Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob în filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcați atent la dungă, murdăriți de fecale și urină. “A avut oare erecție înainte de moarte?”, a crescut întrebarea în capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit și părinților că nu se străduiește deloc să învețe, și ce palme a primit de la tatăl său pentru asta. Stătea și se uita, ar fi vrut să se apropie, însă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, îi era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: “Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine.” De câteva zile tot repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor și părinților. N-a nins încă, totuși prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai închis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândește Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieșit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Și trebuia să plătească datoria în două zile. Era nervos, roșu la față, nu de pagubă în principal, ci fiindcă Florin, Alin și Viorel l-au miștocărit crunt. De obicei câștiga el. Azi însă n-a fost în mână și cei trei i-au simțit de la început slăbiciunea ca sălbăticiunile sângele.
I se părea că Santamaria îl privește din ștreang. “Să te sânzuri când ai un asemenea nume…”, murmură Călin și-și aprinse o țigară. “Acum pot fuma și-n fața ta, na.” De undeva, de departe, se amestecau voci.
Se apropie de fostul profesor cu țigara în colțul gurii. Dintr-o dată a început să ningă. Îl căută pe spânzurat în buzunarul de la piept al scurtei și găsi un pormoneu. Erau în el 10 lei, acte și-o scrisoare de adio. “Ce scârțar”, înjură în barbă și-și înghesui fulgerător pormoneul sub pantaloni, în chiloți.Vocile erau foarte aproape.
“Dumnezeuleee”, a început să strige și să alerge în direcția vocilor.
Erau doi polițiști și câțiva inși care aveau casele prin preajmă.
Cuvintele i-au secat și-și tot agita mâna în direcția mortului. Și ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.
- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roșcată și înfofolit jerpelit.
- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinți un polițist. Călin a dat din cap că înțelege. Același polițist a găsit un fișic de sute în pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1300 de lei.
- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt polițist și a început să plângă.
- Nu plânge copile, așa e viața, l-a împis într-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii începeau să se topească. Parcă lăcrima și spânzuratul.
- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu știu cine, căci ochii îi erau plini de lacrimi. “Ce tâmpit sunt. Fraier. Și morții mă umilesc”, își spuse.
- Ce ți-e și cu viața, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.
Călin Bob arse acasă pormoneul în teracotă. N-a citit ultimele rânduri ale lui Santamaria. Nu s-a uitat la televizor și-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.