.

Judecătorul Shane, de ale cărui prerogative se abuza, spuse:
― ÃŽnÈ›elegeÈ›i corect. Oricum, prezenÈ›a unui robot aici ridică probleme legale importante.
― Cu siguranță, domnule judecător, nici una care să nesocotească vreo cerință a justiÈ›iei. Dacă robotul nu este prezent, suntem împiedicaÈ›i să ne prezentăm singura apărare.

Judecătorul căzu pe gânduri:
― Ar fi problema transportării robotului până aici.
― Aceasta este o problemă cu care CorporaÈ›ia s-a confruntat adesea. Lângă tribunal este parcat un camion, construit în conformitate cu legile referitoare la transportul roboÈ›ilor. Robotul EZ-27 este într-o ladă, păzit de doi oameni. UÈ™ile camionului sunt asigurate cum se cuvine È™i au fost luate toate celelalte măsuri de precauÈ›ie.
― PăreÈ›i sigur, spuse judecătorul Shane, revenindu-i proasta dispoziÈ›ie, că în această privință judecata va fi în favoarea dumneavoastră.
― Deloc, domnule judecător. Dacă nu va fi, pur È™i simplu trimitem camionul înapoi. Nu am făcut nici un fel de presupunere privind decizia dumneavoastră.

Judecătorul încuviință:
― Cererea din partea apărării este aprobată.

Lada a fost adusă pe o platformă mare, iar cei doi oameni care o manevrau au deschis-o. Sala tribunalului s-a cufundat într-o liniște de moarte.

***

Susan Calvin așteptă până ce folia subțire de celofan fu scoasă, apoi întinse o mână:
― Hai, Easy.

Robotul privi înspre ea și întinse un braț mare de metal. Era mai înalt decât ea cu mai mult de jumătate de metru, dar o urma cu blândețe, ca un copil agățat de fusta mamei. Cineva chicoti nervos și fu redus la tăcere de o privire severă a dr. Calvin.

Easy se așeză singur într-un scaun mare, adus de ușier, care trosni, dar rezistă.

Apărarea spuse:
― La timpul potrivit, domnule judecător, vom dovedi că acesta este de fapt robotul EZ-27, robotul în cauză, folosit de Universitatea de Nord-Est pe perioada de timp la care ne referim.
― Bun, spuse domnul judecător. AÈ™a va trebui. Eu, de exemplu, habar n-am cum poate fi deosebit un robot de altul.
― Și acum, spuse apărarea, aÈ™ dori să chem primul meu martor la bară. Domnul profesor Ninheimer, vă rog.

Grefierul ezită, privi spre judecător. Judecătorul Shane întrebă, vizibil surprins:
― ÃŽl chemaÈ›i pe reclamant ca martor al dumneavoastră?
― Da, domnule judecător.
― Sper că vă daÈ›i seama că, atâta timp cât este martorul dumneavoastră, nu vă este permisă nici una din atitudinile pe care le-aÈ›i putea exersa dacă aÈ›i supune interogatoriului un martor al acuzării.

Apărarea spuse cu blândețe:
― Singurul meu scop este să ajung la adevăr. Nu e nevoie decât să pun câteva întrebări de rutină.
― Ei bine, spuse judecătorul cu îndoială, dumneavoastră vă ocupaÈ›i de caz. ChemaÈ›i martorul.

Ninheimer se așeză la bară și i se aduse la cunoștință că era tot sub incidența jurământului. Părea mai nervos decât fusese cu o zi înainte, aproape temător.

Dar apărarea îl privi cu blândețe:
― Deci, domnule profesor Ninheimer, îi daÈ›i în judecată pe clienÈ›ii mei pentru 750.000 dolari.
― Aceasta este... hm... suma. Da.
― Sunt foarte mulÈ›i bani.
― Mi s-a făcut foarte mult rău.
― Cu siguranță nu chiar atât de mult. Materialul în discuÈ›ie cuprinde numai câteva pasaje dintr-o carte. Poate că au fost aceste pasaje cu ghinion dar, la urma urmei, cărÈ›ile apar câteodată cu greÈ™eli curioase în ele.

Nările lui Ninheimer fremătară:
― Domnule, această carte trebuia să fie încununarea carierei mele profesionale! ÃŽn schimb, mă face să apar ca un savant incompetent, ca o persoană care denaturează părerile onoraÈ›ilor mei prieteni È™i asociaÈ›i È™i ca un încrezător în... hm... puncte de vedere ridicole È™i demodate. ReputaÈ›ia mea este iremediabil distrusă! Nu mai pot ridica niciodată capul în nici o... hm... adunare a oamenilor de È™tiință, indiferent de rezultatul acestui proces. Cu siguranță nu-mi voi mai putea continua cariera, care a fost toată viaÈ›a mea. ÃŽnsuÈ™i scopul vieÈ›ii mele a fost... hm... nimicit È™i distrus.

Apărarea nu făcu nici o încercare să întrerupă discursul, ci își privi absentă unghiile de la degete tot timpul. Apoi continuă, foarte alinător:
― Dar, domnule profesor Ninheimer, cu siguranță că la vârsta dumneavoastră nu puteÈ›i spera să câștigaÈ›i mai mult de ― să fim generoÈ™i ― 150.000 dolari în tot restul vieÈ›ii. Și totuÈ™i cereÈ›i tribunalului să vă dea de cinci ori mai mult.

***

Ninheimer spuse, într-o izbucnire de emoție:
― Nu am fost distrus numai pe viață. Nu È™tiu câte generaÈ›ii de sociologi mă vor arăta cu degetul de acum încolo ca pe un... hm... prost sau nebun. Adevăratele mele realizări vor fi îngropate È™i ignorate. Sunt distrus nu numai până în ziua morÈ›ii, dar È™i după aceea, pentru că vor fi întotdeauna oameni care nu vor crede că un robot a fost cel care a făcut acele inserturi.

În acest moment, robotul EZ-27 se ridică în picioare. Susan Calvin nu făcu nici o mișcare să-l oprească. Rămase nemișcat, privind drept înainte. Apărarea oftă ușurel.

Vocea melodioasă a lui Easy răsună cu claritate. El spuse:
― AÈ™ vrea să explic tuturor că am introdus, într-adevăr, anumite pasaje în È™palturi, care păreau vădit opuse celor iniÈ›iale...

Până și avocatul acuzării se sperie prea tare, la vederea unui robot înalt de vreo doi metri și jumătate care se ridicase pentru a se adresa tribunalului, ca să mai fie capabil să ceară încetarea a ceea ce lui i se părea un procedeu cât se poate de ilegal.

Când își veni în fire era prea târziu, pentru că Ninheimer se ridicase de pe scaunul martorului, cu fața schimonosită și țipând violent:
― Naiba să te ia, È›i s-a spus să-È›i È›ii gura...

Se întrerupse scrâșnind și tăcu și Easy.

Acum, acuzarea era în picioare, cerând să se declare judecată nedreaptă.

Judecătorul Shane pocni disperat din ciocănel:
― LiniÈ™te! LiniÈ™te! Avem, cu siguranță, toate motivele să declarăm aici judecată incorectă, numai că, în interesul justiÈ›iei, aÈ™ vrea ca profesorul Ninheimer să-È™i completeze declaraÈ›ia. L-am auzit clar spunându-i robotului că acestuia i s-a spus să-È™i È›ină gura despre ceva. Domnule profesor Ninheimer, în mărturia dumneavoastră nu există nici o menÈ›iune cum că aÈ›i fi dat instrucÈ›iuni robotului să-È™i È›ină gura despre un anumit lucru.

Ninheimer îl fixă pe judecător, fără să scoată un cuvânt.

Judecătorul Shane spuse:
― I-aÈ›i dat instrucÈ›iuni robotului EZ-27 să-È™i È›ină gura în legătură cu ceva? Și dacă da, în legătură cu ce?
― Domnule judecător, începu Ninheimer răguÈ™it È™i nu mai putu continua.

Vocea judecătorului deveni mai tăioasă:
― De fapt, dumneavoastră aÈ›i dat ordin să se facă inserturile în cauză în È™palturi È™i apoi i-aÈ›i ordonat robotului să nu divulge rolul dumneavoastră în această afacere?

Acuzarea obiectă cu putere, dar Ninheimer țipă:
― O, la ce bun? Da! Da!

Și fugi de la bara martorului. La ușă fu oprit de un ușier, apoi se prăbuși neajutorat pe un scaun din ultimele rânduri, cu capul în mâini.

Judecătorul Shane spuse:
― Pentru mine este clar că robotul EZ-27 a fost adus aici ca momeală. ÃŽn afară de faptul că momeala a prevenit o serioasă eroare judiciară, l-aÈ™ acuza pe avocatul apărării de sfidare. Acum este clar, fără nici o îndoială, că reclamantul a comis ceea ce mie mi se pare o fraudă complet inexplicabilă, de vreme ce, cu bună È™tiință, își ruina cariera în acest fel...

Verdictul a fost, bineînțeles, în favoarea inculpatului.

***

Dr. Susan Calvin se prezentase ea însăși la reședința de burlac a dr. Ninheimer, din clădirea Universității. Tânărul inginer care condusese mașina se oferi să o însoțească, dar ea îl privi cu dispreț:
― Crezi că o să mă atace? AÈ™teaptă aici.

Ninheimer nu era dispus să atace pe nimeni. Împacheta, fără să piardă timp, nerăbdător să plece înainte ca hotărârea împotriva lui, dată de tribunal, să devină cunoscută.

O privi pe Calvin cu un aer ciudat de neîncredere și spuse:
― Ai venit să-mi anunÈ›i recursul? Dacă da, nu veÈ›i obÈ›ine nimic. Nu am bani, nu am slujbă, nu am viitor. Nu pot acoperi nici măcar cheltuielile de judecată.
― Dacă umbli după milă, spuse Calvin rece, n-o căuta aici. Þi-ai făcut-o singur. Oricum, nu va fi nici un recurs, nici contra ta, nici a universității. Vom face chiar tot ce se poate ca să scapi de închisoare pentru mărturie mincinoasă. Nu suntem răzbunători.
― O, de asta nu sunt deja la arest pentru mărturie mincinoasă? Mă miram. TotuÈ™i, adăugă el cu amărăciune, de ce aÈ›i fi răzbunători? AÈ›i obÈ›inut ce doreaÈ›i.
― PuÈ›in din ceea ce vrem, da, spuse Calvin. Universitatea îl va păstra pe Easy în folosință la un preÈ› de închiriere considerabil mai mare. Mai mult, o anumită publicitate referitoare la proces va face posibil să plasăm mai multe modele EZ în alte instituÈ›ii, fără teama de a se repeta acest necaz.
― Atunci, de ce ai venit să mă vezi?
― Pentru că încă nu am obÈ›inut tot ce vreau. Vreau să È™tiu de ce îi urăști pe roboÈ›i atât de mult. Chiar dacă ai fi câștigat procesul, reputaÈ›ia È›i-ar fi fost ruinată. Banii pe care i-ai fi putut obÈ›ine n-ar fi putut compensa asta. Satisfacerea urii față de roboÈ›i ar fi fost o compensaÈ›ie suficientă?
― Te interesează mintea umană, dr. Calvin? întrebă Ninheimer, cu o ironie acidă.
― ÃŽn măsura în care reacÈ›iile ei se referă la siguranÈ›a roboÈ›ilor, da. De aceea, am învățat puÈ›ină psihologie umană.
― Destulă ca să mă poÈ›i păcăli!
― Nu a fost greu, spuse Calvin fără îngâmfare. Dificultatea a fost s-o fac în aÈ™a fel, încât să nu-i dăuneze lui Easy.
― ÃŽÈ›i e caracteristic să ai mai multă grijă de o maÈ™ină, decât de un om.

O privi cu un dispreț violent, care nu o mișcă:
― E doar o aparență, domnule profesor Ninheimer. Doar fiind îngrijorat pentru roboÈ›i, poÈ›i fi într-adevăr îngrijorat pentru omul secolului douăzeci È™i cinci. Ai înÈ›elege asta, dacă ai fi robotician.
― Am citit destulă robotică, pentru a È™ti că nu vreau să fiu robotician.
― Iartă-mă, ai citit o carte despre robotică. Nu te-a învățat nimic. Ai învățat destul ca să È™tii că i-ai putea ordona multe lucruri unui robot, chiar să falsifice o carte, dacă ai proceda aÈ™a cum trebuie. Ai învățat destul ca să È™tii că nu-i poÈ›i ordona să uite ceva fără să riÈ™ti să fii descoperit, dar ai crezut că eÈ™ti mai în siguranță dacă-i ordoni simpla tăcere. Te-ai înÈ™elat.
― Din tăcerea lui ai ghicit adevărul?
― N-am ghicit. Erai amator È™i nu È™tiai destul ca să-È›i acoperi urmele complet. Singura mea problemă era să dovedesc asta judecătorului È™i ai fost destul de amabil să ne ajuÈ›i, în ignoranÈ›a față de robotica pe care pretinzi că o dispreÈ›uieÈ™ti.

***

― DiscuÈ›ia asta are vreun scop? întrebă Ninheimer obosit.
― Pentru mine, da, spuse Susan Calvin, pentru că vreau să înÈ›elegi cât de greÈ™it i-ai judecat pe roboÈ›i. L-ai făcut pe Easy să tacă, spunându-i că, dacă povesteÈ™te cuiva despre propria-È›i deformare a cărÈ›ii, îți pierzi slujba. Aceasta a creat în Easy un anumit potenÈ›ial pentru tăcere, care a fost destul de puternic ca să reziste eforturilor noastre de a-l desfiinÈ›a. I-am fi stricat creierul, dacă insistam.

La bara martorului, totuși, ai creat un contrapotențial și mai mare. Ai spus că, deoarece lumea va crede că dumneata, și nu un robot, ai scris pasajele în discuție din carte, vei pierde mult mai mult decât slujba. Îți vei pierde reputația, situația, respectul, rațiunea de a trăi. Vei fi uitat după moarte. Ai creat un potențial nou și mai puternic... iar Easy a vorbit.
― O, Doamne, spuse Ninheimer, întorcându-È™i capul.

Calvin era necruțătoare. Spuse:
― ÃŽnÈ›elegi de ce a vorbit? Nu ca să te acuze, ci pentru a te apăra! Matematic se poate demonstra că avea de gând să-È™i asume întreaga vină pentru greÈ™eala dumitale, să nege că ai avut ceva de-a face cu asta. I-o cerea Prima Lege. Avea de gând să mintă, să-È™i facă rău singur, să aducă daune băneÈ™ti unei corporaÈ›ii. Toate astea însemnau pentru el mai puÈ›in decât salvarea dumitale. Dacă ai fi înÈ›eles cu adevărat roboÈ›ii È™i robotica, l-ai fi lăsat să vorbească. Dar n-ai înÈ›eles, cum eram sigură, cum i-am garantat È™i avocatului apărării că nu vei înÈ›elege. ÃŽn ura dumitale față de roboÈ›i, erai sigur că Easy va reacÈ›iona cum reacÈ›ionează È™i se apără o ființă umană, pe seama dumitale. AÈ™a că, intrând în panică, te-ai înfuriat... È™i te-ai autodistrus.

Ninheimer spuse cu dușmănie:
― Sper ca într-o zi roboÈ›ii dumitale să se răzvrătească È™i să te omoare!
― Nu fi prost, spuse Calvin. Acum vreau să-mi explici de ce ai făcut toate astea.

Ninheimer rânji, desfigurat și trist:
― Trebuie să-mi disec mintea, nu-i aÈ™a, de dragul curiozității dumitale intelectuale, ca să fiu scutit, în schimb, de acuzaÈ›ia de mărturie mincinoasă?
― Spune-i cum vrei, spuse Calvin impasibilă. Dar explică.
― Ca să poÈ›i para viitoarele tentative anti-robot cu mai multă eficiență? Ca să le înÈ›elegi mai bine?
― Recunosc.
― Știi, zise Ninheimer, îți voi spune... doar ca să vezi că nu-È›i este de nici un folos. Nu poÈ›i înÈ›elege argumentele omeneÈ™ti. Nu poÈ›i înÈ›elege decât afurisitele de maÈ™ini, pentru că È™i dumneata eÈ™ti o maÈ™ină îmbrăcată în piele.

***

Respira greu, iar în vorbirea lui nu era nici urmă de ezitare, nici o preocupare pentru precizie. De parcă n-ar mai fi avut nevoie de precizie. Spuse:
― Timp de două sute cincizeci de ani, maÈ™ina l-a înlocuit pe om È™i l-a distrus pe meseriaÈ™. Olăritul a renunÈ›at la lut È™i la cuptor. Lucrările de artă au fost înlocuite de zorzoane identice imprimate pe o matriță. Spune-i progres, dacă-È›i place! Artistul este redus la abstracÈ›ii, limitat la lumea ideilor. El trebuie să proiecteze ceva în minte ― È™i apoi maÈ™ina face restul.

Crezi că olarul se mulțumește cu creația mentală? Crezi că e suficientă ideea? Că nu înseamnă nimic să simți lutul, să vezi cum se face obiectul, în timp ce mâna și mintea lucrează împreună? Crezi că dezvoltarea reală nu se comportă ca o reacție inversă, ca să modifice și să îmbunătățească ideea?
― Dumneata nu eÈ™ti olar, spuse dr. Calvin.
― Sunt un artist creator! Proiectez È™i creez articole È™i cărÈ›i. Asta înseamnă mai mult decât să gândeÈ™ti cuvintele È™i să le pui în ordinea corectă. Dacă asta ar fi tot, n-ar mai fi nici o plăcere, nici o răsplată.

O carte trebuie să capete o formă în mâinile scriitorului. Trebuie să vezi într-adevăr capitolele crescând È™i dezvoltându-se. Trebuie să munceÈ™ti È™i iar să munceÈ™ti È™i să urmăreÈ™ti cum schimbările au loc chiar dincolo de ideea originală. Adică să iei È™palturile în mână È™i să vezi cum arată frazele tipărite È™i să le remodelezi. ÃŽn fiecare etapă a jocului există o sută de contacte între om È™i opera lui ― iar contactul în sine este atrăgător È™i-l răsplăteÈ™te pe om pentru munca depusă în creaÈ›ia lui, mai mult decât orice altceva. Robotul tău ar face să dispară asta!
― La fel se întâmplă cu o maÈ™ină de scris sau o maÈ™ină de tipărit. Propui să ne întoarcem la decorarea manuală a manuscriselor?
― MaÈ™inile de scris È™i de tipărit iau câte ceva, dar robotul tău ne-ar lipsi de tot. Robotul tău preia È™palturile. ÃŽn curând, el sau alÈ›i roboÈ›i ar prelua scrierea iniÈ›ială, cercetarea izvoarelor, verificarea È™i colaÈ›ionarea paginilor, poate până È™i deducÈ›ia concluziilor. Asta ce-ar mai lăsa omului de È™tiință? Doar un lucru ― hotărârile seci, referitoare la ordinele pe care să le dea robotului! Vreau să feresc generaÈ›iile viitoare de savanÈ›i de un asemenea iad final. Asta a însemnat pentru mine mai mult chiar decât propria-mi reputaÈ›ie, aÈ™a că m-am apucat să distrug CorporaÈ›ia de RoboÈ›i din Statele Unite prin orice mijloace.
― Erai sortit să dai greÈ™, spuse Susan Calvin.
― Eram sortit să încerc, spuse Simon Ninheimer.

Calvin se întoarse și ieși. Își dădu toată silința să nu simtă nici o strângere de inimă pentru bărbatul învins.

N-a reușit întru totul.