agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1365 .



Paianjenii
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [PadureaLetea ]

2010-01-21  | [This text should be read in romana]    | 




PÃIANJENII

de Paul Sârbu




Garip , „veneticul” ,afumă ieșirile unei vizuini de vulpe , la rădăcina unui mare frasin de baltă ,din Hasmacul Lupilor .Făcu fumar din baligă uscată de vacă , presărată cu țipirig și ardei iute. Așteptă la pândă cu o ghioagă .Dinăuntru , fumul alb, înecăcios și înțepător , scoase afară ,chelălăind , trei pui de vulpe, zbârliți și speriați , tușind .Dar Garip îi lăsă , fiind prea mici .Așteptând în continuare cu parul pregătit , își aminti cum unii braconieri din sat băteau lăbuțele puilor în cuie , chiar pe tulpina copacilor .Aceștia răstigniți, însângerați , scheunau de durere până mureau sau până venea cumătra la ei , din adâncurile pădurii , iar oamenii o împușcau . Insă Garip n-avu inima asta ! Se vedea că nu e din partea locului ! De asta se-ntorcea mai totdeauna fără vânat !
Crezând că animalul nu e în văgăună , își pierdu răbdarea .Când vru să plece , dinăuntru dădu buzna afară și vulpea , cu pala aprinsă în spate , urlând .Omul sări după ea cu parul , fiara se împletici bocind ca și când ar fi avut glas de om , apoi se rostogoli pe nisipul dunei , stingându-și flacăra , după care o zbughi , scâncind schimonosit , cu puii după ea ,prin hățișurile de cătină .
Omul se depărtă mormăind supărat . Se vedea că nu se pricepea să întindă lațuri și capcane și că instinctul lui de vânător se stinsese .
Din urmă , o scânteie ce mocnise la rădăcină ,aprinse frasinul .Pădurarii băgară de seamă la timp ,observând de departe o funie de fum. Dădură fuga cu caii și stinseră incendiul , înainte să facă pagube . În tulpina frasinului se vedea doar o scorbură din tăciune, mare cât un stat de om , dar copacul rămase în picioare .


-10-

După trei săptămâni fură găsite vulpi moarte în pădure , apoi mistreți și câini sălbatici .Pădurarii duseră probe la Sulina , apoi , cei de aici , mai departe , la laboratoarele din București , care trimiseră rezultatele analizelor : molimă de antrax printre jivinele pădurii , care , probabil se va extinde și-n sat .
Urmă seceta . Luni în șir arșița chinui mintea sătenilor. Nisipurile Deltei ardeau ca jarul . Cartoful se uscă. Porumbul rămase pitic . Oamenii adânciră fântânile , care secaseră . Pe gârla satului mai licărea un fir de apă ,ce se vărsa în ghiolul secat pe margini .Peștele murea asfixiat de căldură , în mâl . Oamenii , goi , pe fundul lacului , plini de nămol ca niște porci tăvăliți în mocirlă , adunau în coșuri peștii încă vii. Numai după ochi îi mai puteai recunoaște , altfel arătau toți ca niște mogâldețe de noroi . Se uscau toate recoltele și foamea bătea la ușă . Lumea observa cu groază cum norii făceau un ocol și treceau pe lângă satul nostru. Uneori cerul era un capac de azur deasupra ,în timp ce , jur împrejur , spre toate părțile orizontului se vedeau nori grei de ploaie .Părea un blestem !
Bietul părinte Zare Vitalie scoase poporul pe mlaștinile uscate .Citi slujbe și îndemnă la pocăință .Certă femeile care făceau avorturi nemărturisite și bărbații ce beau prea mult spirt ,îi iertă și îi chemă pe toți la credință . Paparudele , îmbrăcate pe pielea goală numai cu straie țesute din ierburi de baltă și licheni , fură udate cu gălețile de apă din gârlă . Bărbații făcură „Caloianul” ,om din lut ,la marginea gârlei . Îi puseră o cruce sfințită în mâna de pământ clisos, îl împodobiră cu puținele flori de baltă găsite și toți cântară în jurul lui și se rugară să se ducă la cer , la Dumnezeu , să dezlege ploile „cum le curg lacrămile!” După care statuia fu aruncată în gârlă , risipită de firul de apă curgător .
Dar , ca un făcut , nu numai că nu trecu seceta , dar veniră și alte nenorociri : vitele ,porcii și caii începură să moară de dalac . Buba neagră lovea animalele cu repeziciune : doar în câteva ceasuri înțepeneau și mureau pe câmp . Oamenii le îngropau pe câmpuri , după ce le înveleau în sodă caustică sau le ardeau cu benzină. Statul începu să vaccineze animalele sănătoase. O parte din caii și vitele care trăiau în semisălbăticie pe grinduri și în păduri , fură prinse de văcarii ce umblau călări și vaccinate . În zadar bunul preot ceru și mai multă pocăință ! Buba neagră se întindea și apăru și la oameni . Un avion cu doctori americani veni în Deltă și fură vaccinați copiii până la cincisprezece ani . Șalupa salvării din Tulcea îi luă pe cei suspecți de antrax la spitalul județean .Un mânz bolnav , mușcă , din galop ,
-11-

un vițel . Oamenii fură îndemnați de afișe puse pretutindeni de primar, să nu mai mănânce carne de nici un fel , timp de trei luni . Pe piețele din Deltă fu oprită comercializarea acesteia . Dar legume nu se făcură , pește era tot mai puțin . Muriră primii doi oameni . Lumea începu să cârtească . Nimeni nu mai da pe la biserică . Vreo câțiva se duseră la vrăjitoarea satului , Tecla , cerându-i să facă vrăji , doar-doar s-o întâmpla ceva .
Despre aceasta se spunea că e vidmă , adică se preface noaptea în lup , pisică , vulpe ori câine turbat și aduce nenorociri oamenilor , dacă nu e ascultată. Uneori se preschimbă în diferite obiecte : roți de căruță, butoaie ce se rostogolesc pe ulițe .Alteori nu i se văd decât ghetele mergând în urma oamenilor , căci știe să treacă în lumea umbrelor . Cei curajoși o pot zări în nopțile cu lună nouă , când se înnoiesc farmecele , în cimitir, scormonind nisipul mormintelor și scoțând cuie ruginite din coșciuge ori chiar oasele răposaților , ale ibovnicelor ori dușmanilor acelora care o plăteau să facă vrăji . Oamenii n-o chemau în ajutor decât când erau la mare ananghie sau când voiau să se răzbune , cazuri în care ești gata să-ți vinzi și sufletul .
De data asta s-a întâmplat ceva nemaiauzit : Tecla le-a spus oamenilor că nu-i poate ajuta cu nimic ! Prin vrăji chemase spiritele morților și aflase cauza tuturor acestor nenorociri : străinul , veneticul Garip ! Tocmai în acel frasin de baltă ars de Garip , din neștiință, își găsise sălaș sufletul celui care fusese ars de viu în coliba lui pescărească de către braconieri : Sofronie . Nu s-a știut niciodată exact cine a dat foc acestui pescar ce trăia retras de lume , ca un sfânt , pe malul Ghiolului Nebun . Din el n-au mai fost găsite decât niște opinci din piele de porc mistreț , și acelea arse . Se spunea că în mormanul de cenușă al colibei , câinii enoți, scurmaseră și-i trăseseră oasele prin stufărișuri și păduri . Iar Tecla , convocând spiritele răposaților , aflase că tocmai în trunchiul acelui frasin de baltă mereu umed , răcoros , se aciuase sufletul lui , rămas fără mormânt. Garip îi dăduse foc a doua oară , tulburându-l și făcându-l să se răzbune pe toată lumea ! Spiritul lui Sofronie , care trăise cu blândețe , iubind păianjenii , cu care se înțelegea de minune , căci în coliba lui se aciuaseră cu sutele , de toate felurile , fără ca vreunul să-i facă vreun rău , el dându-i deoparte cu bunătate , fără să-i strivească , acum se înfuriase pe nedreptățile pe care le suferise din partea oamenilor . În fața lui , Tecla nu avea nici o putere . Ar fi putut ea foarte bine , ca și în alte dăți , să aducă ploaia , să prăjească șerpii apelor într-un cazan , să bată un sac de broaște cu o nuia sau să ude , la nevoie chiar cu sângele din vinele ei rădăcina frasinului , ca să-l îmbuneze pe răzvrătitul ce gonea norii în alte părți , dar acesta acum hălăduia pretutindeni , aprindea casele din stuf ,

-12-

trimitea stăncuțele cu tăciuni roșii în cioc și în gheare , incendiind din loc în loc satul ori pădurea , gonind vulpile , mistreții, pisicile sălbatice ori enoții ca toate aceste fiare bolnave să răspândească molima printre oameni .
La auzul acestor „nebunii” , orășeanul Garip râse , spunând că , pesemne vidma de Tecla fusese vulpea prăjită de el în scorbură și chiar ea răspândea dalacul și , în consecință ea trebuie vânată de săteni ! Nu văzuseră ei că baba avea un obraz ars ? Deși , Garip spunea că înțelege prea bine motivul pentru care Tecla îndrugă astfel de povești de adormit copii ! El , Garip rămăsese șomer la Galați , își vânduse apartamentul și hotărâse să cumpere o casă și pământ în mijlocul Deltei unde să trăiască liniștit , pescuind și vânând . Așa își închipuise el viața la țară, în mijlocul naturii: liniștită și fericită , ca în eden! De unde era să știe el că luase chiar grădina roditoare , pe care o folosise ani în șir chiar vrăjitoarea Tecla , și care i-ar fi revenit chiar ei drept moștenire de la fratele acesteia din Tulcea, căci aici nimeni altcineva nu s-ar fi încumetat să o cumpere . Garip deschisese ziarul la „Mica publicitate” , la „Vânzări-Cumpărări”, întocmise actele la notariatul din Tulcea cu fratele Teclei și plătise cinstit . I se păruse chilipir ! Ce-i păsa lui de prostiile astea cu vrăjitoare , de duhul apelor ori al pădurilor ori de sufletul bietului Sofronie ? El știa că fusese dat afară de la combinatul sidelurgic și că , de n-ar fi venit aici , ar fi crăpat de foame ! Aici însă , căzuseră pe capul lui seceta , incendiile , dalacul …Nu putea înțelege toate astea !... Oamenii spuneau că la vreme grea, cineva trebuia să plătească !De ce să plătească el?! Dar ceva trebuia făcut ! Antraxul se răspândea . Dăduse și statul ceva acolo pentru a pune stavilă bubei negre …Fuseseră vaccinate animalele domestice , primăria puse de împușcară câinii vagabonzi , fu pusă otravă pentru șoareci și șobolani …Crematoriul construit de curând , pentru incinerarea animalelor bolnave , ardea zi și noapte la Tulcea .Dar toate aceste măsuri nu numai că nu stopară molima – zilnic se anunța la radio , televizor ori scria prin ziare , că numărul celor bolnavi era în creștere . Elicopterele armatei ori ale Crucii Roșii zburau pe deasupra grindurilor ori mlaștinilor , soldații coborau pe scările din funii ale acestora și-i legau fedeleș pe cei ce nu voiau să se prezinte de bună voie la doctor și care erau suspecți , ducându-i la spitalul din Tulcea . Apa era tot mai puțină și oamenii îndemnați să o fiarbă .
În vremuri grele oamenii judecă altfel decât în vremuri bune ! Lumea spunea că numai de aici , din satul de unde începuse molima , trebuia să

-13-

vină scăparea ! Sătenii erau împărțiți în două tabere : unii ar fi vrut să fie gonită Tecla , alții Garip . Sau amândoi .
Nenorocitul de Garip , auzind ici și acolo frânturi de zvonuri , blesteme și amenințări , nu știa ce să mai facă . De aceea , tot gândindu-se , făcu cel mai nepotrivit lucru pe care l-ar fi putut face în această situație : sfidând pe toată lumea , se duse în pădure , plăti frasinul cu pricina pădurarului , apoi îl tăie cu drujba , îl aduse acasă , după care-l despică bucată cu bucată și-l stivui într-o magazie , pentru iarnă .Acest lucru mânie atât de mult pe săteni , încât nimeni nu-i mai dădu „Bună ziua !” Toți îl ocoleau și în acest moment balanța vinovăției se înclină în partea lui .
Tecla știind ce se întâmplă în astfel de cazuri , căci nu o dată îi arsese casa ori fusese bătută în trecut , nu mai ieșea deloc în sat , ca s-o uite oarecum lumea , să nu mai atragă nimănui atenția asupra ei .Nici măcar vrăji plătite nu mai făcea . Irina , femeia lui Garip , ce căpătase boală de nervi din cauza izolării , a obiceiurilor și a lumii pe care n-o înțelegea , plângea mereu și-i spunea bărbatului să vândă casa și să plece . Dar Garip socotea bine că nimeni n-ar fi avut curajul s-o cumpere , și chiar de-ar face-o , nu le-ar fi ajuns banii să ia alta în alte părți , deoarece numai aici , în mijlocul Deltei sunt casele așa de ieftine , din pricina izolării. Totuși , Tecla trimise vorbă că vrea s-o cumpere chiar ea , la un preț destul de bun . Garip i-a trimis răspuns că nu face afaceri cu vrăjitoare și că , dacă mai erau obiceiurile vechi , chiar el ar fi aprins focul rugului , ca s-o „prăjească” pe Tecla , de vie ! Trecu încă o lună . Fără speranță . Lumea se ofilea . În ciuda măsurilor luate , cei internați la spitalul județean , cu bube negre , depășiră cifra o sută . Muriră și mai multe animale . Seceta uscă gârla satului , de puteai merge cu căruța prin albie . Ghiolul ajunse o băltoacă în care mureau somnii și țiparii în mâl. În ciuda interdicției , oamenii înfometați , tăiau animalele ajunse și așa doar piele și os . În mijlocul Deltei nu mai era apă . Așa ceva nu se mai întâmplase niciodată , din câte își aduceau aminte bătrânii. Unii câștigau bine vânzând apă , adusă în sacale , de la Dunăre , de la zeci de kilometrii. Carnea era „răsfiartă până cădea de pe os”. Toate măsurile luate se dovediseră zadarnice . Trebuia făcut ceva ca să nu piară satul .
Brusc se adunară nori negri , o mare răcoare bătu în fețele uscate ale oamenilor și ploaia îi făcu pe toți fericiți ! Nu era Crăciun ori Paști ori hramul bisericii, dar țipetele de bucurie făcură să tresară întreg cătunul . Unii trăgeau cu puști , alții cu bice , alții alergau și țipau cu furcile în sus și cu țepoaiele de scos fânul , ca să gonească spiritul rău, unii îl împingeau în

-14-

înserarea ce se lăsase , cu torțele aprinse spre ghiolul secat , să se ducă pe pustii!
Trebuia alungat oricum un rău , poate inexistent , dar adânc înrădăcinat în mintea multora . Parcă acum începeau cu toții o nouă viață , parcă începea un an roditor , cu nori umflați de ploaie . Toată această sarabandă ținu până spre dimineața pe ulițele satului .
Într-o astfel de zi cu moină și început de ger , preotul Zare Vitalie chemă din nou la speranță și credință , merse din casă în casă . Le spuse la toți că se dusese cu dascălul și sfințise locul în care trăise sihăstrit Sofronie , citise acolo îndelung Sfânta Scriptură , pentru liniștirea sufletului acestuia . Dar el , preotul , nu credea că Sofronie avusese vreo legătură cu nenorocirile din satul nostru . Preotul umblă din casă-n casă , adunând și ceva bani de la cei care mai aveau ceva , pentru repararea acoperișului sfântului locaș . Sfinția sa nu deschisese niciodată ușa sau poarta Teclei , spunând că umblă cu necuratul și că , oricare preot va fi fiind , dacă va muri el , nici unul nu-i va face slujbă de înmormântare când îi va veni și ei ceasul , și că va fi îngropată fără nici o ceremonie , precum câinii… Dar Tecla parcă intrase în pământ .
Preotul ajunse și la casa uitată de toți , a lui Garip . Văzură câinele acestuia mort în lanț , poate de sete , acoperit pe jumătate cu pânze de păianjen . Obloanele casei nu erau închise, iar pe ferestre se vedeau glastre cu flori pe jumătate uscate .Înțeleseră că ceva nu era în ordine . Se mai adunară câțiva săteni , chemară poliția și intrară , spărgând ușa . O duhoare de cadavru îi izbi pe toți . Garip zăcea pe jos, în pijamale , cu o mână întinsă spre pragul ușii, cu degetele înțesate de pânze de păianjen . Irina , în pat , cu ochi sticloși, deschiși . Amândoi morții aveau pânze de păianjen peste față , piept , între picioare . Garip era înfășurat de mai multe ori și arăta mai curând ca un uriaș cocon al unui vierme de mătase . Polițistul văzu ieșind de sub bărbia lui un păianjen negru , mare cât o nucă , cu picioarele de zece ori mai mari . Își făcură cruce . Toți recunoscură acea specie rară , mai veninoasă decât o viperă , ce trăiește numai în Delta Dunării, cunoscută de toți sub denumirea de „Văduva neagră”. Dintre sânii femeii văzură ieșind un astfel de păianjen-femelă , ce purta în spinare zeci de alți pui minusculi. Șeful de post făcu poze , interzicându-le celorlalți să mai intre în odaie , până venea procuratura . Mai aruncară încă o privire și observară că întreaga cămară era întrețesută de plase - pe la colțuri , pe sub scaune , mese , cuiere , pe sub pat . Era ciudat să se adune într-o singură cameră atâția astfel de


-15-
păianjeni și să-i ucidă probabil într-o singură noapte . Toți își amintiră atunci de prietenia pescarului Sofronie cu păianjenii , care nu-i făcuseră niciodată vreun rău , în sihăstria lui . Dar nimeni nu spuse nici o vorbă .
Ieșiră afară și , în curte , printre crengile frasinului adus din pădure , văzură din nou o urzeală încâlcită de plase .
Dar afară ploua , lumea era salvată – și asta era important ! Sătenii puseră mână de la mână și făcură slujbe și apoi parastase celor doi venetici pe care nu-i plânse nimeni .
Casa acestora rămasă de izbeliște și , nu după mult timp , Tecla o cumpără de la primărie , pe nimic .





























.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!