agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2886 .



Daemon
prose [ ]
nu avea sa mai vadă...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [dorul ]

2005-08-30  | [This text should be read in romana]    | 



-Vreau să te știu… Vreau să te cunosc cum nu te-a mai cunoscut nimeni, Fabian… Vreau să îți cunosc fiecare cotlon al ființei tale, al sufletului tău…

Știa că nu o va putea lăsa niciodată pe deplin înlăuntrul său. Și totuși promisese. Promisese pentru că era atât de îndrăgostit de ființa ei - de sufletul ei atât de cald și frumos încât nu i-ar fi putut refuza nimic. De atunci trăia cu o continua temere că totul se va sfârși rău. Îi spusese de pe atunci că nu va putea, și că se va chiui mult să afle anumite părți ale sale… Dar momentul acela... pe care credea că avea să îl întârzie până la sfârșit... era acum aici... Se trezise cu mâna înfiptă în trupul femeii pe care o iubea, realizând că fiecare clipă trecuta, mai departe, avea să îl transforme în elementul pe care îl simțise în sine de la bun început, și pe care ea vroia atât de mult să îl afle, de când îi spusese de el.

-Numai atunci am să te pot iubi pe deplin…

Vorbele acestea răsunau acum în urechile sale, fără folos.

*

Se trezise cu pumnul trecând prin sticla geamului de la fereastra biroului, chiar în fața colegilor săi.

-Fabian! Ce e cu tine?

Furia pusese stăpânire pe el complet, însă lovitura aceea atât de neașteptată aproape că îl calmase. Se trezise acum, însă în fața colegilor săi nu știa cum să se justifice. Se ridicase de la birou, ascultându-i cum se ceartă, cu gândul departe fiind, și... într-un final se oprise cu pumnul în geam.

Încurcat le spusese ca nu e nimic grav, ca era foarte nervos și că va plăti el pentru geam, că nu aveau de ce sa se teamă, iar apoi plecase din cameră, cu mâna având o rană destul de mare din care sângele începuse să curgă puternic. Ajuns în birou, înfășurase o batistă în jurul pumnului, iar apoi plecase acasă. Drumul cu mașina fusese infernal, mâna îl durea, costumul și-l pătase iremediabil, iar durerea ce trimisese acel pumn prin geamul sălii de conferințe, revenea.

-Ce e cu tine? Ce-ai pățit?

Era vocea aceleiași Leila, ființa aceea dulce și caldă, ce îl făcuse să cunoască din nou dragostea, iar acum stătea în fața ușii terifiată de imaginea din fața sa.

-Nimic.

-Cum adică nimic? Vrei să îmi spui, ca asta nu e nimic?

Arăta către mana plină de sânge, care începuse să îl doară infernal de tare. Se uită la mână și apoi la femeia ce stătea încă speriată în fața lui. O lua ușor în brațe, fără să o atingă cu partea murdară, liniștind-o și spunându-i ce se întâmplase. Apoi o luă de mână, și merse în baie, unde își spălă pumnul tăiat și o rugă să îl panseze.

-Mama e în spital. E în spital de două săptămâni și mie nici măcar nu au vrut să-mi spună. Cică să nu mă îngrijorez. Am aflat asta înainte de ședința, azi. Și bineînțeles că nici ședința nu a mers mai bine... Eu nu am putut să îi țin în frâu ca alta dată, ei nu au observat nimic, ca de obicei, iar Carmen a fost parcă cea care băga zânzanie între ei azi. Pur și simplu m-am trezit cu mâna prin geam. Nu știu ce a fost cu mine, dar nu mă mai puteam controla.

-Te cred, Fabian...

Pansându-i mâna cu atâta căldură, Leila parcă pansa mai mult de atât. O inima plină de furie și durere, o inimă care începea să își simtă furia interioară mai puternic decât oricând până atunci.

*

-Ieși! Ieși acum din cameră, te implor! Cât mă mai pot controla!

Urla cât îl țineau plămânii, iar soția sa îl privea înmărmurită, fără să se poată mișca. Era un demon, Fabian al ei, nu mai exista în clipa aceea de furie. Groaza o împietrise. Era aproape gata să o lovească pe ea, când, în fața ei, se oprise cu privirea asupra pântecului crescut… Era viață din viața lui… nu putea… o privise apoi în ochi și dincolo de groaza ce se citea în ochii ei, văzuse dragostea ce o purta pentru el…

În ziua aceea își rupsese brațul în peretele bucătăriei, pe care aproape că îl crăpase. Căzuse apoi în genunchi în fața Leilei, plângând și implorând pentru iertare. Pentru câteva zile după aceea se purtase ca un înger, însă nimic nu mai era la fel…

Știa că trebuia să plece. Se hotărâse să îi spună în ziua când…

*

Își scoase mâna plină de sânge, din pieptul femeii ce îi căzuse în brațe, lăsându-i trupul jos, ușor, întinzându-l pe pământ. Privirea goala îi era lipită de ochii celei care se zbătea între viață și moarte în brațele lui. Leila încă încerca să își țină ochii incetoșați ațintiți asupra ochilor lui, răceala aprigă a morții o cuprindea din ce în ce mai tare, fără ca ea sa mai poată măcar lupta împotriva ei.

-Þi-a spus să nu îl împingi spre a-ți arăta latura aceasta.

Zâmbetul dăinuia regește pe fata lui Fabian. Cu ultimele puteri, Leila descoperea o ființă total schimbată, elementul acela din el, pe care dorea sa-l cunoască, se trezise complet; iar calea de întoarcere pe care o văzuse ea, acum era imposibilă. Un fir de sânge începuse să i se prelingă pe gură, în clipa în care, cu ultimele puteri, înainte să se lase pradă morții, realiza ca îl iubea! Și în forma aceea grotească, îl iubea, l-ar fi iubit o viață întreagă dacă ar fi putut, l-ar fi iubit cu toate că el nu ar mai fi știut ce e dragostea, l-ar fi iubit pentru sămânța de viață pe care o născuseră amândoi...

-Și așa, Fabian, și așa... te...

Trecându-și degetele pline de sânge peste chipul inert al femeii, apoi prin părul negru ca abanosul, Fabian se ridică. Zâmbetul încă domnea pe chipul său, însă ochii vărsau lacrimi.

-L-ai fi iubit mai departe pe cel care fusese... nu demonul, nu monstrul care este acum. Adio Leila. Plecă zâmbind mai departe, și închizându-si pentru ultima oară ochii pentru a nu-i mai deschide niciodată. Nu avea sa mai vadă...

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!