Am găsit vestuța aceea ciudată din fulgi de pasăre. Nimic nu era întâmplător la Mihai și de aceea mă întreb: ce l-a determinat să ne dăruiască aceste veste ciudate? Am îmbrăcat-o și m-am privit în oglindă. Chiar îmi plăcea. Am terminat singură sticla cu vin și am adormit pe canapea, fără vise. Au mai trecut câteva zile în care nu am mai avut timp să scriu în jurnal. Am făcut împuternicire Iulianei pentru a putea vinde casele și una dintre mașini, urmând ca banii încasați să mi-i depună în cont.
La serviciul pașapoarte m-am dus plină de curiozitate dar afișând un aer superior. Am rostit cuvintele magice:"sunt din partea domnului Mihai" și funcționarul, lovit de amabilitate, a fost prompt și amabil:"sigur, doamnă, totul e rezolvat. Spune-ți domnului Mihai că ne-a făcut plăcere să-l servim". Am plecat de acolo cu un aer trufaș de parcă fratele meu ar fi fost mai mare decât fratele lui, na! Pe chipul meu se putea citi întrebarea:"de ce a fost nevoie să apelez la serviciile domnului Mihai?"
L-am sunat pe Robert și l-am întrebat de ce vize sau avize mai aveam nevoie.
"Mergeți la ambasadă și spuneți funcționarei, doamna Clara, că... sunteți din partea domnului Mihai." Am depus documentele și a doua zi totul era rezolvat. La plecare, doamna Clara a ținut să mă roage:"spune-ți, vă rog, domnului Mihai că ne-am dat toată silința." Starea de amuzament m-a părăsit și am devenit contrariată. Cine este acest domn Mihai, al cărui nume deschide atâtea uși? Bagajele erau făcute. A doua zi era vineri și aveam să plecăm spre țara făgăduinței. Baloo era tuns, șamponat și dotat cu zgardă, lesă, botniță, pe lângă o uriașă cutie de transport. Pașapoartele erau pe masă. Am plecat cu Adam și Cornelia în oraș. Baloo a dorit să ne însoțească așa că a luat loc pe bancheta din spate. L-am îndemnat să se așeze pentru că nu mai vedeam nimic în lunetă. Pe Cornelia am lăsat-o la sediul central al loteriei iar noi am plecat mai departe. Am dorit să facem cumpărături pentru copii de dincolo de ocean. Am parcat în fața unui nou supermarket și din parcare s-a apropiat de geamul mașinii un cerșetor agresiv. Baloo și-a arătat colții mârâind iar agresorul s-a depărtat de mașină. L-am lăsat pe Baloo să păzească iar noi am intrat la târguieli de cadouri și de podoabe pentru pomul de iarnă. Vestea că aveam să plecăm s-a răspândit printre toate prietenele și cunoștințele mele. Am ajuns acasă și curtea era plină de mașini iar sufrageria era ticsită de cei care voiau să-și ia rămas bun. Cornelia, într-o ținută elegantă, discuta cu Sanda, cu Narcisa, cu Virginia. Robert cel Mare o privea insistent pe Narcisa, iar ea arunca câte o ocheadă pe după paharul cu vin. Măsuța era plină de gustări. Am intrat cu mânuța lui Adam în palma mea, și toată lumea a început să cânte mulți ani trăiască. Iuliana, cu fetele ei, arăta încântătoare. Adam s-a molipsit de bucuria generală și trecea pe la fiecare dintre musafiri. Cornelia și-a cerut scuze pentru invitațiile făcute dar s-a scuzat că a dorit să sărbătorească premiul cel mare de la loto. Am lăsat pe mai târziu adusul cumpărăturilor și am intrat în iureșul acela vesel. A apărut și tortul și șampania. Cornelia avea să facă o fundație pentru copii orfani și asta a determinat-o să facă petrecerea. Narcisa a dorit să plece și Robert s-a oferit să o conducă. Rând pe rând au plecat toți musafirii. Adam a adormit cu mine iar la picioarele patului nostru s-a întis uriașul Baloo. Ne-am trezit din cauza unei raze de soare ce ne gâdila pleoapele.
"Mami, azi plecăm!"
"Sigur! La ora 14 decolează avionul."
Frenezia plecării îl cuprinsese și pe Adam. Bagajul"sumar" s-a dovedit a fi cam mare. Gențile erau pe hol, în casă era ordine și micul dejun ne aștepta. Cornelia cumpărase un buchet uriaș de trandafiri ce tronau într-o glastră lângă canapea. Tot ea ne-a condus la aeroport. Ne-am despărțit cu emoție iar noi am intrat în spațiul celor care plecau. S-a dovedit că bagajele erau cam multe și aveam ceva probleme. Pentru o clipă m-a fulgerat un gând și am rostit răspicat:"Sunt soția domnului Mihai!" După o scurtă șoșoteală intre cei ce-mi făceau probleme cu bagajele lucrurile s-au netezit, figurile au devenit mai prevenitoare, mai calde. Baloo, în cușca lui imensă, a fost transportat în locul destinat transportului de animale. Bagajul nostru a fost preluat și a început îmbarcarea. Mi-a sunat telefonul și, nerăbdătoare, fără să mă uit cine sunase, răspund. Era Costel:
"Pui, mă întorc poimâine, poate reușești să-mi faci ceva de mâncare." Pentru o clipă mi-a venit să râd, apoi m-a incercat un sentiment de revoltă.
"Bine, Costel." Am încheiat convorbirea și am închis telefonul definitiv.
Pe lângă noi a trecut un bătrân cu baston care, ridicându-și pălăria mi-a spus:
"Drum bun, doamnă. Astăzi e vineri iar luni va fi tot vineri!"