agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-08 | [This text should be read in romana] |
O fi existând un motiv al instalării stării de tristețe? La urma urmelor ce-i tristețea asta, și cum de-și permite să se instaleze în noi ca la ea acasă? E și periculos faptul în sine, pentru că dacă o lași de capul ei se modifică, genetic presupun!, devenind depresie. Trebuie să intervii cumva, nu să stai să afli cum și ce fel e cu tristețea asta. E bine să profiți de pe urma ei, să te lași bântuit de tot felul de idei extraordinare.
Dintre toate tristețile mele, forma cea mai urâtă e “tristețea de vară”. E abominabilă, ce să mai spun! Anul ăsta m-a apucat acum cinci minute. Imediat am luat măsurile potrivite de vindecare. Bunăoară, după ce m-a invadat această ultimă tristețe de vară, am regizat altfel “Lacul lebedelor”. Am mers foarte departe cu modificările, adică am modificat complet percepția asupra “Lacului lebedelor”, dându-i o perspectivă ... ecologică. Am scos tot ce ține de decor, lumini, instalații etc. Pe urmă am scos efectele sonore poluante. Am lăsat lacul așa cum a fost el de la mama lui, cu malurile sale originare, cu reflexele lui luminoase, cu mirosul și mișcarea lui, cu liniștea, sau în liniștea lui. Am repus în drepturi iarba, flora și fauna lacustră, copacii, vântul și toate celelalte amănunte, de multe ori imperceptibile: să-l bată vântul, să-l umple ploaia, să-l golească seceta, să i se surpe malurile, să se aleagă praful și pulberea dacă se poate. Dacă va fi așa, atunci efectul tragic va fi colosal. Când o să bată vântul, ei bine, efectul său asupra frunzelor va fi unul de natură sonoră, ceva de soiul aplauzelor în rafale. Am intervenit radical și asupra distribuției. Am zvârlit cu balerinele cât colo. Cu indecența și lascivitatea lor compromit fluxul hormonal normal, apoi dau și de bănuit asupra destinației activităților instituției care organizează spectacolul. Am decis să fac lebede din lut. Pe Prințesă o re-botez, îi zic Prințesa Sisi și o fac din lut ars, ca să nu induc cine știe ce sugestii depreciative la adresa ei, sau să fiu acuzat de plagiat. Despre prinț nici nu mai poate fi vorba. Nu-și mai are locul și rostul, rolul lui în distribuție fiind unul nul. Ignorându-l evit posibilitatea de a-l pune să facă valuri de pomană, chestiune care ar afecta succesul garantat al punerii mele în scenă a renumitului balet. În sfârșit, e bine de știut că nu mizez pe turbarea aia provocată de depresia natural instalată, cronică și incurabilă, care te face să părăsești spectaculul după cinci minute, pe motivul că e lipsit de autenticitate și originalitate, ci vreau să inspir tristețea și melancolia în configurațiile lor absolute. La ieșirea din sala de spectacol vă așteaptă un scurt chestionar, pe care vă invit să-l completați. CHESTIONAR 1. ideea provine din capul unuia care e "sisi la cap"? 2. v-ați confruntat cu o idee originală? 3. regizorul încalcă legea copyright-ului? 4. Prințesa Sisi a fost tratată “nenatural”, cam ca o strachină banală? 5. recomandați regizorului să utilizeze rețeta pentru: Spărgătorul de nuci, Vrăjitorul din Ozz, Romeo și Julieta? Vă mulțumesc! ... Răspundeți repede, că iar m-a apucat o criză, acută de data asta, de “tristețe de vară”. M-am uitat, pe sărite, pe la posturile tv. și văd că a început adevăratul măcel năucitor electoral pentru Parlamentul European, imediat după ce au fost communicate rezultatele finale ale scrutinului de duminică – ieri, parcă, s-a jucat piesa asta, nu? Mi-a venit o idee formidabilă de cum și-n ce fel să pun în scenă “Zbor deasupra unui cuib de cuci”.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy